SILVIU TUDOR SAMUILĂ Arta de a nu schimba nimic

• Credeți că este ușor să nu schimbi nimic? Trebuie să lași orgoliul la o parte, să dai dovadă de înțelepciune și să fi dovedit tot ce era de dovedit în meseria de antrenor pentru a nu dori să-ți pui semnătura pe primul tău meci.

Vă dați seama cât de mare este tentația de a face o cât de mică modificare la debut? Toți ochii sunt pe tine, toți așteaptă să scoți din joben un iepure total diferit de clasicii iepuri albi, să surprinzi, să ai o idee, o inovație, pe care predecesorul nu o considerase necesară.

Și ce dacă formula anterioară funcționase? Cine zice că ea nu poate fi îmbunătățită? O să vă arăt eu că e loc de mai bine!

Este un mod de a pune problema extrem de răspândit în tagma antrenorilor. Gândiți-vă că discutăm despre o meserie în care victoriile aparțin jucătorilor, iar înfrângerile antrenorilor, ori nevoia de a-ți fi recunoscute meritele, ca tehnician, este imensă.

Lucescu a rezistat tentației de a inventa doar de dragul invenției

Foarte puține sunt cazurile în care antrenorii sunt mai mari decât echipele lor, iar reușitele le sunt atribuite indiferent de situație.

E Guardiola la City, era Klopp la Liverpool, Xabi Alonso la Leverkusen și după recentul Euro, de la Fuente la spanioli. La noi doar Hagi și eventual Petrescu s-au bucurat în ultimii ani de acest privilegiu.

Pentru mine, ceea ce a făcut Mircea Lucescu aseară este deopotrivă o recunoaștere a muncii excelente a lui Edi Iordănescu, dar și o dovadă de măiestrie profesională.

Lucescu a rezistat tentației de a inventa doar de dragul invenției. Veți întreba ce ar fi putut modifica? Să luăm istoria naționalei și să vedem cum au procedat unii dintre predecesorii lui Lucescu.

Victor Pițurcă a preluat România după Cupa Mondială din 1998. Era extrem de apropiat de jucătorii naționalei de tineret, cu care, în același an, participase la European, Hagi se retrăsese, iar sentimentul după eliminarea naționalei mari in fața Croației fusese mai degrabă de deziluzie.

Era neapărată nevoie de o schimbare de generație? Formula cu care Anghel Iordănescu atacase mare parte a jocurilor de la mondialul francez fusese următoarea:

• Stelea (31 ani) – Petrescu (31 ani), Gică Popescu (31 ani), Ciobotariu (27 ani), Filipescu (24 ani) – Hagi (34 ani), Gâlcă (26 ani), Gabi Popescu (25 ani), Dorinel Munteanu (30 ani) – Viorel Moldovan (26 ani), Adrian Ilie (24 ani)

Vi se pare că nu se putea continua cu aceiași jucători, cei care învinseseră Columbia și Anglia în vara acelui an? Și totuși, câteva luni mai târziu, în cel mai important joc al preliminariilor pentru Euro 2000, cel din Portugalia, Pițurcă trimitea în teren următorul prim unsprezece:

• Stelea – Petrescu, Ciobotariu, Gica Popescu, Filipescu – Dorinel Munteanu, Gâlcă, Cătălin Munteanu – Fl.Petre, Moldovan, Roșu

Probabil că Adi Ilie ar fi fost titular dacă nu era accidentat, dar tot i-am fi regăsit în acea echipă pe tinerii Florentin Petre și Cătălin Munteanu, care erau invențiile lui Victor Pițurcă. Așa, a apărut și o a treia inovație, Roșu.

Nu spun că nu meritau să joace, ci doar că selecționerul acelei perioade fantastice din istoria României, a simțit nevoia să vină cu ceva original.

Perioadă tulbure pentru fotbaliștii români

Zece ani mai târziu, România participa la Euro 2008. Tot Pițurcă era selecționer. El construise un prim unsprezece care avea să câștige o grupă preliminară cu Olanda și apoi să termine la egalitate cu vicecampioana și campioana mondială la turneul final.

• Lobonț (30 ani) – Contra (32 ani), Tamaș (25 ani), Goian (28 ani), Raț (27 ani) – Chivu (27 ani), Rădoi (27 ani), Codrea (27 ani) – Fl. Petre (32 ani), D. Niculae (25 ani), Mutu (29 ani)

Da, a fost o perioadă tulbure pentru fotbaliștii români de atunci. Tentații multe, scandaluri, accidentări, suspendări, dar nu era un lot foarte bătrân, cei mai mulți evoluau la un nivel mult peste cel al internaționalilor de astăzi și cu toate acestea, la un an distanță, Răzvan Lucescu prelua România și trimitea în teren, la debutul său contra Lituaniei, o echipă cu nu mai puțin de opt noutăți, inclusiv o linie de mijloc total schimbată!

• Coman – Săpunaru, Rădoi, Chivu, Raț – Mara, Apostol, Ghioane, Cr. Tănase – Dănciulescu, Marica

Un ultim exemplu este cel din 2016, de după Euro. România venea după un turneu final început bine ca joc și terminat execrabil, cu o înfrângere în fața Albaniei.

Anghel Iordănescu folosise în Franța patru fotbaliști trecuți de 30 de ani însă, cu excepția lui Raț și poate Pintilii, niciunul nu părea chinuit de bătrâneți fotbalistice.

• Tătărușanu (30 ani) – Săpunaru (32 ani), Grigore (29 ani), Chiricheș (26 ani), Raț (35 ani) – Pintilii (32 ani), Hoban (33 ani) – Popa (28 ani), Stanciu (23 ani), Stancu (29 ani) – Andone (23 ani)

Vine Daum, are și ghinionul unor absențe, însă insistă cu schimbarea sistemului și amestecarea jucătorilor pe niște posturi pe care nu se simțeau bine, iar în primul său joc, un 1-1 contra Muntenegrului, construiește următoarea formulă de start:

• Pantilimon – Benzar, Moți, Grigore, Filip – Hoban, Săpunaru – Bicfalvi, Stanciu, Stancu – Andone

Încercările lui Lucescu jr și Daum s-au dovedit falimentare

Am dat cele trei exemple pentru că fiecare dintre cei trei, Pițurcă în 1998, Răzvan Lucescu in 2009 și Daum în 2016, preluau și schimbau niște naționale aparent funcționale.

Încercările lui Lucescu jr și Daum s-au dovedit falimentare. În campania pentru Euro 2000 invențiile lui Pițurcă au funcționat până la un anumit moment, când și-a dat seama că este obligatorie revenirea lui Hagi la națională, deci o revenire la varianta câștigătoare a lui Anghel Iordănescu.

De altfel, România avea să încheie respectivele preliminarii fără vreun tânăr promovat de la U21:

România – Portugalia 1-1 (1999)

• Stelea – Petrescu, Ciobotariu, Gică Popescu, Filipescu – Sabău, Gâlcă, Hagi, Dorinel Munteanu – Adrian Ilie, Viorel Moldovan 

Lucescu, eroul serii

Și revenim în prezent. Mircea Lucescu, antrenor care nu mai are nimic de demonstrat, preia o națională care făcuse un Euro bun. Nu strălucit, dar solid, peste așteptările românilor.

Selecționerul de 79 de ani surprinde cu selecționarea unor jucători precum Cristea, Chipciu sau Ianis Hagi, îi ridică embargoul lui Mitriță și lasă impresia că este gata nu să revoluționeze formula lui Edi Iordănescu, dar să își pună amprenta la primul său meci oficial, aparent și cel mai greu din Liga Națiunilor, deplasarea din Kosovo.

Când colo, ce să vezi? Înțeleptul Lucescu nu doar că nu schimbă niciun fotbalist dintr-un prim unsprezece pe care românii încep să-l știe pe de rost, dar îi lasă pe toți în teren timp de 78 de minute, își spulberă adversarul cu 3-0 iar la final, deși nu făcuse decât niște reglaje tactice (mult mai ușor de aplicat atunci când jucătorii se cunosc pe de rost), ajunge să fie eroul serii.