Ce ghinion pentru Craiova!   3 campioane surpriză le strică oltenilor   traseul spre Champions League!  Ce adversare pot întâlni
Universitatea Craiova va intra încă din primul tur în UCL dacă va reuși să termine pe primul loc la finalul play-off-ului.

Ce ghinion pentru Craiova! 3 campioane surpriză le strică oltenilor traseul spre Champions League! Ce adversare pot întâlni

  • Universitatea Craiova va intra încă din primul tur în UCL dacă va reuși să termine pe primul loc la finalul play-off-ului.
  • Pentru a fi siguri de prezența cel puțin pe tabloul principal din Conference, oltenii ar trebui să treacă de primele două duble din UCL.
  • În turul 1, Craiova ar fi sigur cap de serie, dar în turul 2, sută la sută se vor afla în urna out-siderilor. Lista completă a adversarelor în această fază, în rândurile următoare.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Victoria dramatică de duminică, obținută în fața lui Dinamo, o duce pe Universitatea Craiova și mai aproape de a-și îndeplini un vis pe care îl caută de 3 decenii și jumătate: să câștige titlul.

Are 3 puncte avans față de U Cluj, dar și un alt mare avantaj: la egalitate de puncte cu ardelenii, ar lua campionatul datorită faptului că a intrat de pe locul 1 în play-off.

FCSB a pus gaj noul autocar  Mecanismul din spatele investiției de   650.000 de euro  » Reacția lui Gigi Becali
Citește și
FCSB a pus gaj noul autocar Mecanismul din spatele investiției de 650.000 de euro » Reacția lui Gigi Becali
Citește mai mult
FCSB a pus gaj noul autocar Mecanismul din spatele investiției de 650.000 de euro » Reacția lui Gigi Becali

Ce ghinion pentru Craiova! 3 campioane surpriză le strică oltenilor traseul în Champions League

Titlul pentru Craiova ar însemna, dincolo de trofeul în sine, participarea în Champions League. Unde campioana României intră la vară din primul tur preliminar.

Oltenii și-au construit, cu ajutorul parcursului excelent din acest sezon, un coeficient care le va permite să fie 100% în urna capilor de serie la tragerea la sorți pentru turul 1.

Marele ghinion însă vine din faptul că în lista potențiaților adversari se vor afla 3 campioane mega surprinzătoare, care neavând coeficient european, nu vor fi și ele cap de serie.

Marile pericole din turul 1: Levski, Sabah, Gyor

Cele 3 echipe care au răpus nume imense în țara lor și pe care Craiova ar trebui obligatoriu să le evite sunt: Levski Sofia, Sabah Baku și Gyor. Primele două sunt matematic campioane.

Levski a surclasat-o pe Ludogorets, care luase titlul în ultimii 15 ani, în vreme ce Sabah Baku s-a distrat cu Qarabag, față de care are 13 puncte avans cu 3 etape înainte de final.

Gyor e aproape de a o detrona pe Ferencvaros. Mai e o singură rundă în Ungaria, iar Gyor are avans de un punct, urmând să joace ultimul meci în deplasare cu Kisvarda, o echipă care nu mai are nici o miză.

Cele mai accesibile: campioanele din Andorra, San Marino, Malta

Întreaga listă din care s-ar alege adversara Craiovei în turul 1 ar conține 15 echipe. În afara celor 3 de mai sus, sunt și multe nume extrem de accesibile, campioanele din Andorra, Malta, Luxemburg, San Marino, Țara Galilor, etc.

Dacă în Azerbaidjan, Bulgaria și Ungaria s-ar fi respectat calculul hârtiei și erau campioane Qarabag, Ludogorets și Ferencvaros, atunci toate aceste formații s-ar fi aflat în urna capilor de serie, iar Craiova nu avea cum să pice cu ele, ci ar fi fost înlocuite cu unele extrem de la îndemână: Petrocub Hâncești (Moldova), Larne (Irlanda de Nord) și Flora Tallin (Estonia).

LISTA CELOR 15 POSIBILE ADVERSARE ÎN TURUL 1 UCL PENTRU CRAIOVA, DACĂ VA LUA TITLU

  • Levski Sofia (Bulgaria)
  • Sabah Baku (Azerbaidjan)
  • Gyor (Ungaria)
  • Ararat-Armenia (Armenia)
  • Zalgiris Vilnius (Lituania)
  • Hamrun (Malta)
  • TNS (Țara Galilor)
  • Vllaznia (Albania)
  • Sutjeska (Muntenegru)
  • Iberia (Georgia)
  • Differdange (Luxemburg)
  • Vardar Skopje (Macedonia)
  • Vitebsk (Belarus)
  • D ‘Escaldes (Andorra)
  • Tre Fiori (San Marino)

* nu toate campionatele s-au terminat, însă sunt luate în calcul echipele care se află acum pe locul 1

Tragerea la sorți pentru turul 1 va fi efectuată pe 16 iunie, iar meciurile sunt programate pe 7-8 iulie / 14-15 iulie. Pe 17 iunie se va efectua tragerea la sorți pentru turul 2, unde sigur, Universitatea Craiova se va afla în urna out-siderilor.

Iar în lista posibililor adversari se află peste 60% echipe extrem de tari, în frunte cu Dinamo Zagreb, Șahtior Donețk și Steaua Roșie Belgrad. Totuși, există 4 formații în fața cărora, oltenii ar fi favoriți la calificare: Shamrock Rovers, KuPS Kuopio, Drita, Lincoln.

LISTA CELOR 12 POSIBILE ADVERSARE ÎN TURUL 2 UCL PENTRU CRAIOVA, DACĂ VA LUA TITLU

  • Șahtior Donețk (Ucraina)
  • Steaua Roșie Belgrad (Serbia)
  • Dinamo Zagreb (Croația)
  • Midtjylland (Danemarca)
  • Slovan Bratislava (Slovacia)
  • Lech Poznan (Polonia)
  • Celje (Slovenia)
  • Omonia Nicosia (Cipru)
  • Shamrock Rovers (Irlanda)
  • KuPS Kuopio (Finlanda)
  • Drita (Kosovo)
  • Lincoln (Gibraltar)

Universitatea are nevoie să treacă de primele două tururi din Liga Campionilor pentru a fi sigură de prezența cel puțin pe tabloul principal din Conference League.

Dacă va fi eliminată în turul 1 din UCL, oltenii ar aluneca direct în Conference, în turul 2, dar ar evolua tot pe traseul campioanelor. Dacă ar pierde în turul 2 din UCL, atunci ar cădea în Europa League, în turul 3, unde și dacă ar pierde ar avea o altă plasă de siguranță: play-off de Conference.

2013
e ultimul an în care România a avut echipă pe tabloul principal din Champions League, pe FCSB, care atunci le-a eliminat în preliminarii pe Vardar Skopje, Dinamo Tbilisi și Legia Varșovia.

Craiova, doar două calificări în toată istoria Cupei Campionilor

Precedenta participare a grupării din Bănie în cea mai importantă competiție europeană intercluburi a fost în 1991-1992, grație titlului din 1990-1991, cu Cârțu antrenor.

Prezența în Cupa Campionilor a fost atunci un fiasco: eliminare în fața campioanei Ciprului, Apollon Limassol: 2-0 acasă, 0-3 în retur.

Participarea all-time a Craiovei în Cupa Campionior

SEZONUL 1974-1975

  • Turul 1: Craiova - Atvidabergs FF (Suedia) 2-1, 1-3

SEZONUL 1980-1981

  • Turul 1: Inter Milano - Craiova 2-0, 1-1

SEZONUL 1981-1982

  • Turul 1: Craiova - Olympiakos 3-0, 0-2
  • Optimi: Copenhaga - Craiova 1-0, 1-4
  • Sferturi: Craiova - Bayern Munchen 0-2, 1-1

SEZONUL 1991-1992

  • Turul 1: Craiova - Apollon Limassol 2-0, 0-3

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

INTERVIU Primul consilier prezidențial ales de Nicușor Dan în echipă avertizează asupra riscului vărsării documentelor de către angajații de la stat în aplicațiile de Inteligență Artificială

Știri ultima oră
21:49
Armstrong lovește din nou VIDEO. GOLAZO marcat de scoțian cu UTA » Sezon incredibil la Dinamo
Armstrong lovește din nou VIDEO. GOLAZO  marcat de scoțian cu UTA » Sezon incredibil la Dinamo
21:32
Arbitru și fotbalist! Unde a ajuns fiul lui Alexandru Tudor după ce a debutat la FCSB
Arbitru și fotbalist!  Unde a ajuns fiul lui Alexandru Tudor după ce a debutat la FCSB
20:36
Ten Hag îl atacă pe Cristiano! Ronaldo nu mai avea chef să se antreneze? „Nu dădea totul, e doar o imagine! Nu mai poate de 7-8 ani!”
Ten Hag îl atacă pe Cristiano! Ronaldo nu mai avea chef să se antreneze? „Nu dădea totul, e doar o imagine!  Nu mai poate de 7-8 ani!”
20:30
LIVE Dinamo - UTA, în etapa #14 din Superliga » „Câinii” vor să revină pe primul loc
LIVE Dinamo - UTA, în etapa #14 din Superliga » „Câinii” vor să revină pe primul loc
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum <span>s-a</span> prăbușit Rapidul în fața <span>FCSB-ului</span>
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu <span>și-a</span> învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
Top stiri
Drăguș, titular cu U Cluj?  Anunțul făcut de  Laurențiu Reghecampf
Superliga
13:46
Drăguș, titular cu U Cluj? Anunțul făcut de Laurențiu Reghecampf
Citește mai mult
Drăguș, titular cu U Cluj? Anunțul făcut de  Laurențiu Reghecampf
Fanii lui Inter, în pragul revoltei   FOTO.  Bannerul afișat după înfrângerea cu AC Milan și  mesajul dur transmis lui Chivu:  „Ți s-a terminat timpul!”
Campionate
13:00

„Milioane de euro nejustificate”  Detalii incredibile din  procesul pierdut  de Primăria Sectorului 2 cu Dinamo-Badea!
Diverse
09:03

Târgurile de Crăciun din București din acest an. Unde se fac și când se aprind primele luminițe de sărbători de iarnă
B365
31.10