Publicat:
01.12.2024, ora 14:50
Actualizat: 01.12.2024, ora 15:04
- „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine”. Ce paradox. Am ajuns să tot rostogolim celebra frază a lui Ion Rațiu în spațiul public într-un moment în care, de fapt, nimeni nu vrea să audă ce are celălalt de spus.
De câte ori nu ați citit, în ultimele zile, în bula voastră, fraza „nu am mai suportat și am făcut curățenie pe contul meu” sau ”am rămas șocat/șocată de cum gândeau oameni pe care îi credeam sănătoși la cap”.
Ambele tabere par a fi sătule una de cealaltă, iar soluția este la îndemână: unfriend, unfollow sau, cazul extrem, block.
Florinel Coman, Adi Mutu sau Ghiță Mureșan sunt câteva dintre personalitățile sportului românesc care l-au ales pe Călin Georgescu.
Dintre ei, Mutu a explicat și de ce a făcut-o, el nefiind vreodată genul de om care să se ascundă sau să nu își asume punctele de vedere.
Florinel Coman a scăldat-o. După ce inițial a răspândit pe tik-tok filmulețe care îl puneau pe CG într-o lumina pozitivă, ulterior a revenit, afirmând că doar a îndemnat românii să iasă la vot. Atât și nimic mai mult.
În postarea lui Florinel Coman apare însă o întrebare legitimă: „Ce democrație este asta care ne cenzurează și ne judecă pentru exprimarea liberă?”
Și se naște o temă interesantă: oare asta este soluția pentru sensibilizarea votanților lui Georgescu, reducerea lor la tăcere? Punerea lor la colț? Extrapolând, așa îi convingi pe cei sătui de Uniunea Europeană și NATO (sau inconștienți de beneficiile pe care le-au adus României), să reflecteze și să speri că îi vei face să se răzgândească?
Eu nu cred, dimpotrivă. În perioadă de alegeri, când întreaga țară este chemată să decidă viitorul, dezbaterea politică este nu doar utilă, ci obligatorie, iar ea nu poate avea loc blocându-l pe celălalt sau întorcându-i spatele.
Cred că România tocmai asta a pierdut, micul freamăt politic din fiecare familie. La începutul anilor '90, imediat după Revoluție, în toate locuințele din România exista preocupare pentru cine conduce țara și cum o face.
Era și firesc, pentru că întregul proces democratic era nou, iar ideea de a avea opțiuni atrăgea. Într-atât de intens se trăia politica vremurilor, încât nu mira pe nimeni dacă membri ai aceleiași familii ajungeau să nu-și vorbească pentru că unul îl alesese pe Rațiu, iar celălalt pe Iliescu. Păreau poziții ireconciliabile.
Eram puști în acea perioadă, dar îmi aduc aminte cum asistam în permanență la polemici pe teme ideologice și era imposibil să nu mă influențeze.
Așa am ajuns să particip, ca licean, la sosirea Regelui Mihai în țară sau la marșurile Convenției Democrate, cu alte cuvinte aveam o conștiință politică. Și nu doar eu, pentru că la toate aceste evenimente eram însoțit de mulți dintre prietenii mei.
Timpul a trecut, bunăstarea unei bune părți a românilor a crescut, erorile și nesimțirea politicienilor au devenit ceva firesc, iar lumea și-a pierdut sănătosul obicei de a discuta politică în casă.
Așa am ajuns în situația ca mulți părinți să se mire cum de copiii lor au ales un candidat sau altul în totală contradicție cu crezul lor.
Implicarea în politică nu este doar pentru un grup restrâns, pentru inițiați. Ea ne privește pe toți, chiar și pe un numărător de cornere ca mine, iar ideea de a le închide gura unui Coman, Mutu sau Mureșan mi se pare o mare eroare.
Oamenii trebuie încurajați tocmai să aibă păreri, să își dezvolte o conștiință politică, să fie informați pentru ca atunci când pun ștampila, să știe pe cine o pun.
Doar așa putem evita accidente precum Călin Georgescu, candidat votat masiv de segmentul de vârstă 18-24 de ani, adică generația aceea care și-a auzit părinții discutând politică într-un singur context – „cât mai fură ăștia, băi frate?”
Știu acești tineri ce planuri are CG, i-au citit programul „Hrană, apa, energie”, și-au văzut familia contrazicându-se în privința viitorului țării, a ceea ce ar fi mai bine pentru România, cu argumente, cu soluții?
Au apucat acești tineri să își formeze un mecanism de analiză a clasei politice? Nu discut aici de profunzimi, ci de acea bază pe care ar trebui să o aibă orice cetățean. Unii poate că da, dar cei mai mulți nu. Cel puțin nu cred eu asta. Ori construcția asta se poate realiza doar prin dialog.
E 1 Decembrie, iar românii sunt mai străini unii de ceilalți ca niciodată. Am ajuns să nu ne suportăm între noi, având impresia că dacă viziunile noastre politice nu coincid, singura variantă este aceea de a rupe orice punte de legătură cu cealaltă tabără.
În ultimii ani ai vieții lui, tatăl meu se îndepărtase de unul dintre bunii săi prieteni. Eterna luptă „eu sunt de dreapta, ăla e de stânga”. Nu se eliminaseră de tot unul din viața celuilalt, doar că se răriseră minunatele sprițuri comune.
Știți care a fost prima persoană care a venit la noi acasă în dimineața morții tatei și fără de ajutorul căreia nu știu cum am fi depășit acele zile grele? Exact prietenul îndepărtat. Mi-am jurat atunci că nu voi lăsa vreodată să intervină între mine și oamenii apropiați dihonia politicii. Vă sfătuiesc să procedați la fel. E mai bine pentru toată lumea.
