Publicat:
22.11.2025, ora 19:36
Actualizat: 22.11.2025, ora 19:36
- China nu va fi prezentă la Campionatul Mondial din SUA, Mexic și Canada, în ciuda eforturilor declarate ale partidului și liderului său.
- China are 1,4 miliarde de locuitori, este a doua economie mondială și a câștigat 40 de medalii de aur olimpice anul trecut la Paris, egalând SUA.
- La capitolul fotbal masculin, performanțele Chinei sunt însă inexistente, în ciuda eforturilor și banilor aruncați.
- Unul dintre motive este rigiditatea cu care partidul controlează fotbalul, așa cum controlează totul în țară.
Luna aceasta, echipa națională masculină de fotbal a Chinei s-a ales cu un nou antrenor, în persoana fostului internațional Shao Jiayi.
Misiunea încredințată: să construiască o echipă cu o filosofie coerentă de joc, să îmbunătățească pregătirea fizică și tehnica, precum și comunicarea pe teren, după cum a spus Federația Chineză de Fotbal, care a subliniat că nu e interesată doar de rezultatele pe termen scurt.
Motivul venirii lui Jiayi? „Echipa națională masculină de fotbal a Chinei caută de mult timp succesul susținut la nivel continental și nu numai, însă nu a reușit să se impună în mod constant printre elitele Asiei”, a admis Global Times, tabloidul Partidului Comunist.
Faptul că „China nu a reușit să se impună în mod constant printre elitele Asiei” e un eufemism.
În vară, naționala a eșuat lamentabil în tentativa de a se califica la Campionatul Mondial, terminând pe locul cinci în grupa cu Japonia, Australia, Arabia Saudită, Indonezia și Bahrain.
Contraperformanța a dus la demisia predecesorului lui Shao, croatul Branko Ivankovic.
De fapt, China a participat o singură dată la Cupa Mondială, în ediția din 2002 desfășurată în Japonia și Coreea de Sud, pierzând toate cele trei meciuri fără să înscrie niciun gol.
Care este problema? China are 1,4 miliarde de locuitori, este a doua economie mondială și a câștigat 40 de medalii de aur olimpice anul trecut la Paris, egalând Statele Unite.
„De ce nu poate găsi 11 jucători de fotbal de elită?”, s-au întrebat comentatorii.
Ambiția lui Xi Jinping
La mijlocul anilor 2010, președintele Chinei, Xi Jinping, s-a angajat să rezolve problema rezultatelor slabe ale țării în acest sport și și-a declarat ambiția de a transforma China într-o „putere fotbalistică”, scrie publicația The Athletic, a New York Times.
Marile corporații, precum Suning și Evergrande, au fost îndemnate să finanțeze Superliga Chineză (CSL). În schimb, ar fi câștigat o mai mare vizibilitate globală pentru brandurile lor și, mai important, aprobarea președintelui.
A urmat o serie de transferuri cu sume mari de bani, dar proiectul s-a dovedit a fi nesustenabil. Au fost introduse reglementări financiare stricte, iar transferurile jucătorilor străini au fost supuse unor taxe mari.
Federația Chineză de Fotbal a anunțat o serie de măsuri pentru a aborda „investițiile iraționale ale cluburilor, taxele de transfer și salariile ridicate plătite sportivilor naționali și internaționali și alte probleme”.
Președintele Xi, care a preluat funcția în 2013, își dorea ca China să se califice la Cupa Mondială, să găzduiască Cupa Mondială și, în cele din urmă, să o câștige.
El a dispus construirea a 70.000 de terenuri noi și 20.000 de centre de antrenament în toată țara până în 2020. Sportul a devenit obligatoriu în școli pentru copiii cu vârsta de peste șase ani.
Iar fotbalul, spun mulți, este popular în China. Numărul mediu de spectatori în CSL este de 25.000, cu o medie totală de 200.000 pe zi de meci în prima divizie.
Cu toate acestea, echipa națională continuă să se confrunte cu dificultăți.
China ocupă locul 93 în clasamentul mondial FIFA și locul 13 în Asia. Ambițiile președintelui Xi nu s-au realizat încă.
Un capitol rușinos din istoria dezastruoasă recentă a fotbalului masculin din China a fost înfrângerea cu 7-0 de anul trecut în fața rivalului geopolitic Japonia.
„Faptul că această înfrângere poate avea loc și oamenii nu sunt atât de surprinși – în ciuda animozității istorice – ilustrează problemele cu care se confruntă fotbalul în China”, a observat pentru Associated Press Cameron Wilson, un scoțian care lucrează în China de 20 de ani și a scris despre acest sport acolo.
Ce spune fotbalul despre China
Guvernul intervine în toate aspectele vieții din China. Acest control de sus în jos a ajutat China să devină cel mai mare producător pe multe planuri, de la electronice la încălțăminte și oțel.
Prin urmare, guvernul încercat să conducă și fotbalul. Actualul președinte al federației, Song Cai, este și secretar adjunct al Partidului Comunist.
Activitatea sa este, la rândul ei, supravegheată de un înalt funcționar guvernamental.
Această guvernare rigidă nu a funcționat.
„Fotbalul reflectă problemele sociale și politice ale Chinei”, a explicat Zhang Feng, jurnalist și comentator chinez, pentru Associated Press.
„Nu este o societate liberă. Nu există încrederea la nivel de echipă care să le permită jucătorilor să-și paseze mingea fără griji”, a spus el.
Zhang a susținut că politica este cea care a blocat dezvoltarea fotbalului. Și a existat o presiune suplimentară, deoarece Xi este un mare fan și a promis să resusciteze acest sport.
Fotbalul este o limbă universală cu „propria gramatică”, a spus Zhang, iar China nu o vorbește.
„În China, cu cât liderul pune mai mult accent pe fotbal, cu atât societatea devine mai nervoasă, cu atât birocrații capătă mai multă putere și cu atât devin mai corupți”, a adăugat el.
A explicat-o și Wang Xiaolei, un proeminent comentator chinez.
„La ce suntem cei mai buni? La dogmă”, a scris Wang într-un blog, anul trecut. „Dar fotbalul nu poate fi dogmatic. La ce suntem cei mai slabi? La inspirarea ingeniozității și cultivarea pasiunii”, a observat el.
O piramidă inversată
China beneficiază de reformele din ultimul deceniu care au introdus fotbalul în școli.
Dar englezul Rowan Simons, care a petrecut aproape 40 de ani în China și a câștigat faimă comentând la televiziune, în limba chineză, meciurile din Premier League, a subliniat pentru Associated Press că în general, cultura fotbalului se dezvoltă datorită voluntarilor, societății civile și organizațiilor cluburilor - iar acestea nu exista cu adevărat în China.
Toate țările importante din lumea fotbalului au o „piramidă” a ligilor.
Cluburile profesioniste de elită se află în vârf, susținute de un număr mare de echipe semiprofesioniste și de amatori, ai căror jucători se luptă să urce în clasament.
Cu cât este mai mare numărul jucătorilor din care se poate alege, cu atât vor fi mai buni jucătorii din vârf.
„Fotbalul profesionist din China a eșuat în mod continuu, deoarece nu este susținut de nimic – piramida lor este cu susul în jos”, a spus Simons pentru BBC.
Statisticile confirmă acest lucru: cei 1,3 milioane de jucători înregistrați din Anglia, spre exemplu, îi eclipsează pe cei mai puțin de 100.000 de fotbaliști din China.
Acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că populația Chinei este de 20 de ori mai mare decât cea a Angliei.
Site-ul web Soccerway urmărește fotbalul mondial și nu afișează niciun jucător chinez în ligile europene de top.
Cel mai bun jucător al echipei naționale este atacantul Wu Lei, care a jucat trei sezoane în La Liga spaniolă pentru Espanyol. În treacăt fie spus, proprietarul majoritar al clubului este chinez.
Dornici să-și impresioneze șefii, oficialii din acest sistem ierarhic optează inevitabil pentru o abordare „pe termen scurt”, care sacrifică îmbunătățirea reală în timp în favoarea soluțiilor rapide, scrie BBC.
Unii străini care au jucat în China spun că un sistem atât de strict controlat lasă puțin spațiu tinerilor jucători pentru a dezvolta o înțelegere naturală a jocului.
Într-adevăr, fotbalul de nivel înalt din Europa și America de Sud își are originea pe străzile și în parcurile din fiecare oraș și sat. În China, însă, impulsul a pornit de la centru din Beijing.
Concentrare pe medalii
Zeci de ani de investiții în infrastructură și antrenament au transformat China într-o mașinărie de medalii, care recent a egalat Statele Unite cu 40 de medalii de aur la Jocurile Olimpice de la Paris.
Dar multe dintre acestea sunt sporturi individuale - haltere, înot, sărituri în apă - care necesită mai puține resurse și, mai ales, pun mai puțin accent pe eforturile comunitare la nivel local, în comparație cu un sport precum fotbalul.
China a avut succes în sporturile care se bazează mai mult pe antrenament repetitiv decât pe creativitate.
Apoi, sporturile olimpice de echipă, precum fotbalul, oferă o singură medalie.
Așadar, la fel ca multe alte țări, China se concentrează pe sporturile cu medalii multiple.
Iar părinții sunt foarte interesați de performanțele academice ale copiilor.
„În China, la vârsta de 12 sau 13 ani, când copiii merg la școala gimnazială, se vorbește despre «prăpastie»”, a spus tot Simons pentru Associated Press.
„Părinții le pot permite copiilor să practice sporturi când sunt mai mici, dar odată ce ajung la școala gimnazială, presiunea academică devine foarte mare, iar sportul și alte activități similare sunt lăsate deoparte”, a adăugat el.
„Pentru tineri, există o singură valoare – să obțină note bune”, a spus Zhang, comentatorul și jurnalistul. „China ar fi în regulă dacă fotbalul ar însemna doar să lovești mingea de 1.000 de ori”, a adăugat el.
Problema corupției
În cele din urmă, efortul partidului de a consolida fotbalul intern a avut și un efect nedorit: corupția.
Li Tie, antrenorul echipei naționale timp de aproximativ doi ani începând din ianuarie 2020, a fost condamnat anul trecut la 20 de ani de închisoare pentru luare de mită și aranjarea meciurilor.
Alți administratori de la vârf au fost, de asemenea, acuzați de corupție. E o mare problemă.
Corupția s-a extins și la Superliga internă. Cluburile au cheltuit milioane – poate miliarde – pe fotbaliști străini, susținute de multe companii de stat și, înainte de spargerea bulei imobiliare, de dezvoltatori imobiliari.
Exemplul cel mai elocvent a fost Guangzhou Evergrande. Echipa care a câștigat de opt ori Superliga, antrenată odată de italianul Marcello Lippi, a fost exclusă din ligă și desființată la începutul acestui an, incapabilă să-și achite datoriile.
Zhang a spus că oamenii de afaceri au investit în echipe de fotbal profesionist ca „tribut politic” și a făcut referire la Hui Ka-yan. Dezvoltatorul imobiliar aflat în dificultate a finanțat clubul de fotbal Guangzhou Evergrande și a folosit fotbalul pentru a câștiga favorurile politicienilor.
Gigantul imobiliar Evergrande a acumulat în acest timp datorii estimate la 300 de miliarde de dolari, ceea ce reflectă segmentul imobiliar afectat al Chinei și starea generală a economiei.
„Eșecul Chinei la nivel internațional și corupția din acest sport sunt factori care îi determină pe părinți să nu-și mai lase copiii să se implice”, a spus Simons.
VIDEO: cele mai noi imagini din sport
