- Eric de Oliveira, cel mai bun marcator din istoria campionatului nostru, a povestit în podcastul TOP LEVEL cum a refuzat să se implice în traficul de droguri.
- Eric de Oliveira a fost invitatul podcastului TOP LEVEL, realizat de jurnaliștii GOLAZO.ro Cătălin Țepelin și Dan Udrea.
Brazilianul a copilărit în Nova Iguacu, o suburbie a metropolei Rio de Janeiro, și a dezvăluit că a primit o propunere concretă de a vinde droguri.
Eric a dezvăluit motivul pentru care a refuzat să să se implice în traficul de droguri
Eric a refuzat categoric și a precizat că unul dintre verii săi și-a pierdut viața tragic, fiind împușcat în urma unei altercații legate de traficul de substanțe interzise.
Ce ți-a fost cel mai greu în copilărie?
Greu la mine în copilărie a fost purtarea caracterului, pentru că aveam niște devieri pe drumul meu. (...) De exemplu, eu am primit oferta să vând droguri.
Ce vârstă aveai?
În jur de vreo 9, 10, 11 ani. Eu eram setat de mic că vreau fotbal, nu aveam altceva în cap. Dar prieteni de-ai mei au fost împușcați în copilărie pentru că s-au băgat pe drumul ăsta. În 2002, am avut cea mai mare pierdere din viața mea. Aveam doi verișori gemeni, cu care locuiam în aceeași casă. Eram 18 persoane în aceeași casă! Eu dormeam pe jos cu mama și cu sora mea. N-am avut un pat până la 21 de ani. Bunicii aveau paturi, în rest toată lumea dormea pe jos. Și verișorul meu a fost împușcat la 200 de metri de casă.
Unul dintre gemeni?
Da. Cu el aveam cea mai mare legătură, ca și cum ar fi fratele meu mai mare. Cu celălalt eu mă băteam într-una.
Intraseră în povestea asta cu droguri?
Nu știm exact. Dar la noi era ca în România. Fotbaliștii, polițiștii, maneliștii atrag femeile. Și la noi era o treabă veche: dacă tu umbli cu femeia cui nu trebuie, îți asumi un risc. Și ei, fiind gemeni, erau gagicari. E posibil să se fi luat de un bandit, un polițist sau ceva. Și pe vremea respectivă era, cum zice Pablo Escobar, „plata o plomo” (n.r. banii sau viața).
Și ți s-a întâmplat chiar și ție să vină cineva la tine în cartier și să-ți propună să intri în povestea asta cu trafic de droguri?
Da, da.
Copii fiind, la 9-10 ani?
Cu copiii se face cel mai ușor, că nu vine poliția să bage copii de 10-12 ani la … Le dai plicurile și îi trimiți să le vândă.
Sau măcar să le transporți.
Ei, și eu vedeam colegii care aveau adidași noi și eu n-aveam. Cu un verișor mă înțelegeam bine și cu celălalt mă băteam. Pentru că ei munceau, fiind cu 5 ani mai mari decât mine, ei își cumpărau niște papuci (n.r. încălțări) și eu mergeam cu papucii lor în oraș. Eu purtam 38, papucii erau 42. Și mergeam așa cu ei, nu mă interesa că era mari. Pentru că n-aveam condiții. Și ei deja aveau, că munceau. Așa am crescut noi. După aceea, eu i-am zis la nevasta mea, când jucam fotbal și am început să cumpăr toate felurile de adidași… Cumpăram pentru că n-am avut când eram mic. Și i-am zis „mă, tu poți să te bagi la orice în viața mea, dar când e vorba de adidași, te rog frumos să nu te bagi!”. Și a înțeles.
Era trauma din copilărie.
Trauma din copilărie, da. Păi dacă eu foloseam adidașii verișorilor mei... Că n-aveam toți! (...) De-asta eu cumpăram apoi perechi multe de adidași, am investit banii grei. Și după 6 luni eu le adunam și când mergeam în vacanță în Brazilia, duceam o geantă plină de adidași și le dădeam la verii mei. Răsplata!