Cristian Geambașu Șumi la tenis. Spectacol!

• Depinde însă ce înțelegi prin spectacol. Ce vrei să vezi. Circ sau Cirque du soleil? Când fotbalul își transportă apucăturile discutabile într-o arenă de tenis nu este un conflict al civilizațiilor. E prea pretențios spus. Este doar o discuție despre a te purta civilizat sau grobian

Colegii mei de la GOLAZO.ro descriu cu o eleganță desăvârșită episodul prezenței lui Marius Șumudică în tribune la turneul de tenis Țiriac Open.

Nu este un reproș, dimpotrivă. Poate așa trebuie scris, cu o anumită distanță, ca să nu te murdărești.

Iată textul. „Rămas fără echipă după despărțirea de saudiții de la Al-Okhdood, Șumudică a revenit în țară și a fost prezent în tribune la o partidă de tenis, unde a avut un comportament neadecvat în tribune, intervenind inclusiv peste arbitru”.

De unde știa Șumi de “mizeriile clasice” ale lui Dzumhur?

Comportamentul „neadecvat” al simpaticului nostru antrenor de fotbal s-a manifestat în toată splendoarea (pe zgură, nu în iarbă) la meciul dintre bosniacul Damir Dzumhur, numărul 74 ATP, și portughezul Nuno Borges, 48 ATP.

Susținător al lui Borges, Șumudică a vorbit între primul și al doilea punct la serviciul bosniacului, a deranjat și cu alte intervenții, a fumat, trăgând cu sete dintr-o țigară electronică (tot fumat se cheamă!), iar în momentul în care arbitrul partidei a cerut respectarea liniștii (doar la cererea lui Dzumhur, de ce?), a replicat cu „Iar începe ăsta cu mizeriile clasice!”.

Interesant. Dar de unde știe Șumi care sunt mizeriile clasice ale lui Dzumhur? Sau că are astfel de obiceiuri.

Este el un mare pasionat de tenis, unul care cunoaște în amănunt profilul nu doar sportiv, ci și comportamental al unor jucători care nu sunt din prima linie a circuitului? Și cine ajunge la astfel de finețuri? Nu cumva cei care știu și care ogar aleargă mai repede?

Între reglementare și morală

Problema nu este dacă antrenorul de fotbal pariase cumva pe câștigătorul meciului. Care, apropo, nu a fost Borges, ci Dzumhur. Pariurile sportive sunt reglementate și atât timp cât un cetățean nu mizează pe un meci echipei sau clubului său, totul e legal.

Faptul că pariurile dau dependență și stimulează ideea că banii câștigați ușor sunt de preferat celor obținuți prin muncă nu intră, deocamdată, sub incidența legii. Dar reprezintă o problemă morală.

Grindina de spoturi ale caselor de pariuri înainte, în pauze și la final de meciuri este ca o barjă de petrol aruncată într-un atol de corali. Deși în zilele noastre nu mai aruncă nimeni petrol.

Ștampila „Om de fotbal”

Treaba lui Șumudică dacă avea vreun interes concret la partida dintre Borges și Dzumhur. Inadecvarea, apelez și eu la un termen cam elegant, este problema.

Bagajul de obiceiuri discutabile cărate în arena de tenis din peluza de la fotbal, asta l-a diferențiat de ceilalți spectatori. Deși nu peluza săraca este de vină, ci o parte dintre cei care o populează.

Nu o să analizez ținuta vestimentară a domnului Marius Șumudică, știu că își permite numai haine de firmă, foarte scumpe. Nu știu cum să zic, dar se vedea că vine de la fotbal. După vorbă, după port, îți dai seama ce-i cu omul din fața ta. Asta cu atât mai mult dacă omul ține morțiș să-și pună ștampila.

Fotbal și sport

Nu-i vorbă că unii dintre noi ne dăm pudici și sensibili și, vai dragă!, nu suportăm când mai ridică unul glasul în arena de tenis. Dar e obligatoriu să respectăm anumite convenții, altfel ne cufundăm în promiscuitate. Unii sunt acolo și se simt în largul lor.

Întâmplător sau poate nu, s-a nimerit să fie Șumudică, personaj în culori tari, exemplul de caz acum. Dar e evident că fotbalul continuă să exporte proaste apucături.

De-aia zice lumea că fotbalul e una și sporturile sunt alta. Lumea aceea înseamnă oameni care nu stau cu ochii toată ziua pe meciuri și pe turnee și când dau pe un canal de sport simt că este ceva în neregulă cu ce emană fotbalul dincolo de șut și gol. Ceva la nivel global, nu o golănie doar locală.

Regula, excepțiile și ageamii

Sportivii, alții decât fotbaliștii, foștii fotbaliști și cei care îi conduc și îi antrenează, vorbesc și se comportă diferit. Altfel, adică mai civilizat. În majoritatea lor covârșitoare sunt modești, sunt sinceri, plăcuți, spun lucruri cu miez și sunt mai puțin tatuați. Te mai întâlnești cu ei și prin metrou, nu doar la mall.

Există desigur și excepții printre cei care provin din fascinanta lume a fotbalului. Dar excepțiile cimentează ceea ce pare să fie regula. Sunt observații personale, fără cine știe ce validare sociologică.

Nu aș paria însă că sunt false. Oricum nu aș paria. Chiar, oare cum ne privesc pe noi, ăștia care nu pariem, jucătorii de profesie? Ageamii? Ipocriți?