Cristian Geambașu Nu mai impunem respect

• Americanii sunt astăzi în gimnastică ce erau rușii pe timpuri. Au puterea, au mijloacele. Noi nu mai suntem nimic. Sau poate doar o amintire de care nu îi pasă nimănui.

Nu colecționez obiecte, îmi antrenez memoria să păstreze câteva imagini dragi. Una ar fi chipul străluminat de concentrare al Sandrei Izbașa o dată intrată în bătălie.

Îmi aduc aminte ca și cum ar fi azi, era o frumusețe de oțel aliat cu orgoliu în acea privire dinaintea săriturii care urma să îi aducă aurul olimpic la Londra în 2012.

Avertismentul Sandrei

Sandra Izbașa a văzut ca mulți dintre noi finala pe aparate a concursului de gimnastică de la Paris, acolo unde Ana Maria Bărbosu și Sabrina Voinea s-au văzut întrecute de americanca Jordan Chiles.

În urma depunerii unei contestații, Chiles a câștigat medalia de bronz la sol, în timp ce Bărbosu și Voinea au căzut pe locurile 4 și 5. Sandra a avut o reacție pe care ar merita să o comentăm.

„Îmi răsună mai vii ca oricând cuvintele pe care antrenorii le repetau aproape zilnic în sala de antrenament: «Voi, ca românce, trebuie să fiți mai mult decât perfecte pentru a nu lăsa cuiva loc de interpretări».

Și iată… Se adeverește din nou! Fetelor, capul sus și spatele drept! Credeți în continuare în visurile voastre! Hai România! - Sandra Izbașa pe InstaStory

Ultima stea

Venind de la cineva care cândva a avut fond muzical la exercițiul la sol „Shine On You Crazy Diamond”, capodopera Pink Floyd, exclud cu fermitate că Sandra ar fi vreun Ghiță «boxier», victimă facilă a tot soiul de teorii ale conspirației cărora le cad victimă românii verzi.

Dubla medaliată cu aur la Jocurile Olimpice, una dintre ultimele eleve strălucite ale lui Octavian Bellu și Marianei Bitang, poate chiar ultima, spune ceva care trebuie înțeles fără a ne pune poalele-n cap.

Admirați, dar mai ales temuți

Începând cu explozia universului, Nadia ediție 1976, România a devenit o putere în gimnastică. În acei ani, lupta era cu rușii, americanii practic nu existau. Sau cel mult dădeau târcoale.

URSS pe atunci avea tot (inclusiv pârghiile arbitrajului), mai puțin o gimnastă de geniu ca Nadia.

Neparticiparea la invadarea Cehoslovaciei în 1968, transforma România acelor vremuri în țara comunistă cel mai frecventată și cel mai frecventabilă de Occident.

Transferul de putere în gimnastică dinspre colosul sovietic către noi se făcea abrubt și spectaculos. Se părea că și ireversibil.

Bela și Marta Karoly mai întâi, apoi Octavian Bellu și echipa lui fondau și consolidau o școală fără egal. Eram admirați, dar mai ales eram temuți și respectați. De aceea, uneori culegeam roade (note) pe care ni le însușeam și pentru că piepturile fetelor noastre scria „România”. E terapeutic să fim sinceri.

Creșterea Americii și urcarea demonilor

Povestea a continuat până la Jocurile de la Londra 2012. Apoi a început declinul dramatic. Căderea în mediocritate a venit la braț cu ceva la fel de important. România a încetat să mai fie respectată în lumea gimnasticii.

Ceva construit cu sudoare, sânge, foame, uneori cu amenințări timp de 4 decenii se pierdea în câțiva ani.

Între timp, crescuse gimnastica americană. A început sub comanda militarizată întronată de ofițerul din Est, Karoly Bela, apoi a fost continuată de oameni care se pliau la schimbările timpului.

S-au petrecut și acolo abuzuri, nu o dată mai mari decât înfometarea fetițelor de la Onești ori sinistra filosofie a lucrului pe durere. Rămân de neșters înfiorătoarele abuzuri sexuale ale medicului Larry Nassar, personaj descins parcă dintr-o lume de coșmar. 

Șarada Biles și legenda Nadia

De mai bine de două decenii, America a preluat controlul (și) în gimnastică. America de astăzi reprezintă ce reprezentau odinioară, la un loc, URSS și România. Cu bune, dar mai ales cu rele.

Puterea atrage obediența, servilismul. (Și) de aceea, micuța veterană Simone Biles, în ciuda căderilor caraghioase de pe bârnă și a ieșirilor în decor la exercițiile de la sol continuă să fie super medaliată și prizată ca o vedetă comparabilă cu Nadia.

Jurnaliști din toată lumea celebrează o minciună mare cât Tour Eiffel! Nadia nu se compară cu nimeni, unicitatea ei este aceea a florilor soarelui pictate de Van Gogh. Frumusețe, măreție și tragism.

O vâslă pe tărtăcuță!

Mă pricep cam cât se pricepe și Elisabeta Lipă la notarea din gimnastică. Șefa sportului românesc nu s-a ferit însă de cuvinte. „A fost un furt!” a spus ea și parcă vedeam cum doamna Lipă le trage arbitrelor și o vâslă în cap! Ca în filmele cu justițiari, care reușesc acolo unde tribunalele ridică brațele.

Știți care mi se pare că e treaba cu arbitrajul în gimnastică? Că suntem constant distribuiți în rol de proști participativi.

Faza cu arbitrajul la gimnastică este foarte asemănătoare cu drăgălașul nostru fotbal, doar că la sportul cu piruete și cu tumbe sistemul de punctaj este transportat cu bună știință într-o zonă și mai inaccesibilă. Cât să te facă doamnele cu regulamentul în mână să te simți habarnist! 

Prostirea

Tu, spectator novice, vezi și simți că numita Jordan Chiles, sublocotenentă a lui Biles, n-a avut un exercițiu mai dificil ori mai artistic decât Ana Maria și Sabrina, căci gimnastica nu este, deocamdată, fizică nucleară.

Este un sport unde regula de bază rămâne care face mai frumos și mai spectaculos. Că de-aia se umplu sălile la Olimpiade. Nu să asiste la scamatoriile arbitrelor care o trag de urechi pe Chiles să ia bronzul și să le prostească pe românce că au călcat dincolo de covor. 

S-a lăsat manipulată? De ce?

Am observat cu oarecare tristețe cum Monica Roșu și Silvia Stroescu, două gimnaste importante la vremea lor, încercau să găsească justificări regulamentare pentru felul în care compatrioatele lor au fost deposedate de medalie.

OK, pricep că cele două sunt parte a sistemului, Stroescu este chiar arbitră internațională. Dar tot nu miroase bine.

Însă draga noastră Nadia, legenda, unde a văzut ea că Sabrina călcase în afara covorului? De ce a luat pe nemestecate ce i-au spus Cruellele de arbitre, din moment ce postul american NBC a dovedit, cu imagini, că era neadevărat?

Sigur că Nadia a întors-o apoi, rămâne însă senzația neplăcută că s-a lăsat manipulată dintr-un fel de subordonare tacită față de lumea unde a evadat acum 35 de ani.

Vrednici de milă

Probabil că este exagerat să afirmi că româncele au fost jefuite, cum nu s-a ferit să spună actrița americană Allison Smith. Dar aiurea este că Allison Smith, personaj mai complex decât bănuim, a văzut mai corect decât niște campioane olimpice și a avut curaj să vorbească împotriva unor compatrioate.

Până la urmă, ce atâta agitație pentru o amărâtă medalie de bronz?, vor zice unii. Au dreptate, am ajuns vrednici de milă. De la lipsa de respect ni se trage, iar lipsa respectului vine din cufundarea în non-valoare.

Respectul este un bun pe care l-am pierdut noi, nu ne-a fost furat. Pentru asta nu există un Tribunal de Arbitraj Sportiv.

Îmi permit o recomandare. Vedeți sau revedeți exercițiile Nadiei. Veți înțelege, sper, că e o glumă proastă să o compari pe Biles cu ea. Shine on you crazy diamond!