Dan Udrea    Rădoi, ca Hansi Flick.  Să-l apărăm!

Dan Udrea Rădoi, ca Hansi Flick. Să-l apărăm!

  • Universitatea Craiova a pierdut primul meci în campionat și lucrurile s-au inflamat pentru că Rădoi l-a ținut rezervă pe Baiaram.
  • În apărarea lui Mirel vine un exemplu de la un club și un antrenor de top: Barcelona și Hansi Flick.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Toate derapajele lui Rădoi, pumni în banca de rezerve, lacrimi la flash-interviu, legitimație aruncată pe gazon sau amenințări fizice la adresa unor adversari, au fost pe bună dreptate taxate la vremea respectivă.

Acum, antrenorul Universității Craiova e criticat în cazul Baiaram. Mai precis, fiindcă a decis să-l sancționeze, prin netitularizare, la meciul cu Oțelul, pentru acte de indisciplină comise de jucător la meciul precedent, cu Farul.

Craiova a pierdut sâmbătă, la Galați, lucru care a ridicat volumul corului celor care îl văd vinovat pe Rădoi: susțin că tehnicianul ar fi greșit renunțând în echipa de start la cel mai bun fotbalist din startul sezonului.

Când și cu cine aplicăm noi principiile

Că Baiaram e numărul 1 al Universității nu e de dezbătut. A dovedit-o prin prestațiile deosebite pe care le-a avut, motiv pentru care a și fost convocat de Mircea Lucescu.

Că Rădoi însă trebuie să aplice principiile în funcție de numele jucătorilor, aici nu mai sunt de acord.

Ce a făcut, de fapt, Mirel? A considerat că trebuie să-l pedepsească într-un fel pentru ce a fost la meciul cu Farul. Și l-a lăsat pe bancă, după care l-a folosit în ultima jumătate a reprizei secunde la Galați.

Pentru Rădoi nu a contat că numele e Baiaram, el a aplicat regulile pe care le are și de la care nu se abate, indiferent cine e în joc. Așa ceva e greșit?

Când și cu cine aplică Flick principiile la Barcelona

Răspunsul vine de undeva unde ne uităm mereu cu admirație și respect. De la un club dintre cele mai mari din lume și de la un antrenor care are în CV inclusiv Champions League. Numele lor: Barcelona și Hansi Flick.

Hansi Flick și Mirel Rădoi (fotomontaj GOLAZO.ro) Hansi Flick și Mirel Rădoi (fotomontaj GOLAZO.ro)
Hansi Flick și Mirel Rădoi (fotomontaj GOLAZO.ro)

Duminică, Barcelona a avut meci cu Getafe, de pe teren propriu. Conform regulilor, jucătorii trebuie să se prezinte la baza echipei în dimineața jocului, la o oră stabilită de antrenor.

Rashford a întârziat. Cum a reacționat Flick? L-a scos din primul 11, în care fusese anunțat, mai ales după evoluția strălucitoare din partida cu Newcastle, din Liga Campionilor, când grație dublei lui catalanii s-au impus, scor 2-1.

Rashford a plătit pentru că a încălcat principiile antrenorului. N-a contat că era unul dintre cei mai în formă fotbaliști. Iar înlocuitorul său, Ferran Torres, a marcat două goluri.

Flick a apelat, totuși, la Rashford, în repriza a doua, fix cum procedase și Rădoi cu Baiaram. Și n-a fost primul caz în care tehnicianul neamț a decis așa. La meciul cu Valencia, întârziase Raphinha. Același tratament: lipsă din primul 11, introdus abia la pauză.

Principiile nu trebuie judecate în funcție de rezultate

Barcelona a câștigat ambele meciuri, 3-0 cu Getafe, 6-0 cu Valencia. Craiova a pierdut cu Oțelul. Însă un principiu nu trebuie validat în funcție de rezultat.

Rădoi trebuie apreciat că are reguli de la care nu se abate. Mai ales într-un fotbal în care imixtiunea e tot mai mare, de la patroni, suporteri etc.

Când Edi Iordănescu a decis să renunțe la echipa națională, la Maxim, Mitriță și Ivan a fost tot pe baza unor reguli stricte. Și-a asumat un risc, pentru că antrenorul e confirmat doar de rezultate. Însă nu există tehnician care să fi reușit fără a avea principii și disciplină. Sau dacă reușește, atunci e doar nimereală.

Dacă Universitatea Craiova e astăzi pe tabloul principal al unei competiții europene, în premieră absolută și e și pe primul loc în Liga 1, e pentru că Rădoi a venit cu altceva față de ce era obișnuit acest club.

A venit cu profesionalism și cu lucruri făcute ca la carte în privința disciplinei. Nu e obligatoriu să reușească. E obligatoriu însă să-l apreciem și să-l dăm exemplu. Pentru că fotbalul românesc doar așa poate avea o șansă.

Știri ultima oră
17:11
Silviu Tudor Samuilă Falsa revoluție a lui Becali
Silviu Tudor Samuilă Falsa revoluție a lui Becali
16:59
„Chivu va pleca din Italia” Fostul coleg de la Inter, convins că românul va ajunge în alt campionat: „Nu merită”
„Chivu va pleca din Italia” Fostul coleg de la Inter, convins că românul va ajunge în alt campionat: „Nu merită”
16:29
„Normal că fac asta!” Decizie importantă în cazul unui jucător de la FCSB. Anunțul lui Gigi Becali
„Normal că fac asta!” Decizie importantă în cazul unui jucător de la FCSB.  Anunțul lui Gigi Becali
16:23
Ianis Hagi, restart cu ghete de colecție FOTO. A ales un model care reproduce designul purtat de o legendă la Mondialul din 1998
Ianis Hagi, restart cu ghete de colecție FOTO. A ales un model care reproduce designul  purtat de o legendă  la Mondialul din 1998
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Top stiri
Becali, enervat de Craioveanu  Patronul FCSB, deranjat de întrebarea fostului internațional:  „De unde până unde face el caterincă cu mine?”
Superliga
11:49
Becali, enervat de Craioveanu Patronul FCSB, deranjat de întrebarea fostului internațional: „De unde până unde face el caterincă cu mine?”
Citește mai mult
Becali, enervat de Craioveanu Patronul FCSB, deranjat de întrebarea fostului internațional:  „De unde până unde face el caterincă cu mine?”
Imaginea șocantă din noua casă a Rapidului   FOTO.   Doar două trofee  în vitrină. Unde a dispărut palmaresul! Furat de la Pro Rapid?
Superliga
11:02

Ionuț Radu dă cărțile pe față    „Am dezamăgit mii de oameni.  O greșeală grea” + alegere surprinzătoare a românului: „A treia variantă”
Stranieri
10:39

FOTO | "Casa cu Iederă" din Cotroceni, superb poem de toamnă. Una dintre cele mai frumoase și mai fotografiate clădiri din București e pe strada Doctor Staicovici
B365
10.11