Publicat:
05.11.2025, ora 13:23
Actualizat: 05.11.2025, ora 13:23
- S-a stins azi un om rar. Un om care a făcut istorie fără să o revendice, care a cucerit vârful lumii fotbalului fără să ridice niciodată vocea, fără să arate cu degetul spre sine.
- Emeric Ienei a fost blândețea însăși, calmul din mijlocul furtunii, omul care a vorbit întotdeauna despre ceilalți, niciodată despre el.
Îl aud parcă și acum spunând, cu zâmbetul acela domol:
„Vă dați seama ce șansă am avut? Să-i antrenez pe Marcel Răducanu, Gică Hagi, Gică Popescu, Iordănescu, Balint, Tudorel Stoica, Lăcătuș, Mutu, Chivu… tot ce a avut mai bun fotbalul românesc”.
Atât. Fără mândrie, fără emfază, doar recunoștință. Așa era el, un domn în adevăratul sens al cuvântului.
A obținut tot ce se putea obține. A dus Steaua acolo unde niciun club românesc nu a mai ajuns: pe cea mai înaltă treaptă a Europei, în seara aceea din 1986 care a făcut o țară întreagă să creadă în minuni.
Și. totuși, nu l-ai auzit niciodată spunând „eu am câștigat”. Spunea doar „noi”.
Decența care nu merita intrigă
O decență pe care o mai întâlnim din ce în ce mai rar. O decență care ar trebui păstrată, apărată, învățată.
De aceea, un gând pentru colegii din presă: măcar acum, după plecarea lui, să-l lăsăm în pace. Să nu-i mai târâm numele prin discuții sterile despre cine e Steaua, cine nu e, cine continuă și cine revendică. Pentru că, oricum am privi lucrurile, Emeric Ienei este Steaua.
E steaua de pe siglă, e vulturul din emblema veche, e chiar litera „A”, dacă e nevoie. Dacă, vreodată, Steaua își va schimba sigla, chipul lui Emerich Ienei ar putea să-i ia locul fără ca nimeni să protesteze.
Mulțumim, domnule Ienei.
Mulțumim pentru tot ce ați însemnat, pentru cum ați fost, pentru felul în care ați iubit tăcut acest sport și această țară.
Mulțumesc și eu pentru emoțiile dintr-o zi simplă, când am stat de vorbă, eu și Teo Jumătate, câteva minute, pe trotuar, iar dumneavoastră, de la fereastra casei, v-ați făcut timp pentru noi, deși nu vă simțeați bine.
Ați lăsat atunci o amintire care nu se uită, așa cum ați lăsat urme adânci în inimile a milioane de români.
A plecat un antrenor mare, dar mai ales un om bun.
Și poate că, acolo sus, Steaua mai are de azi o stea în plus.
Odihniți-vă în pace, domnule Emeric Ienei.
