Cristian Geambașu Suntem așa cum suntem, pa!

• Despre ieșirea din scenă a lui Mircea Lucescu și despre viitorul naționalei legat de numele lui Hagi. Suntem ce suntem și nimic mai mult.

Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Sunt așa cum sunt, pa! Reporterul rămâne cu microfonul în mână, suspendat în așteptarea unui răspuns care nu avea să mai vină.

Îndrăznise să îl întrebe pe Mircea Lucescu cum se simte după meciul care ne lăsa încă o dată să vedem Mondialul doar ca spectatori.

Marian Codirlă de la Digi Sport încerca să salveze situația, cu un zâmbet jenat. Nu el crease „situația”, ci Mircea Lucescu. Urâtă ieșire din scenă. Dar reporterii sunt căliți. Vorba vine, nimeni nu este pregătit să îndure umilințe.

Reporterii sunt paratrăsnetele unei profesii tot mai hulite. În ei se descarcă umorile, nervii, frustrările, lipsa de educație. După furtună, venim noi cu comentariile.

Viața lui!

Unii s-au mirat de această schimbare abruptă de stare de spirit. Selecționerul României tocmai făcuse o baie de îmbrățișări cu Vincenzo Montella și cu mai mulți dintre jucătorii turci. Printre ei și Hakan Calhanoglu.

Fusese numai lapte și miere nea Mircea. Baclavale și rahat cu fistic. Era destins, fața îi râdea ca-n zilele bune. Cu o zi înainte un jurnalist turc îi pupase mâna. Viața lui, să fie adulat, gâdilat, să fie mințit frumos.

Dragă, asta înseamnă recunoștința! Nu ce îmi faceți voi acasă. Ce îți facem, nea Mircea? Îți amintim că ești om, nu monument!

Era doar alegerea lui?

Urâtă ieșire din scenă pentru un om care a marcat istoria ultimilor 50 de ani ai fotbalului românesc! Chiar să nu găsești un ton mai puțin iritat? Unul dintre semnele distincte ale bătrâneții este ranchiuna. Nu analizele proaste.

Totuși, chiar și în România aceasta nerecunoscătoare au fost oameni care au empatizat cu problemele lui.

Discreția presei românești în legătură cu boala căreia trebuie să îi facă față Mircea Lucescu nu merită vreun premiu, dar mi se pare mai sensibilă decât sărutatul mâinii de la Istanbul.

Limitat probabil de suferință, Lucescu a decis să continue pe banca naționalei într-un moment crucial pentru echipa națională. Dar era doar alegerea lui? Lumea a înțeles că trecea prin momente dificile, dar asta nu trebuia să acționeze ca un scut împotriva previzibilului eșec.

Edi Iordănescu a înțeles

Condusă de niște birocrați oportuniști, Federația a mers pe varianta comodă, invocând argumente colcăind de alibiuri. Experiența imensă, familiaritatea cu fotbalul turcesc și cu jucătorii nu puțini pe care i-a promovat. Dar energia? Dar tonusul care să insufle curaj jucătorilor?

Alex Chipciu dezvăluia înaintea meciului tonul calm al ședințelor cu Mircea Lucescu. Nu a spus „prea” calm, dar se putea înțelege și asta. Vâna de grup a naționalei noastre a fost exploatată până la ultima pepită de spiritul combativ al lui Edi Iordănescu. Când nu ai cine știe ce valoare, compensezi prin stare de spirit. Nu prin lecții despre posesie.

Regele diriginte de șantier

Urmează Gheorghe Hagi. Deja s-a pus în mișcare alaiul ipocriziei, dublat de apetitul nostru natural pentru temenele. Temenele, cuvânt de origine turcă.

Federația i-ar fi propus lui Gică un mandat de 10 ani?! Ca să ce? Să construiască? Ce, ridicăm piramide în Valea Regilor cu „Regele” diriginte de șantier? Ce-i aia mandat pe 10 ani? Ați mai auzit de ceva similar în fotbalul contemporan sau chiar în cel de pe vremea lui Pazvante care, spune balada, juca fotbal cu basca pe cap?

De la Montella până la Ancelotti și de la Nagelsmann la Deschamps, toată lumea are contracte pe durate limitate, 2-3 ani, cu obiective imediate. Performanță, in! Eșecuri, out!

Care este proiectul lui Hagi?

Interesant este ce va propune Hagi odată devenit selecționer. Care este proiectul. Farul a fost un exemplu de posibilă construcție, până în momentul în care a devenit o echipă încropită cu veterani și străini. Dar, da, naționala înseamnă altceva. Nu este o echipă de club. Nu este nici o echipă pur și simplu, ci un ansamblu pasager animat de subînțelesul patriotism.

Materialul uman oferit de fotbalul nostru este modest. Există și zăcământul încă neexploatat suficient al tinerilor născuți și crescuți afară. Hagi are ochi la jucători. Cred mai degrabă că va încerca să schimbe generațiile, decât să meargă pe experiență.

Ce stil de joc va propune? Și care va fi statutul lui Ianis în noul edificiu? Malițioșii pretind că ultima dată când s-a întâmplat ca Ianis să fie schimbat la națională a fost joi seară, 26 martie, la Istanbul.

Suntem așa cum suntem, pa!