Radu Naum Bătălia răului cu răul

• Parabola lui Cătălin Tolontan, care explică respingerea candidaturii lui Călin Georgescu prin fotbal, spune o poveste așa cum trebuie ea spusă pentru ca oamenii să priceapă decizia Biroului Electoral Central.

Faptul că politicienii „tradiționali” nu sunt capabili să spună o poveste care să convingă e pentru că ei nu s-au pregătit să guverneze prin convingere, ci să domnească.

Vorbele lor de plastic, insipide, sunt menite doar a le acoperi faptele toxice, iar mulți oameni refuză a mai fi prostiți cu declamații despre stat de drept, competență, eficiență când în cele mai înalte funcții stau reprezentanți ai mafiilor, funcționari plătiți mai mult ca CEO de multinaționale, învârtiți, învârtite sau răsturnate de partid cu clauze de reziliere la plecarea din funcțiile publice mai mari decât ale fotbaliștilor de top.

Și dacă după șocul din decembrie nu au priceput nimic, după cum se vede, n-o să priceapă în veci. De aceea unii nu mai pot. De aceea, mulți care stau și se uită înmărmuriți la balaurul dacic de o parte și la îmbuibatul balcanic de cealaltă au nevoie de altceva.

În primul rând, de povești care să le spună că dacă pășunea nu e bună, nu trebuie să se arunce în prăpastie crezând că le vor crește aripi și vor zbura către ierburile cerești.

Că unii nu vor pricepe oricum, că poți să le arăți un cal maro și să spună că e bivol roz, e de asemenea adevărat. Asta înseamnă că povestea trebuie să fie și mai bună. Și după aceea faptele să fie altele. Vi se pare că e cazul?

Propun o variantă a parabolei. Tipul cu bâta care vine la marginea terenului și zice că vrea să joace prinde fotbalul fix în era Cooperativei. I se spune, da, că existe niște reguli și că trebuie să joace fotbal, dar regulile sunt după cum le convine celor care conduc jocul.

De fapt, ei fac jocul. Nu-ți convine, nu te băgăm la joc! Argumentul lor e că dacă tipul e lăsat să joace, va distruge jocul.

„Azi nu e rândul tău”

Șmecher, tipul începe să urle despre blat (adevărat) și despre cum va face el un fotbal mai bun cu bâta și cușma (fals). Dar pentru că oamenii știu de blat și nu-l mai suportă, se iau după cel cu bâta și elucubrațiile periculoase despre curățenia generală care va veni.

Pentru că n-au trăit – sau dacă au trăit, au ales să uite – într-o lume dictatorială, oamenii se revoltă atunci când idolul lor e ținut la marginea terenului.

În fotbal, s-a întâmplat la fel. Erau meciuri în care ți se spunea „azi nu e rândul tău”. Pentru unii, acest anunț șoptit la început de meci era valabil etern.

Porumboiu a construit un castel de frustrări dintr-o astfel de experiență. Acesta e fotbalul pe care îl joacă România azi.

Cine ne apără?

Unii își apără jocul, oamenii onești, care nu vor intrări cu talpa sus nepedepsite ca în meciul dintre naziști și prizonieri de război în „Drumul spre victorie”.

Alții își apără casta sub pretextul apărării democrației. Și din restul rămas, unii își apără lehamitea și ceilalți smintelile. Aici suntem. Și nu suntem bine.

Când francezii au aflat pe cine va întâlni Lyon în optimile Europa League, au început să scrie și să vorbească despre aberația Steaua / FCSB. Erau mai mereu două texte, două discursuri. Unul despre fotbal, celălalt despre bătălia legală dintre cele două entități.

Francezii încercau să descrie publicului lor această situația bizară. Mă îndoiesc că au priceput prea mulți despre ce e vorba. Dar pentru un român să citească așa ceva nu era bizar, era jenant.

Cel mai prestigios atu istoric al fotbalului românesc se transformase într-o trântă avocățească, o vrajbă toxică, un labirint obositor pe care nimeni din afară n-are chef și timp să îl descurce. Un dezastru. Un PR de coșmar. La fel și în cazul acestui balet sinistru al umbrelor vechi și noi care se bat pe România.

Ce fel de imagine credeți că lăsăm lumii din care facem parte, care investește aici și care la o adică ar trebui să ne apere de dușmani și chiar de prieteni? Ce fel de poveste vindem altora în acest univers schimbător? Ce fel de democrație suntem?

Jucăm fotbal cu nocturna stinsă. Pare că e o parabolă întoarsă pe dos. Doamna cu talerele are pupilele cât cepele, în vreme ce mulți dintre noi înaintează legați la ochi.