Publicat:
08.09.2025, ora 16:44
Actualizat: 08.09.2025, ora 16:44
- Spaniolul l-a bătut clar pe Jannik Sinner în finala US Open 2025 și a accesat potul cel mare. 5 milioane de dolari.
- Întrebare. Este totuși de zeci de ori mai bun tenisul de azi decât cel de pe vremea lui Ilie Năstase? Pentru că premiile asta spun.
Tenisul frumos al lui Carlos Alcaraz contra tenisului geometric al lui Jannik Sinner. Imaginația și neprevăzutul din jocul spaniolului împotriva rigorii italo-germanul născut în Tirolul de Sud.
Trebuia să fie o mare finală la US Open. Unde mai pui că era a 3-a lor finală consecutivă de Grand Slam de anul acesta, după Roland Garros și Wimbledon.
Provocarea
Nu a fost un meci rău, nici pe departe, dar nu a fost o mare finală. Nici la Paris nu fusese până la cele 3 mingi consecutive de meci ale lui Sinner pe propriul serviciu. Alcaraz a câștigat cu 3-1 la seturi, 6-2, 3-6, 6-1, 6-4, chiar mai ușor decât o arată scorul. Ca să folosim un clișeu din fotbal.
În setul 3, cel adjudecat de Carlitos cu 6-1, după ce condusese cu 5-0, am trăit cu senzația că învingătorul a oferit cavalerește șansa adversarului să nu piardă la zero.
Mai mult, interpretând retrospectiv desfășurarea partidei în întregul ei, setul al doilea, cel câștigat de nicăieri de Sinner, și care a dus nicăieri, a părut un soi de provocare pentru sine a lui Alcaraz. Îți dau și ție un set, să văd dacă poți să te ții după mine!
Îl cred în stare de așa ceva pe băiatul de 22 de ani care și-a trecut deja în cont 6 titluri de Grand Slam. Pare o nebunie, știu.
O nebunie de smash și cât costa să fii în tribune
O nebunie au fost cele câteva mingi câștigate de Alcaraz cu execuțiile lui nemaivăzute. Acestea au și salvat marele meci din punct de vedere estetic. O finală fizică, cu schimburi dure, presărată cu câteva diamante șlefuite de mâna unui tânăr care de-abia a depășit adolescența.
Trebuie salvat în cel mai sigur cloud smash-ul acela de pe propria linie de fund a terenului, cu mingea lovită nu foarte puternic fugind de brațele caracatiței Morcoveață.
Efectul imprimat de racheta-mână a lui Carlitos declanșa entuziasmul în tribune, acolo unde oamenii plătiseră bani grei să ajungă. 700 de dolari sus la cucurigu, de unde nu vezi decât niște mogâldețe, și între 15 și 20 de mii pentru locurile cele mai bune, acolo unde locuiau Pink, Sting, Ben Stiller și Pep.
-(Custom).jpeg)
-(Custom).jpeg)
-(Custom).jpeg)
-(Custom).jpeg)
-(Custom).jpeg)
-(Custom).jpeg)
-(Custom).jpeg)
Sobrietatea lui Carlitos
Generos, Alcaraz a dăruit asistenței și astfel de momente, dar linia generală, atipică lui, a fost sobrietatea.
Nu neapărat în cea mai fastă zi, Sinner s-a lovit și de un adversar pe care credea că-l cunoaște, dar care și-a schimbat pe neașteptate costumul de carnaval cu cel de operă. O ținută elegantă și minimalistă parcă aleasă de faimoasa Anna Wintour. Dame Anna, fosta directoare de la Vogue, prezentă în tribune nu doar la finală ca snobii, ci pe tot parcursul turneului.
Pragmatismul lui Alcaraz l-a destabilizat pe Sinner. Aici cred că a fost marea cheie a victoriei spaniolului, care revine pe locul 1 al ierarhiei mondiale. Pentru cariera lui, maturizarea este un argument solid. Pentru frumusețea propagată până acum de jocul lui nu este o veste extraordinară.
Big Two
După toate semnele, acest Big Two format din Alcaraz și Sinner este urmașul legitim al uriașului Big Three. Moștenirea lăsată de Federer, Nadal și Djokovic (pensionat anticipat de Alcaraz și Sinner) este pe mâni, picioare și minți bune.
Deocamdată putem doar presupune cât va dura în timp această nouă hegemonie. Dacă va dura. Facem exerciții comparative și observăm că în ritmul acesta spaniolul îi poate depăși pe zei la număr de titluri majore înainte să împlinească 30 de ani.
Nu știm însă cum vor arăta Sinner și Alcaraz peste 3-4 ani, darămite peste 10. Nu avem idee cât va săpa uzura în corpul lor acest tenis hiperfizic pe care îl practică.
Diferența stă la dramatism, la emoție
Știm însă că până, la noi dovezi, finalele lor nu au aura cu adevărat epică pe care o aveau finalele Federer-Nadal, Nadal-Djokovic, Federer-Djokovic.
Nu doar că majoritatea acestora se întindeau pe 5 ore sau și mai mult, dar acolo era un carusel de dramatism, întoarceri de scor, neprevăzut și emoție. De cele mai multe ori, aproape insuportabile.
Toate acestea sunt de recuperat pentru noi, publicul. O fi ceva nostalgie la mijloc, dar e și statistică. Minutul și scorul, cum spunea Dan Voicilă. 3-1 la seturi după 2 ore și 42 de minute de joc. O durată de meci care i-ar fi scandalizat pe Roger, Rafa și Nole.
În schimb, banii puși la bătaie au fost mulți. Chiar și cu impozitul total de 37%, din 5 milioane câștigătorul și 2,5 învinsul, rămâi cu ceva în portofel.
Altă lume, aceeași planetă
Ca să avem un termen de comparație despre cum și cât au crescut premiile în tenis, o sumă rotundă. 25.000 de dolari. Atât a câștigat Ilie Năstase în 1972, când l-a bătut în finala US Open pe Arthur Ashe.
Convertorul care ține cont de inflație și de alți termeni financiari spune că cei 25.000 de dolari din urmă cu 53 de ani sunt echivalenți cu 193.210 dolari de astăzi. Asta înseamnă că dacă premiile respectau doar rata inflației, Alcaraz și Sinner luau împreună sub 300.000 de dolari!
Realitatea zilei este că Alcaraz a câștigat 5 milioane, adică de aproape 26 de ori mai mult decât câștiga Ilie al nostru pentru același turneu. În altă lume, dar tot pe planeta Pământ.
