- Jorge Jesus (72 de ani), selecționerul Portugaliei, a rupt tăcerea după ce Cristiano Ronaldo (41 de ani) și-a anunțat oficial retragerea de la echipa națională.
- Starul lusitan urma să fie convocat pentru ultimele două partide din Liga Națiunilor.
La ultima acțiune a Portugaliei, Cristiano Ronaldo a decis să părăsească baza de pregătire de la Copenhaga luna trecută, când a aflat că selecționerul nu-l va utiliza nici în partida cu Danemarca din Liga Națiunilor.
Nu jucase nici în meciul anterior cu Norvegia, ci doar în prima partidă, cu Țara Galilor.
Ulterior disputei cu Jorge Jesus, Cristiano a publicat un comunicat amplu prin care a explicat cronologic cum s-a ajuns la această neînțelegere.
Jorge Jesus, prima reacție după ce Cristiano Ronaldo și-a anunțat retragerea de la echipa națională
Joi, 5 noiembrie, Ronaldo și-a anunțat retragerea definitivă din echipa națională a Portugaliei, iar selecționerul a explicat că a încercat să-l convingă să se răzgândească.
A fost nevoit însă să accepte, în cele din urmă, decizia starului de la Al Nassr.
„Toate acestea reprezintă o decizie care îi aparține. Am avut deja ocazia să discutăm despre acest subiect înainte de prima convocare.
I-am cerut să continue, să rămână alături de mine, pentru că aveam nevoie să fie lângă mine, dar trebuie să-i respect decizia”, a declarat Jorge Jesus, citat de abola.pt.
Ulterior, tehnicianul în vârstă de 72 de ani l-a elogiat pe Cristiano.
„Este o referință la nivel mondial, o referință pentru Portugalia și pentru echipa națională. Este un jucător care, de-a lungul anilor, a oferit foarte mult primei reprezentative. Este un simbol pentru tânăra generație portugheză.
Majoritatea fanilor săi sunt tineri. Am avut ocazia să împărtășesc multe momente cu el pe parcursul anului în care am lucrat împreună la Al Nassr.
Prin urmare, va rămâne întotdeauna un reper pentru echipa națională, pentru poporul nostru și pentru istoria noastră.
De altfel, am cerut să fie amplasată o fotografie mare cu el în sala de conferințe, astfel încât toți tinerii, dar și colegii săi, să aibă zilnic în fața ochilor imaginea unui adevărat reper”, a mai spus Jorge Jesus.
Cristiano Ronaldo nu l-a informat pe Jorge Jesus în privința retragerii
Sursa citată susține că Ronaldo a discutat despre retragere doar cu președintele Federației, Pedro Porenca.
Anunțul retragerii a fost făcut cu o zi înainte ca Jorge Jesus să anunțe lotul final pentru meciurile cu Danemarca și Țara Galilor, Ronaldo fiind inclus în planurile tehnicianului.
Comunicatul Federației Portughez de Fotbal după retragerea lui Ronaldo
Federația Portugheză de Fotbal a reacționat apoi cu un mesaj emoționant, sugerând că va încerca să-i organizeze un meci de retragere legendei țării.
„Federația Portugheză de Fotbal își exprimă recunoștința profundă și eternă față de căpitanul Cristiano Ronaldo, care a anunțat astăzi retragerea definitivă de la echipa națională.
Cu un sentiment de profundă recunoștință și imensă admirație, Federația Portugheză de Fotbal dorește să-i mulțumească public lui Cristiano Ronaldo pentru parcursul absolut extraordinar pe care l-a avut în slujba țării noastre.
Mai mult decât un sportiv de excepție, căpitanul nostru a fost un lider care a inspirat, un exemplu de dedicare și simbolul suprem al sufletului echipei noastre naționale.
De-a lungul unei cariere internaționale legendare, marcată de 234 de selecții și 146 de goluri marcate, căpitanul a purtat țara pe umeri, a doborât recorduri și a condus echipa către realizări care vor rămâne pentru totdeauna în istoria fotbalului național.
Fiecare picătură de sudoare, fiecare gol decisiv și fiecare banderolă purtată cu mândrie pe teren au reflectat dragostea sa necondiționată pentru tricoul nostru.
Devotamentul său și moștenirea sa depășesc limitele terenului de joc.
Cristiano Ronaldo a ridicat renumele Portugaliei și a inspirat generații de tineri care visează să îi calce pe urme, fiind, pentru mulți dintre noi, cel mai bun jucător din toate timpurile!
Prin urmare, Federația Portugheză de Fotbal refuză să lase ca acest rămas-bun să aibă loc fără un omagiu pe măsură.
Este dorința noastră fermă și profundă să organizăm, să participăm și să colaborăm activ la ceea ce va rămâne întotdeauna un omagiu pe măsura imensei cariere a lui Cristiano Ronaldo, în cadrul căruia suporterii și țara să poată aplauda și sărbători, încă o dată, jucătorul care ne-a oferit atât de mult.
Mulțumim pentru tot, CĂPITANE! Aceasta va fi întotdeauna casa ta! Să ajungem la golul cu numărul 1000!!!”, este mesajul transmis de Federație.