Publicat:
07.05.2026, ora 09:29
Actualizat: 07.05.2026, ora 09:29
- Tudorel Stoica descrie astăzi pentru GOLAZO.ro universul Steaua în ziua, anul și perioada în care a câștigat Cupa Campionilor Europeni, învingând Barcelona în Spania, pe 7 mai 1986.
- Amintiri despre Emeric Ienei, Valentin Ceaușescu, suspendarea sa în finala de la Sevilla, surpriza Iordănescu și inspirația lui Duckadam, despre coechipieri, jocul unic al Stelei și întreaga campanie.
- O dezvăluire: „Dacă mă asculta, am fi cucerit Cupa Campionilor și în 1987”. Și un regret.
Tudorel Stoica are 71 de ani. Avea 31 la finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, 2-0 la penaltyuri contra Barcelonei.
Ca o lovitură a destinului, căpitanul Stelei atunci, sufletul echipei roș-albastre, a fost suspendat tocmai în acel meci, pe 7 mai. Cauza: cumulul de cartonașe, regulament schimbat recent. Acum, după „sferturi”, se șterg „galbenele”.
A stat totuși pe banca de rezerve la Sevilla. Partida în care i-a fost secund antrenorului Emeric Ienei.
Astăzi, fostul mijlocaș povestește în interviul pentru GOLAZO.ro cum a trăit finala și întreaga perioadă în care „am dominat fotbalul românesc și fotbalul internațional”.
Vorbește despre Ienei, sugerează că Steaua nu ar fi atins vârful Europei fără el: „Dacă nu era Nea Imi…”.
Cum a văzut Tudorel Stoica tot ce s-a întâmplat la Steaua ‘86
Îl descrie pe Valentin Ceaușescu, fiul cel mare al dictatorului, cel care conducea din umbră echipa.
Care a fost reacția sa când „domnul Valentin”, cum îl prezintă Stoica, i-a zis încă după 4-1 cu Vejle, în turul 1, că Steaua va cuceri Cupa Campionilor.
Ce a zis despre suspendarea în finală, de ce nu a regretat.
Cum era jocul, de ce nu țineau „viteziștii” cont de adversari, ce făcea Steaua cel mai bine și în ofensivă, și în defensivă. Ce regulă exista acasă, în Ghencea.
Cum terminau antrenamentele, de ce era Duckadam atât de bun la penaltyuri. Care era secretul vestiarului.
Cum a văzut Barcelona în finală, ce a tras în jos formația catalană, de ce s-a întâmplat așa la 11 metri.
Ce s-a petrecut sezonul următor și ce i-a povestit Valentin Ceaușescu: „Dacă mă asculta, câștigam Cupa Campionilor și în ‘87”.
„Steaua, împlinirea vieții mele”
Ce a însemnat Steaua pentru dumneavoastră?
A însemnat trăiri pe care n-am putut să mi le închipui, atât de frumoase, de intense. Satisfacții extraordinare. Împlinirea vieții mele.
A fost clubul vieții?
Dacă am realizat ce am realizat, da, a fost clubul vieții. În aproape 15 ani, nu am jucat degeaba, nu am făcut sport degeaba, am cucerit trofee, cupe, campionate.
Tudorel Stoica: „Am dominat fotbalul internațional numai cu români”
Se împlinesc 40 de ani de la marea finală. Cum a fost acea campanie și ce reprezintă 7 mai 1986?
A fost ceva extraordinar nu doar pentru mine, pentru toți colegii mei, pentru fotbalul românesc. Un vis împlinit. Nu credeam niciodată că poate fi împlinit, visurile sunt visuri, dar pe acesta l-am împlinit.
Să câștigi Cupa Campionilor este formidabil și nu am reușit doar atât. Am dominat fotbalul românesc și internațional în acea perioadă, am cucerit Cupa Campionilor în ‘86, am câștigat Supercupa Europei în ‘87, am mai jucat o semifinală în ‘88 și încă o finală în ‘89.
Pentru o echipă din România, numai cu jucători români, o performanță de neimaginat. Câștigarea Cupei Campionilor contra Barcelonei, în Spania, ceva care nu va mai fi realizat vreodată de o echipă românească. Aceasta este certitudinea Tudorel Stoica, liderul Stelei ‘86
„Destinul. Dacă jucam finala, poate făceam o greșeală și pierdea echipa”
Simțiți un strop de durere pentru acea zi? Cum ați suportat faptul că nu ați putut juca finala cu Barcelona?
Am simțit durere când am luat acel cartonaș galben în meciul cu Anderlecht (n.r. - a fost suspendat în finală din cauza unui cumul de cartonașe). După aceea, m-am consolat că nu am cum să joc. Datorită rezultatului, datorită colegilor mei, câștigând meciul de la Sevilla, am putut să mai joc două finale, Supercupa și Cupa Intercontinentală.
Niciun regret?
Stăteam și mă gândeam, poate așa a fost destinul meu. Dacă jucam, poate făceam o greșeală și pierdea echipa. Destinul fiecărui om (n.red. - râde), eu am jucat toate meciurile înaintea finalei, iar Puiu Iordănescu a jucat direct finala. Așa e făcută viața fiecăruia. Încă o dată, la meciul cu Barcelona nu am avut niciun regret.
Am simțit doar emoții, pe bancă, pentru că am fost antrenor secund la acea partidă. Iordănescu a fost jucător, iar eu am fost trecut ca antrenor pe foaia meciului, ca să pot sta pe bancă. Tudorel Stoica, liderul Stelei ‘86
„Toți eram parcă drogați, eram disperați să câștigăm”
Vă mai amintiți ce s-a întâmplat cu Anderlecht?
Când am primit galbenul și mi-am dat seama că nu mai pot să joc, mă gândeam să ies de pe teren, să intre cineva care să aibă mai multe minute pentru pregătirea finalei. E bine că a fost corectat regulamentul și poți juca finala acum. E normal. Cum să joci toate meciurile și să nu joci finala din cauza unui cartonaș galben? Dar așa erau vremurile.
Dacă era VAR atunci, poate câștigam și Cupa Intercontinentală, pentru că Belodedici a marcat un gol valabil. Asta a fost, voiai să le câștigăm noi pe toate? (n.red. - râde).
Să mai rămânem un pic la acel meci cu Anderlecht și la cartonașul galben.
În acel meci, toți eram parcă drogați, eram disperați să câștigăm. Eu am făcut un fault la mijlocul terenului, n-am crezut că îmi dă arbitrul cartonaș galben. Mi-a dat. Așa a fost să fie. S-a terminat bine finala, repet, dacă jucam eu, făceam vreo greșeală și din cauza mea pierdeam finala… Așa a vrut Dumnezeu! Se împlinesc 40 de ani acum, au trecut o mulțime de ani. Din păcate, o parte dintre colegii mei nu mai sunt… E greu.
„Cred că domnul Valentin s-a gândit să intre Iordănescu în finală. Surprinzător, a jucat bine”
Cine a avut ideea de a fi antrenor secund și a sta pe bancă la finală? Planul Puiu Iordănescu era pregătit demult sau avea legătură directă cu absența dumneavoastră?
Nu știu, n-aș putea să spun. Cred că domnul Valentin (n.r. Valentin Ceaușescu, fiul lui Nicolae Ceaușescu) s-a gândit la acest lucru. Iordănescu făcea antrenamente, nu foarte tari, se pregătea, dar nu intra la miuțe cu noi, mai intra la 4 contra 2, mai alerga… N-am știut ce se întâmplă.
Nu știați că urma să joace Anghel Iordănescu în finală?
Nu. (Râde) Cred că nici el nu știa. Probabil i-o fi spus înainte să se antreneze că poate o să joace.
Se retrăsese de doi ani.
Surprinzător, a jucat bine. A intrat, a ținut mingea, era un jucător tehnic, a făcut lucruri bune.
„Nea Imi nu era doar antrenor, ne era prieten. Dacă nu era el…”
Cum ați pregătit finala? Ați fost în cantonament înainte? Ați fost la Forban?
Nu, n-am făcut o pregătire specială. Mergeam la Forban iarna și vara. Făceam pregătire fizică acolo, ne-a ajutat enorm, ne ținea toată perioada care urma.
Nicio pregătire deosebită a finalei?
Ne-am pregătit normal, liniștit. Nea Imi (n.r. Emeric Ienei), un antrenor extraordinar, știi ce ne spunea de obicei? „Băi, băieți, meciul începe de la 0-0, fără să jucăm avem deja un punct”. Atunci erau două puncte la victorie. „Noi trebuie să învingem și să mai câștigăm un punct”.
Și ne mai zicea ceva: „Când ieșiți de pe teren, să nu aveți nimic ce să vă reproșați. Pentru că mai mult decât să ne bată n-au ce să ne facă”. Cuvintele lui erau foarte importante pentru noi.
Tragedie e când moare cineva. Dacă pierzi un meci, asta e, vine următorul. Nea Imi, un om care ne-a susținut și ne-a înțeles. Dacă nu era Nea Imi… Nu era doar antrenor, era și prietenul nostru. Tudorel Stoica, liderul Stelei ‘86
Stoica: „Niciodată nu ne-am axat jocul în funcție de adversar”
Cum a fost organizat meciul tactic? Ați văzut Barcelona înainte pe video?
Noi, niciodată, niciodată, nu ne-am axat jocul nostru în funcție de adversar. Încercând să joci după adversar, nu mai poți să-ți faci jocul tău. Am fi început să contracarăm jocul lor, să mă pună pe mine, de exemplu, să țin un jucător, să alerg după ăla, atunci nu aș mai fi fost atent la jocul nostru.
Era 100% concentrare pe propriul joc?
Da, am jucat doar jocul nostru. Ne uitam la meciurile adversarilor, dar nu luam măsuri speciale, de pildă, jucătorul ăla să fie desființat, tu stai tot timpul după el. Nu! Nea Imi spunea astfel, să-l luăm exemplu pe Scifo, de la Anderlecht: „Când intră în zona aia, îl marchează X, când intră în altă zonă, îl ia alt jucător”. Cred că și asta a fost o mare realizare a lui Nea Imi. Niciodată nu ne-am axat jocul în funcție de adversar. N-aveai cum!
Ca să-ți iasă jocul, trebuia să-ți faci jocul! Dacă doar încerci să contracarezi adversarul, dispare propriul joc. Noi ne-am făcut tot timpul jocul nostru. De aceea ne-am și surprins rivalii Tudorel Stoica, liderul Stelei ‘86
„Noi nu alergam în cea mai mare viteză. Mingea circula foarte rapid”. Regulă clară acasă
Cum era jocul Stelei atunci?
Tot Nea Imi zicea: „Mingea nu obosește niciodată. Jucătorul obosește. Să circule mingea cât mai repede și noi să ne demarcăm și să primim mingea”. Îți spun ceva.
Spuneți!
La meciurile de acasă, nu aveam voie să atingem mingea în terenul nostru decât de două ori. Dacă atingeam de trei ori… Bine, se mai întâmpla să nu poți să dai, dar de acolo plecam la startul meciului. Trebuia să atingem mingea doar de două ori în terenul nostru. Așa jucam, ăsta a fost atuul nostru, jucam simplu: preluare, pasă, preluare, pasă.
De aici „viteziștii”, cum erați supranumiți?
Noi nu eram o echipă vitezistă, să spui că alergam în cea mai mare viteză. Mingea circula foarte rapid la noi.
Viteza era dată de minge.
Exact. Și asta se întâmpla la fiecare antrenament. Și mai era ceva. Noi terminam antrenamentul cu un joc tinerii contra bătrânilor, pe jumătate de teren. Era ca un meci oficial. Tinerii voiau să ne bată, era o luptă! Cu alunecări, ne implicam total. Asta ne-a ajutat mult.
Ne-a mai ajutat și că, după acel joc la finalul antrenamentului, rămâneam mereu și executam 11 metri. Ducka (n.r. Helmut Duckadam) apăra și apăra… Tudorel Stoica, liderul Stelei ‘86
„Făceam și presing foarte agresiv, recuperam repede mingea”
Să mai insistăm asupra jocului.
Avea dreptate Nea Imi. Ai mingea, nu are rost să o conduci, pentru că intri în clinciuri, obosești. Așa, mingea circulă, deplasezi adversarii dintr-o parte în alta… Ne spunea: „Bine, iei mingea, conduci, driblezi un adversar, îl driblezi pe al doilea, pe al treilea nu-l mai poți dribla, ai făcut efort în plus și ai obosit. Așa, pasând, eviți contactul”. Și ne mai zicea ceva. Un lucru extrem de important.
Ce anume?
Din ofensiva noastră ne pregătim defensiva. În momentul în care am pierdut mingea în terenul advers, rămâneam acolo și trebuia s-o recuperăm. De ce să ne retragem? Unii se retrăgeau în terenul lor…
De ce să facem un efort în plus? Rămânem acolo, facem presing, recuperăm mingea și începem imediat. Nu doar că pasam foarte bine, ci făceam și presing foarte agresiv, recuperam foarte repede mingea. Asta s-a întâmplat la echipa noastră.
„Când am venit, erau jucători mai valoroși. Dar Steaua ‘86 era o familie”
Ce avea în plus această echipă față de altele?
Eu am mai zis, când am venit la Steaua (n.r. în 1975), erau jucători mai valoroși decât cei care am câștigat Cupa Campionilor. Iordache în poartă, Sameș, Vigu, Dumitru, Iordănescu, Zamfir, Radu Troi, Marcel Răducanu… Știi ce se întâmplă?
Ce vreți să spuneți?
La echipa națională, sunt cei mai buni jucători, nu? Atunci, naționala ar trebui să joace un fotbal extraordinar și să facă rezultate extraordinare, dar dacă nu există coeziune, prietenie, nu mai contează valoarea. Trebuie să fie prieteni, așa cum am fost noi. Nimeni nu voia să fie lider, eram prieteni, la fel, soțiile veneau cu noi, erau și ele prietene între ele, a fost o familie.
Acesta a fost secretul Stelei ‘86? Familia?
Da, ăsta a fost secretul. Dincolo de valoare, faptul că eram prieteni, ne ajutam, nu ne reproșam și ne înțelegeam foarte bine a fost secretul succesului. Repet, toate echipele naționale ar trebui să joace un fotbal extraordinar. Dar vin unii de la o echipă, mai cu fițe, alții de o echipă, începe zâzania și n-au cum să facă performanță dacă jucătorii nu se înțeleg între ei. Dacă unul se crede mai deștept, altul la fel…
„Câștigăm Cupa Campionilor? Dați-o-ncolo de treabă!”
Erați pregătiți și de penaltyuri la Sevilla?
Da, sigur, sigur, sigur. Sincer, după primele meciuri jucate în acel sezon de Cupa Campionilor, a venit Valentin și mi-a spus: „Băi, Tudore, eu m-am uitat la toate meciurile. Să știi că nimeni nu joacă așa, ca noi. Dacă jucăm așa, câștigăm Cupa Campionilor!”.
Când v-a zis acest lucru?
După primul meci acasă (n.r. 4-1 cu Vejle, după 1-1 în prima manșă, în turul 1). El văzuse alte echipe din competiție și era convins că nimeni nu e ca noi.
Care a fost atunci reacția dumnavoastră?
Mă uitam la el, îmi spuneam în gând: „Dați-o-ncolo de treabă!”. Am tăcut atunci, totuși, nu credeam. Însă n-am să uit niciodată ce mi-a zis, că vom câștiga Cupa Campionilor, pentru că nimeni nu era ca noi.
Valentin a avut posibilitatea să vadă celelalte echipe și și-a dat seama că jocul nostru era deosebit. Și a fost un joc spectaculos. Uite că, până la urmă, s-a întâmplat ce s-a întâmplat. De-aia a venit lângă noi, pentru că i-a plăcut de noi ca echipă. Putea să vină și înainte, prin ‘75, dar nu-i plăcea atmosfera. Tudorel Stoica, liderul Stelei ‘86
„Ce însemna Steaua fără Stoica în finală? N-ai văzut, a câștigat-o!”
Ce v-a spus Emeric Ienei în vestiar, la Sevilla, înaintea finalei?
„Am ajuns până aici, intrăm și jucăm. Dacă pierdem, pierdem, dacă învingem, foarte bine. Când se termină meciul, să ne uităm unii în ochii altora și să n-avem ce ne reproșa”. Eram acolo, ce mai putea spune mai mult?
Dacă faci o pregătire specială, și în mintea jucătorului se întâmplă ceva. Noi ne-am continuat pregătirea noastră, ca pentru un meci normal. Nea Imi zicea: „Mai mult decât să pierdem, ce să ne facă?”. Dacă putem, câștigăm. Dacă nu, se întâmplă să și pierzi la fotbal. A fost o minune cum rar vezi.
Ce însemna Steaua fără Tudorel Stoica în finală?
(Râde) N-ai văzut, a câștigat-o! Ți-am mai spus. După aceea, am făcut o analiză, m-am gândit: dacă greșeam? Știi ce înseamnă o greșeală pentru un jucător, să iei gol din vina ta? Am mai făcut și eu. Ai o durere în suflet! Mi s-a întâmplat în meciuri, adversarul meu direct să dea gol.
Mă gândeam: poate nu mai câștigam Cupa Campionilor. Faptul că băieții au cucerit-o și am mai jucat două finale, le mulțumesc! Ei au realizat ca jucători și eu ca antrenor, asta este! Tudorel Stoica, liderul Stelei ‘86
„Venise regele să-i dea cupa Barcelonei. Și ne-a oferit-o nouă!”
Ce-ați simțit pe banca de rezerve, cum ați trăit finala ca antrenor?
Când începe meciul, și ca jucător, și ca antrenor intri în febra meciului. Degeaba țipă antrenorii de pe margine, tu, ca jucător, nu mai auzi nimic. Doar dacă se întrerupe meciul, te cheamă antrenorul la margine și îți spune ceva, auzi, dar dacă urlă antrenorul și tu ești la mijlocul terenului, în acel vacarm creat de tribune, n-auzi nimic, nu înțelegi și e mai bine, pentru că îți distrage atenția.
Cum vi s-a părut jocul echipei în finală?
Mi s-a părut bun. Barcelona avea jucători valoroși și era la ea acasă, în Spania. Venise regele Juan Carlos să-i dea cupa Barcelonei. Și de-asta surpriza noastră a fost și mai mare. Nu doar că am câștigat Cupa Campionilor, am învins Barcelona în Spania, iar regele ne-a oferit nouă trofeul.
Stoica: „Erau convinși că vor cuceri trofeul. Acea siguranță i-a învins”
Cum a fost Barcelona pe 7 mai ‘86?
În acea seară, Barcelona nu m-a impresionat. S-a întâmplat un lucru cu jucătorii ei: erau convinși că vor învinge, și acasă, și împotriva noastră, o echipă dintr-o țară socialistă. Au fost atât de siguri… Dar jocul lor nu m-a impresionat.
Au avut câteva ocazii, era normal, însă nimic spectaculos, nu ne-au supus unei presiuni extraordinare. Au fost unele momente, jucau acasă, cu ajutorul fanilor, dar nu ne-au dominat, să spui ce noroc am avut, ce ocazii au avut! Nu.
I-a copleșit acea convingere că trofeul e al lor?
Acea siguranță de dinaintea finalei i-a învins, pentru că și dacă joacă la Barcelona sau Real Madrid, fotbaliștii sunt oameni. Dacă pornești cu gândul că e ușor, dacă subestimezi adversarul, nu te mai schimbi în timpul meciului și se întoarce împotriva ta. Asta s-a întâmplat cu ei.
După ce au trecut de Goteborg, în semifinale, de atunci se vedeau învingători în finală, convinși că vor cuceri Cupa Campionilor, mai ales la Sevilla. Tudorel Stoica, liderul Stelei ‘86
„Când exersam la penaltyuri, făceam pariuri cu Ducka. Apăra multe”
Vă așteptați ca Helmut Duckadam să aibă o asemenea seară, cu patru penaltyuri din patru apărate?
Ne așteptam toți. Când exersam la penaltyuri, făceam pariuri cu el, ți-am zis că rămâneam după acele jocuri la finalul antrenamentelor.
Vă lua toți banii!
Apăra multe penaltyuri. A fost șansa lui.
Studia jucătorii adverși înainte sau îi simțea pe teren?
Eu sunt sigur că habar n-avea unde trage unul sau altul de la Barcelona, stânga, dreapta, acum vezi că portarii au bilețele…
Astăzi se analizează totul. Dar nu ați văzut penaltyurile executate de jucătorii Barcelonei în semifinale, cu Goteborg, se calificaseră tot la 11 metri.
Eu nu le-am văzut, le-o fi văzut Ducka. Îți repet, Nea Imi nu ne pisa: „Hai să stăm mult la video, să ne vedem adversarul!”. Urmăream secvențe din meci, dar nu mult. Încă o dată, am realizat totul prin jocul nostru. Noi gândeam că „dacă vor, să încerce adversarii să ne contracareze, noi ni-l facem pe-al nostru”. Nu poți să-ți faci jocul tău și, în același timp, să-l și contracarezi pe al rivalului.
Știați că Duckadam avusese cu câteva luni înaintea finalei o problemă la brațul drept, ca o paralizie, dar i s-a spus că are reumatism?
N-am știut. Cred că nici el n-a știut cu adevărat ce are până când i s-a întâmplat (n.r. Duckadam a suferit un anevrism la artera brahială a brațului drept după finala de la Sevilla).
Era la Arad, în vacanță. Eram toți în vacanță, nici nu știam ce s-a petrecut. Apoi am aflat că au trimis după el un elicopter, l-au adus la Spitalul Militar. A avut noroc atunci, dar uite ce s-a întâmplat cu el (s-a stins pe 2 decembrie 2024). Dumnezeu să-l odihnească!
„Ăștia doi care nu bătuseră niciodată au marcat și Ducka a avut inspirația”
Să ne întoarcem la finala de la Sevilla: de ce au ratat la penaltyuri specialiștii Majearu și Boloni și au înscris tinerii Lăcătuș și Balint?
La finală, fiecare se întreabă: „Dacă ratez?”. Nea Imi întreba: „Bați, bați?”. Unii răspundeau că nu știu ce aveau, Lăcă a sărit: „Batem noi!”. Și tocmai Loți și Miți Majearu, care executau de obicei și marcau, au ratat. Ăștia doi care nu bătuseră niciodată au marcat. Așa a fost destinul nostru, al fiecăruia și al echipei. Ei doi au înscris, Ducka a avut inspirația și le-a apărat pe toate patru.
Valentin Ceaușescu v-a vorbit în vestiar înaintea finalei?
Nu. Era cu noi tot timpul, și în vestiar. Ce să ne spună? Niciodată nu s-a băgat să dea indicații. Venea, stătea cu noi, ne zicea să avem grijă să jucăm bine, să nu ne facem de râs și atât.
„Tudore, dacă Alecsandrescu mă asculta, am fi câștigat și în ‘87 Cupa Campionilor”
V-a reamintit după victorie ce v-a spus înainte, că veți fi campionii Europei?
Nu, cred că nici nu mai ținea minte că ne-a zis că vom câștiga cupa. Ce mi-a mai spus atunci… Știi că, după finală, ca deținători ai trofeului, puteam să jucăm sau nu primul tur în sezonul următor al competiției. Aveam dreptul să alegem. La finală, trei jucători deja avertizați au mai luat un cartonaș galben și au fost suspendați la primul meci în sezonul următor (n.r. Lăcătuș, Boloni și Bumbescu).
Valentin i-a zis președintelui clubului, Ion Alecsandrescu, Dumnezeu să-l odihnească și pe el. Valentin mi-a povestit mai târziu: „Tudore, dacă domnul Alecsandrescu mă asculta și noi am fi jucat primul tur, am fi câștigat și în ‘87 Cupa Campionilor”.
Așa, ați jucat cu Anderlecht direct în turul 2 și nu i-ați putut avea pe cei trei suspendați în prima manșă pe care ați pierdut-o cu 0-3 la Bruxelles.
Exact. Valentin i-a spus lui Alecsandrescu: „Haideți să jucăm primul tur, băieții suspendați să scape atunci de cartonașe și să avem echipa completă în turul următor”.
Nu l-a ascultat?
Valentin mi-a zis: „Tudore, nu m-a ascultat”. Îți dai seama ce om era dacă Alecsandrescu nu l-a ascultat, avea bun simț. Dacă era altfel, ar fi trebuit să-l asculte, să-i fie frică. L-a întrebat după aceea pe președinte: „Nea Ioane, de ce nu m-ai ascultat?”. I-a răspuns: „Mi-a fost frică să nu ne elimine echipa din primul tur”. „Și așa ce-am făcut? Ne-a eliminat Anderlecht în turul 2”.
Asta era concluzia lui: că am fi putut câștiga și în ‘87 Cupa Campionilor. Am avut și ghinion, să cădem în turul 2 tocmai cu Anderlecht.
„Mâncam, beam, cântam. Dar după finală erau toți epuizați”
Cum a fost noaptea victoriei la Sevilla?
După meci, a fost bucurie mare, dar și oboseală. N-am reușit să facem mare petrecere. De obicei, după toate meciurile noastre din străinătate, mergeam cu bucătarul nostru, veneau și soțiile… și după fiecare meci făceam o masă, luam vinul nostru și stăteam după joc indiferent de rezultat.
Mâncam, beam cu toții, cântam, eram o familie. După finală, n-am făcut mare lucru, au fost și prelungiri, și 11 metri, era și tensiunea aia…
Am fost bucuroși, dar am stat puțin, nu ne-am arătat foarte tare bucuria, să zici „Hai să bem, să ne îmbătăm!”. Erau toți epuizați. Bucuria mare, dar și oboseala mare, n-am făcut mare petrecere. Mai mult ne-am bucurat când am ajuns acasă și am văzut oamenii care ne-au așteptat, a fost o mare surpriză. Tudorel Stoica, liderul Stelei ‘86
Au fost 30.000 de oameni în acea seară, la aeroport.
Noi eram la un fel de tribună, sus, și cam la zece metri începea parcarea. Iar parcarea era plină, plină, plină. Oamenii cântau, ne-au cântat La mulți ani! Atunci am fost cu adevărat fericiți. O surpriză deosebită să vezi oamenii acolo pentru noi. A fost foarte, foarte frumos. La fel a fost și după ce am câștigat Supercupa Europei. Clipe emoționale extraordinare.
„Vardinogiannis voia să-l ia pe Hagi la Panathinaikos”
De ce a fost armatorul grec Yiorgos Vardinogiannis, patronul lui Panathinaikos, peste tot la Sevilla, inclusiv pe teren, cu trofeul? Era parte din delegația Stelei?
Da, era un suporter de-ai noștri și, din câte am înțeles, voia să-l ia pe Gică Hagi. Puiu Iordănescu jucase în Grecia, la OFI Creta, care era a doua echipă a lui Panathinaikos. Și Vardinogiannis voia să intre în legătură cu Valentin, probabil că ar fi vrut să-l transfere mai demult pe Hagi.
Dar Gică Hagi a venit în ‘87 la Steaua și a fost norocul lui. Dacă nu ajungea la Steaua, nu mai era ce a fost. La Sportul, făcea el totul, dribla… La Steaua, s-a disciplinat, ușor-ușor a început să intre în mijlocul nostru. Și așa a ajuns el cel mai mare fotbalist al României.
Stoica: „S-a dus timpul și îmbătrânim”
S-au stins patru eroi de la Sevilla. Emeric Ienei, Helmut Duckadam, Ilie Bărbulescu și Lucian Bălan.
(Cu voce tristă) S-au stins mai mulți. Și Ion Alecsandrescu, și doctorul (n.r. Marcel Georgescu), și masorul (Mitică Neagu)... Ai văzut videoclipul acela postat de Gabi Balint? Acolo suntem toți. S-a dus timpul și îmbătrânim. E bine că n-am îmbătrânit degeaba.
Citește și
VIDEO: cele mai noi imagini din sport
