- Mircea Toma, unul dintre fondatorii ziarului Academia Cațavencu, în prezent membru CNA, despre scandările de la România - Kosovo: „Mitică al nostru a azvârlit politicul în teren”.
Incidentele din finalul meciului România - Kosovo, de vinerea trecută, au creat dezbateri întregi în România.
În așteptarea verdictului UEFA, GOLAZO.ro găzduiește și opinia unuia dintre oamenii care au în grijă reglementarea și sancționarea a ceea ce se spune și se face în spațiul audiovizual.
Un membru al Consiliului Național al Audiovizualului a scris un comentariu pe tema scandărilor „Serbia, Serbia”, de pe Arena Națională.
E vorba despre Mircea Toma (71 de ani), unul dintre cei care au fondat ziarul Academia Cațavencu și care, în trecut, a fost președintele asociației ActiveWatch, care apără drepturile omului și susține comunicarea liberă. De 3 ani și jumătate este în cadrul CNA.
Comentariul lui Mircea Toma
„Cine-a strigat «Serbia, Serbia»? Iată o propunere de portret-robot.
În primul rând, trebuie să fie român. Este mare amator de fotbal? Hm, de verificat. Este amator de adrenalină? Asta cu certitudine. Și, fără îndoială, a studiat temeinic istoria Balcanilor.
„Ura interetnică e departe de a se fi stins”
Are, deci, idee despre micul teritoriu aflat la vreo 300 de kilometri la sud de Dunărea noastră, numit azi Kosovo, și a urmărit cum, de-a lungul ultimelor trei secole, populațiile de turci, sârbi, macedoneni, sloveni și albanezi și l-au negociat.
Ceea ce eufemistic am botezat ca negocieri, a fost, de fapt, un proces sângeros care, cu oarece întreruperi, nu s-a încheiat nici în prezent.
Mă rog, se vorbește despre războiul din Kosovo la trecut, pentru că ultimele înfruntări armate s-au încheiat în 1999, dar ura interetnică e departe de a se fi stins.
Iar, dacă e să amintim doar evenimente contemporane tinerilor fotbaliști kosovari, ar trebui să vorbim despre gropile comune descoperite în ultimii ani – 800 de morți albanezi îngropați pe un teren de antrenament al poliției de lângă Belgrad, alte 700 de cadavre îngropate pe un teren al poliției antiteroriste, de asemenea de lângă Belgrad, trupurile altor 250 de albanezi uciși în război, găsite într-o groapă comună de sub ceea ce era o parcare a unei firme de construcții - și mă opresc aici cu enumerarea acestor macabre urme ale războiului.
Arhanghelii urii
De la declararea independenței Kosovo în 2008, recunoscută de aproximativ jumătate din țările membre ale ONU, în capitala Serbiei – care, evident, e în cealaltă jumătate – au loc, periodic, manifestații ale ultranaționaliștilor care scandează „Kosovo e Serbia”.
Deși relațiile dintre Kosovo și Serbia s-au mai calmat de când ambele țări aspiră să intre în UE și au decis să nu-și pună piedici reciproc, arhanghelii urii mai reușesc să stârnească conflicte: anul trecut și anul acesta, în nordul Kosovo au avut loc ciocniri violente.
În septembrie, anul trecut, un grup de militanți sârbi înarmați au atacat posturi de poliție. Au lăsat în urmă un mort și doi răniți.
Acesta este contextul în care, la București, într-o peluză a stadionului național, un Mitică a strigat acum un an „Kosovo e Serbia”, iar după ce FIFA a sancționat această glorioasă performanță, Mitică s-a corectat și, la meciul de vineri seara, a strigat doar „Serbia”.
Frăția româno-sârbă în ultraserie
Sunt de acord cu opinia generală că Mitică a fost animat de convingeri clădite pe o atentă evaluare a istoriei milenare a relațiilor dintre sârbi și albanezi și a decis că sârbii au dreptate.
„Pentru noi, Kosovo și Metohia înseamnă doar o provincie, nu o țară, așa că nu ne vom cenzura nici de data aceasta pentru că spiritul nostru ultras înseamnă libertate de exprimare înainte de toate. Sârbii sunt frații noștri, ne leagă o prietenie pe viață, sinceră, creștin-ortodoxă” a declarat, pentru GSP, un membru al grupării de ultrași cunoscută sub numele „Uniți sub tricolor”.
Frăția cu sârbii ar suna destul de înălțător, dacă asta n-ar însemna, de fapt, frăția cu niște oameni animați de exact aceleași motive care au generat secolele de conflicte sângeroase pe care le-am pomenit – deci nu cu sârbii, ci cu niște ultranaționaliști sârbi.
Frăția despre care vorbește ultrasul Mitică este frăția cu ura interetnică. Iar instigarea la ură pe care o stârnește sloganul incriminat aici – „Serbia” – este o formă de exprimare interzisă de lege, în România.
Mitică invocă „libertatea de exprimare înainte de toate” ca semn de ignoranță în formă continuată.
Da, e o misiune dificilă pentru FRF, care a încercat să prevină provocările din peluza cu „frații sârbilor”, încercând să negocieze cu ei. Au reușit cât s-a văzut.
Problema rămâne, totuși, în brațele federației. Da, nu e ușor cu un Mitică rasist, extremist, promotor al violenței interetnice. Și este evident că o asemenea cultură a violenței nu poate fi tratată cu intervenții în buza unui meci care se anunță „ofertant”.
E nevoie de consecvență din partea principalei instituții care ar putea să poarte un dialog cu peluzele, pentru că, judecând după experiența altor țări, terapia poate să dureze un deceniu.
La Manchester, armele pe care le foloseau hooligan-ii sunt, azi, exponate în vitrinele muzeului fotbalului. Ce-i drept, în Marea Britanie, amploarea violențelor a determinat implicarea premierului – Margaret Thatcher – și a parlamentului - care a reușit temperarea zelului violent al hooliganilor prin măsuri legislative speciale.
„N-au strigat «Kosovo e Serbia», ci doar «Serbia». Pe bune?”
Hm. La noi, din păcate, Mitică pare că beneficiază mai degrabă de suporteri, reacția publică fiind preponderent ostilă kosovarilor. Și aș ilustra, în primul rând, cu comunicatul FRF:
„Federaţia Română de Fotbal (FRF) îşi exprimă profunda dezamăgire faţă de comportamentul delegaţiei Kosovo şi al jucătorilor adverşi în timpul meciului de vineri seara, din Liga Naţiunilor.
Considerăm că acuzaţiile venite dinspre echipa oaspete sunt nefondate şi credem cu fermitate că acţiunile lor au fost premeditate.
FRF le mulţumeşte celor aproape 50.000 de suporteri români prezenţi pe stadion pentru menţinerea unei atitudini civilizate şi pentru că s-au abţinut, pe cât posibil, să reacţioneze la provocările jucătorilor kosovari.
Este important de subliniat că în timpul meciului nu au existat scandări rasiste şi nu s-a auzit nici măcar o singură dată sloganul «Kosovo este Serbia»”.
Da, e tragi-comic acel „s-au abținut pe cât posibil”, iar când nu s-au mai abținut, n-au strigat „Kosovo e Serbia” ci doar „Serbia”. Pe bune? „Doar” Serbia?
Adică au băgat doar cuțitul în rană, nu l-au și învârtit, nu? Uite cum înțelege situația Azdren Lullaku, un fotbalist kosovar care joacă în România de peste 10 ani:
„Din ce am auzit că a spus Amir Rrahmani, tot stadionul a scandat „Serbia, Serbia”... Pentru noi, kosovarii, scandarea asta este foarte dureroasă. Mai bine înjură-mă de mamă, de ce vrei tu”.
Politicul azvârlit pe teren
În sfârșit, pe final, s-a pronunțat și premierul României – nu-i pomenesc numele, că-i în campanie – ca răspuns la opinia exprimată de premierul din Kosovo: „Este total inacceptabil ceea ce face premierul din Kosovo, care amestecă politica cu sportul și susține, după gestul echipei sale naționale de fotbal de a abandona meciul contra României, că va face presiuni politico-diplomatice pentru a ne pedepsi!
Domnia sa încearcă în zadar să transforme vinovatul în victimă și – mai grav – vrea să pună presiune politică pe forul european de fotbal, sperând într-o decizie iluzorie! Îi spun direct și clar că, oricât ar încerca, nu poate deforma realitatea și că merge oricum pe un drum greșit fiindcă politicul nu are ce căuta în sport!”.
Enunțul final e just, doar că politicul a fost azvârlit în teren de Mitică al nostru, care striga, convins că înțelege ce face, „Serbia, Serbia”.