Publicat:
14.04.2026, ora 21:17
Actualizat: 14.04.2026, ora 21:37
- Mircea Lucescu s-a stins din viață pe 7 aprilie 2026, la vârsta de 80 de ani, încheind una dintre cele mai impresionante cariere din fotbalul românesc.
Mircea Lucescu a trăit și a murit pentru echipa națională. Începutul său în tricoul României rămâne una dintre acele povești care nu se scriu doar în statistici, ci în momente.
Au fost trei apariții, în mai puțin de două luni, care au construit debutul unui jucător de 21 de ani în fotbalul mare. Rămas în istorie drept „Căpitanul de la Guadalajara”.
7 septembrie 1966: Hertha Berlin, începutul și „momentul de răscruce”
De la Hertha Berlin, la Sochaux și până la România – Elveția, drumul lui Lucescu spre națională nu a fost liniar, ci accelerat, intens și definit de reacția lui la presiune.
Prima apariție a lui Mircea Lucescu la nivel de echipă națională s-a produs pe 7 septembrie 1966. Selecționerul Ilie Oană l-a convocat pentru un meci de verificare cu Hertha Berlin, câștigat 3-1 pe stadionul Republicii, în fața a 18.000 de spectatori.
La acel moment, Lucescu evolua în Divizia B, la Știința București, împrumutat de la Dinamo. Ilie Oană căuta dublură pentru extremele Ion Pârcălab și Sorin Avram.
„Il Luce” a început titular primul său meci în tricoul naționalei, ca extremă dreaptă, dar a fost schimat la pauză cu Pârcălab. Lucescu a revenit pe teren în ultimul sfert de oră luându-i locul lui Avram în banda stângă. Din acea postură avea să marcheze primul său ca tricolor.
Acel gol care i-a dat aripi, pentru că n-a fost doar o simplă reușită. „A fost un moment de mare răscruce. De câre ori n-am citit în Sportul din acele prime zile de septembrie 1966 rândurile pe care le-a scris Gheorghe Nicolaescu…”, a povestit Mircea Lucescu în cartea „Lucescu”, scrisă de Ioan Chirilă.
Articolul „Minutul unui debutant” dedicat tânărului Mircea Lucescu
În „Sportul Popular” din 10 septembrie 1966, Gheorghe Nicolaescu îi dedica un articol special, devenit definitoriu pentru cariera lui Mircea Lucescu, intitulat „Minutul unui debutant”:
„Uneori nu aduce un meci întreg ce poate aduce un singur minut. Cum a fost, de pildă, minutul 78 din jocul selecționatei divizionare cu B.S.C. Hertha. În acel moment (vă mai amintiți?) debutantul Lucescu, reintrat în echipă cu 6 minute înainte, a primit un balon.
Lucescu a efectuat preluarea corect, dar în dorința de a convinge, probabil, mai mult decât reușise în prima repriză s-a hazardat într-o acțiune individuală. Toți ochii pe el și... debutantul s-a răzgîndit, trecând de la creație la improvizație. A încercat o pasă la partener, însă balonul (vai!) a ajuns în picioarele adversarului.
Cîțiva spectatori, dintre aceia care nu știu să facă deosebirea între un... actor consacrat și altul mai tânăr, abia ieșit de pe băncile școlii, au prins să fluiere îndelung, în semn de dezaprobare.
Unul dintre ei - lângă mine. Din fericire, tânărul Lucescu n-a vrut să audă pe nimeni în clipa aceea. A strâns din dinți, s-a străduit să «recupereze», urmărind adversarul pînă în apropierea «16»-lui lui Dan și Nunweiller. Și a reușit... Ce a urmat?
Din nou o acțiune individuală, de astă dată mai hotărîtă, pe direcția porții, doi adversari depășiți prin fentă de corp, și apoi... Și apoi, o dată ajuns în careu, Lucescu a mai trecut de un apărător (ultimul) în viteză, a șutat necruțător cu stângul, înscriind imparabil.
Lângă mine, cel ce fluierase cu o jumătate de minut înainte roșise, jenat. Am aplaudat eu în locu-i laolaltă cu miile de spectatori. Totul n-a durat decât un singur minut. Unul singur, pe care debutantul Lucescu nu-l va uita toată viața”.
Debutul său a fost mulțumitor, fapt care ne face să credem că avem, în sfîrșit, doi candidați pentru postul de aripă dreaptă și cel de extremă stângă Ilie Oană, selecționer România, despre Mircea Lucescu (ziarul Sportul Popular)
21 septembrie 1966: rezervă la amicalul cu RD Germană
După debutul neoficial cu Hertha Berlin, Mircea Lucescu a rămas rezervă în amicalul cu RDG (0-2), disputat la Gera, pe 21 septembrie 1966.
„Acolo, pe bancă, am așteptat nouăzeci de minute, în speranța primului tricou internațional. Deși era septembrie, eu tremuram pe bancă. Așteptam un semn. N-a fost să fie.
Din fericire, nea Ilie a fost un boier. A venit să-mi spună că nu-i nimic și că data viitoare va fi rândul meu. Mi-am zis că e doar o formă de consolare. Data viitoare era meciul oficial cu Elveția”, a povestit Lucescu.
26 octombrie 1966, titular cu Sochaux
Până la acel moment, Lucescu a mai trecut printr-un nou test de verificare, pe 26 octombrie 1966, cu F.C. Sochaux, câștigat de România cu 3-1 (2-1), prin golurile înscrise de Pîrcălab (16), Dridea I (25) și Sorin Avram (73).
Titular din nou ca extremă stângă, Lucescu a fost înlocuit la pauză cu stelistul Sorin Avram. Presa vremii, nota că schimbarea a fost dictată de „neadaptabilitatea lui Lucescu pe aripa stângă, acesta deplasîndu-se, instinctiv, pe dreapta în tot cursul celor 45 de minute, cît a jucat”.
Cu toate astea, selecționerul Ilie Oană se declara mulțumit de Mircea Lucescu. ”Pentru cele două posturi de extreme candidează: Lucescu, Sorin Avram și Pârcălab. Forma cea mai bună o manifestă Lucescu. Ceilalți doi vor trebui să lupte pentru a merita un loc în națională”, declara legendarul antrenor.
2 noiembrie 1966: Mircea Lucescu, debut oficial cu Elveția: „Toate golurile au trecut pe la mine”
Urma meciul cu Elveția, pe 2 noiembrie 1966, tot pe „Republicii”, debutul oficial pentru Mircea Lucescu la echipa națională. Era primul pentru România în preliminariile CE 1968.
Chiar dacă fusese titular în amicalele cu Hertha și Sochaux, Lucescu nu se aștepta să prindă echipa.
„Cum să debutez eu, un biet jucător de Divizia B, într-un meci cu Elveția? Și totuși, am jucat. Chiar dacă s-a scris în ziare că nu prea mă adaptez pe partea stângă. Pentru mine a fost un meci extraordinar. Am câștigat cu 4-2 și toate golurile au trecut pe la mine”, a rememorat Lucescu în cartea sa.
Cronicarul Gheorghe Nicolaescu îl descria în Sportul Popular într-un mod memorabil: „Debutantul Lucescu «lucrează» cu dezinvoltura unui veteran încărunțit pe câmpurile de luptă”.
Mă bucură debutul, pe care l-am așteptat cu... o noapte de nesomn. Sper dacă voi mai fi selecționat să dau satisfacție totală. Mi-a plăcut 4-0, dar nu mă împac cu acel 0-2 din repriza secundă... Mircea Lucescu, după meciul România - Elveția 4-2 (Sportul Popular)
În zilele următoare, presa îl caracteriza simplu, dar sugestiv: „jucător cu personalitate”.
La finalul anului 1966, Mircea Lucescu s-a clasat pe locul 7 în prima anchetă a ziarului „Sportul”, după Nicolae Dobrin, Vasile Ghergheli, Ion Pârcălab, Emil Dumitru, Ion Nunweiller III și Dan Coe.
Citește și
VIDEO: cele mai noi imagini din sport
