- Cîrjan e apăsat de banderolă, Kopic gătește mereu aceeași supă lungă, fără gust, apărarea e praf, atacul nu există.
- Ratarea transferului lui Ștefănescu spune și ea ceva despre insignifianța clubului. Iar bătaia pe semnătura lui Ștefănescu, un atacant de valoare medie, ne dă dimensiunea valorii campionatului.
Două puncte din 3 meciuri, golaveraj 3-4, bilanț obținut contra unor echipe modeste și foarte modeste. Csikszereda, Botoșani, Oțelul. Așa arată începutul de campionat pentru Dinamo, club ai cărui conducători anunțau obiective îndrăznețe înaintea sezonului.
Play-off-ul era subînțeles, un loc de cupe europene, un lucru perfect posibil. Se vorbea mai în șoaptă și de implicarea în lupta pentru titlu.
Problema este că astăzi Dinamo arată ca o echipă de play-out, care va lupta din greu să evite retrogradarea. Iar mâine sunt puține motive să arate mai bine.
Altă problemă este că președintele Nicolescu este convins că formația pe care o conduce a jucat mai bine decât adversarul în fiecare dintre aceste 3 întâlniri.
O banderolă prea grea, un căpitan prea mic
Dinamo a pierdut la Galați, 1-2, după un meci în care și-a creat ocazii pe care a avut grijă să le arunce la gunoi. Măcar de-ar fi unul reciclabil, din care ulterior să se valorifice ceva.
Lipsesc concentrarea, atenția, responsabilitatea. Adică, valoarea. Ratările lui Caragea, Opruț, Cîrjan și Boateng au toate ceva în comun. Lejeritatea sinonimă cu neatenția, tratarea fazelor cu superficialitate.
La Cîrjan pare să fie și altceva. Decarul dinamovist este apăsat de responsabilitatea de a purta banderola de căpitan. La el nu este superficialitate, ci supraîncărcare.
Dacă l-ați văzut cum se ruga cu fața între palme la începutul reprizei secunde, cu o figură de om pus în fața unei sarcini prea grele, înțelegeți ce vreau să spun.
Rău și foarte rău
Luați individual, cei care au fost pe teren la Galați au arătat rău și foarte rău. Începând cu portarul Roșca (reacție întârziată la golul lui Kazu), continuând cu festivalul de erori/nesincronizări ale lui Boateng, Mărginean, Sivis și Opruț, trecând apoi pe la frânele Gnahore și Kyriakou și terminând cu invizibilii Armstrong sau Karamoko, Dinamo arată șubredă și gata să cadă la orice furtună de vară. Ca un copac putred.
Lotul este subțire, Zeljko Kopic are chipul omului rămas fără soluții, iar evoluția neașteptat de bună a rezervei Cristian Mihai nu pledează nici aceasta în favoarea antrenorului.
Dacă ne luăm după statistică, Dinamo a câștigat meciul cu trupa lui Laszlo Balint. Dacă fotbal ar fi numai statistică, Germania mai avea încă vreo 5 titluri mondiale.
Unde ești tu, Collina!?
Arbitrajul lui Szabolcs Kovacs, din aceeași esență de aroganță și țâfnă cu al fratelui Istvan, poate constitui un alibi de luat în seamă pentru înfrângerea lui Dinamo.
Un penalty acordat și transformat la faultul fără dubiu al lui Murria asupra lui Musi, în minutul 15, putea oferi o altă perspectivă asupra întregii partide.
Felul isteric în care S. Kovacs l-a certat pe Gnahore a completat o prestație haotică, plină de greșeli, decizii care chipurile asigurau fluiditate jocului.
La Mondialul cluburilor, Pierluigi Collina i-a spus „dispari!” lui Istvan după ce a făcut praf meciul dintre PSG și Atletico. Din păcate, Collina nu guvernează și peste Comisia Centrală a Arbitrilor.
Bană de ce nu avea loc la Craiova?
Despre învingători, numai de bine. Oțelul a fost echipa mai atentă, care a știut să exploateze slăbiciunile apărării alb-roșiilor. Lameira, Paulinho, Ciobanu, Zivulic, dar mai ales tânărul Bană (de ce nu avea loc la Craiova?) sunt jucători pe care Oțelul se poate baza că echipa va supraviețui fără griji în prima ligă.
Laszlo Balint e un antrenor onest, care cunoaște capacitatea echipei sale. Când a vrut să treacă la nivelul următor, au apărut problemele.