Cristian Geambașu Mirel, pumnul, geamul și autocontrolul

• Încă un episod în care antrenorul Craiovei devine violent. E oribil să fii înjurat, dar dacă nu îți poți cenzura nervii e o problemă pentru viitorul tău profesional

2006, 2015, 2025. Episodul 1. Bistrița, meci de campionat cu Gloria, Mirel jucător. Vandalism în vestiar.

Episodul 2. Belgrad, Mirel director sportiv la Steaua, partidă cu eliminare din Champions League contra lui Partizan, tot vestiar devastat. Versiunea oficială, un geam spart din neatenție.

Episodul 3. Craiova, meci de campionat cu Petrolul, victorie cu 2-0. Aceștia sunt anii și acestea sunt locurile în care Mirel Rădoi s-a luptat cu geamurile și cu termopanele.

La Bistrița, pe când era jucător la Steaua, s-a tăiat atât de rău în geamurile sparte încât era pe punctul să își secționeze tendoanele mâinii.

A rămas antologică fotografia cu Mirel transportat spre ambulanță într-un cărucior rulant de cadrele medicale. Pacient cu privire de om ieșit vătămat dintr-o luptă cu el însuși.

Lăsându-se pradă nervilor

O istorie în 3 episoade a violenței fizice defulate în acte de vandalism asupra vestiarelor și propriei bănci de rezerve.

La distanță de 9-10 ani, fotbalistul, iar mai apoi antrenorul Rădoi a dat semne îngrijorătoare de dezechilibru emoțional. Există expresii mai dure pentru ieșirile lui Mirel, dar mai ales ținând de context e bine să păstrăm eleganța exprimării.

Ideea este că Mirel Rădoi își face deservicii imense lăsându-se pradă nervilor. Frumoasă și expresivă este limba română. „Lăsându-se pradă nervilor” chiar descrie ipostaza în care s-a pus cel mai de succes antrenor al momentului din prima ligă.

Respiri, inspiri, te calmezi

De ce totuși să cedezi într-un mod atât de violent, în văzul a mii de suporteri și a zeci de mii de telespectatori?

Ni se mai întâmplă cam tuturor să vrem să aruncăm cu telecomanda în televizor când iau gol ai noștri. Dar nu aruncăm, că ne costă prea scump un aparat nou și ne privesc ca pe niște nebuni membrii familiei. Așa că ne calmăm.

Sigur, e greu de suportat să fii înjurat și apostrofat de tot felul de neica nimeni atunci când echipa ta conduce în clasament, când practică un fotbal curat și spectaculos, când este cu un picior și jumătate în grupele Conference League, când în general lucrurile merg bine la Craiova, așa cum nu au mai mers de nici nu mai știm când. Iar asta cu contribuția ta nemijlocită.

Dacă vrei în fotbalul mare, nu asta e calea

Cred că autocontrolul trebuie să fie parte a profilului unui antrenor care vrea să fie antrenor mare.

Mirel Rădoi spune că nu îl doare mâna cu care a dat pumnul în structura băncii de rezerve pentru că a viața a fost dură cu el de când era mic. Ar fi bine să îl doară, ca să își aducă aminte ce a făcut.

Privațiunile copilăriei nu trebuie transferate în acte de violență, fie ele exercitate doar asupra unor obiecte. Deocamdată, mai știi ce-o fi data viitoare? Dacă la 44 de ani, cu o carieră remarcabilă în spate și una promițătoare în față îți permiți astfel de derapaje, înseamnă că mai ai mult de lucru cu tine însuți.

Poate că lui Rădoi nu i-ar strica și un ajutor de specialitate, deși toți credem că noi pentru noi suntem cei mai buni psihologi. Oricum, s-a văzut rău lupta lui Mirel cu instalația, indiferent câte filozofii justificative am dezvolta noi acum.

Am convingerea că asemenea episoade nu îi vor șlefui deloc pozitiv CV-ul la o viitoare angajare.

Lupta în care-ți ții pumnii acasă

Într-o lume în care ești filmat și când ridici din sprâncene, e obligatoriu să îți cenzurezi nervii.

Încercați un exercițiu de imaginație cu Massimiliano Allegri de exemplu, care tocmai a pierdut cu al său Milan în fața lui Cremonese. Îl vedeați să ia la pumni plexigasul?

Dar pe Hansi Flick atunci când Barcelona era condusă cu 2-0 de Levante? Autocontrolul e un exercițiu dificil, mai dificil decât toate sistemele de joc. Rădoi are o luptă de dus, dar e una în care trebuie să-și țină pumnii acasă.