Cristian Geambașu Situația este albastră

• Les Bleus s-au făcut de râs cu Anglia după ce capotaseră cu Spania. Radiografia eșecului uluitor al unei echipe care nu a fost atât de mare pe cât se credea.

Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Franța s-a prezentat la ultimul meci de la Mondial cu un gust rău. Malo Gusto, nume predestinat pentru eșec, era în primul 11.

Pe teren la startul finalei mici erau și alte rezerve ale titularilor care eșuaseră în fața Spaniei. Konate, Zaire-Emery, Cherki urmau să arate o față înviorată a echipei care se aliniase ca mare favorită la startul competiției.

Francezii întâlneau acum Anglia, cealaltă decepție a semifinalelor. Finala mică, premiul de consolare nedorit de nimeni. Cupa de ambră, dar cu gust de cucută. Dar englezii băuseră și se învioraseră, jucând atât de bine de parcă îi făceau în ciudă lui Tuchel cel obtuz.

Cum ne-am dus pe fentă

Scorul final, 6-4 pentru Anglia, este înșelător. La fel ca echipa însăși, încoronată campioană mondială încă din faza grupelor.

Didier Deschamps, de regulă reținut, făcea plecăciuni în fața lui Kylian ca ducele de Guise în fața lui Ludovic al XIV-lea, Regele Soare.

Specialiști, public, ziariști, cu toții ne duseserăm pe fenta spre stânga a lui Dembele. Aux armes, citoyens! Ba nu, aux spectacle, cetățeni ai lumii fotbalului! E vremea exceselor, a cornului abundenței.

Linia Maginot

Dar nu, Franța s-a prăbușit ca linia de apărare Maginot la începutul WW2. De data asta, spaniolii, nu nemții, ocoliseră ceea ce francezii credeau inexpugnabil.

Atunci, o rețea savantă de fortificații, acum, o artilerie cu niște focuri de artificii întreținute de Mbappe, artificierul șef.

Spania, expresia finită și rafinată a conceptului de echipă dăduse la o parte glazura apetisantă, iar sub aceasta rămăsese un pandișpan banal. Lipsă de idei, apatie, îngâmfare.

Un Mbappe incapabil să se trezească pe el însuși, darămite pe ceilalți. O apărare de comedia dell'arte, un mijloc fără miez, un atac stereotip.

Taraful de lăutari

Franța a început finala mică cu Anglia ca după o pauză de hidratare din meciul cu Spania. Fix cu aceeași stare de spirit, un defetism împletit cu nepăsare.

Când înainte de Mondial îndrăzneam într-un studio să emit unele îndoieli legate tocmai de superficialitatea lui Dembele și compania, eram privit condescendent. Mesajul era simplu, nu te pricepi. Lasă-ne pe noi. I-am lăsat.

Acum, după războiul de consolare, Adrien Rabiot acuză comportamentul inadmisibil al unora dintre coechipieri, atitudine pe care, zice mijlocașul, nu o mai văzuse până acum. Greșește, mai fuseseră semne.

Din păcate, Rabiot nu dă și nume. Zicem la întâmplare. Ousmane, Michael, Desire. Și alții. Cel mai puțin dăruit tehnic dintre titularii lui Deschamps vorbește despre cum unii au sărit coarda.

Franța nu este o orchestră, este un taraf de lăutari unde fiecare este interesat să-și facă numărul. Când dau de greu, nu mai sunt interesați de nimic. Nici nu cară instrumentul cu clape, nici să mai cânte la el nu mai au chef.

Era nevoie de bici, nu de madlene

Harnicul și previzibilul Didier Deschamps lasă o moștenire otrăvită succesorului. Un lot nici bătrân, dar nici foarte tânăr. Un grup al cărui păcat de bază de autosuficiența.

Lui Didier i-a alunecat din mână vestiarul pe care nu l-a putut conecta la meciul cu Spania. Exercițiu simplu de imaginație. Gândiți-vă cum ar fi arătat Mbappe, Dembele și Doue biciuiți de Luis Enrique.

În fața lui Rodri, Deschamps ar fi avut nevoie de un Kante în forma de la Mondialul din 2018. Pentru că simpaticul N’Golo a jucat pe la un Al Ittihad, iar acum la Fenerbahce, Deschamps a trebuit să se mulțumească cu redutabilul boxer Tchouameni. L-a neglijat pe Cherki. L-a supralicitat pe Olise.

Căderea, momentul resetării, gloria, iar căderea, din nou triumful

În 1994, Franța rata calificarea la Mondial cu Gerard Houllier selecționer, după un meci de coșmar cu Bulgaria lui Stoicikov și Kostadinov. Pentru recuperarea naționalei, întregul sistem de pregătire al fotbalului francez se reseta.

În locul lui Houllier venea selecționer Aime Jacquet, care a câștigat titlul suprem 4 ani mai târziu. A urmat titlul european cu Roger Lemerre pe bancă în 2000, apoi rușinea cu Senegal în 2002, finala mondială pierdută cu Italia în 2006, triumful din 2018, înfrângerea dureroasă din finala cu Argentina, în 2022.

Suișuri și coborâșuri. Ultimii 14 ani cu Deschamps selecționer. Poate prea mulți ani.

Este Zidane omul potrivit?

Succesorul cel mai probabil, Zinedine Zidane, nu a mai antrenat de mai mult 5 sezoane și are o carieră de antrenor care se leagă numai de Real Madrid. Unde a câștigat însă de două ori consecutiv Champions League, lucru care nu poate fi pus doar pe seama norocului și a faptului că este un bun administrator de mari vedete.

Franța este o națională cu o mare vedetă, Mbappe, înconjurată de fotbaliști buni cu aere de mari vedete. Reconstrucția va fi grea și se pune întrebarea dacă Zizou este omul potrivit pentru așa ceva.

Până la Deschamps, cu un trecut semnificativ și ca jucător, Les Bleus au fost încredințați unor metodiști, gen Houllier, Jacquet sau Lemerre.

Zidane este orice, dar nu un funcționar care clădește după o schemă riguroasă. Nici un dresor care să disciplineze râșii care se cred lei. Tocmai de aceea este ciudat că a acceptat o asemenea provocare.

Enjeu este cuvântul francez pentru provocare. Despărțit în două cuvinte ne dă en jeu. Adică, în joc. Va reintra Franța în joc cu Zidane selecționer?