Theodor Jumătate Rafa, o inimă mare

• Îl iubesc pe Roger. Îl iubesc și pe Nole. Sunt minunați. Dar îl iubesc un strop mai mult pe Rafa. Gracias, Rafael Nadal!

Ziua. Ultima zi in care l-am văzut jucând.

Rafael Nadal s-a retras și tenisul a pierdut o inimă, sportul a pierdut o inimă. 

Pentru că asta a fost spaniolul pentru sport. O inimă mare. Mai mult decât un jucător. Mai mult decât un campion.

Dincolo de orice, a fost pasiunea

Revăd la nesfârșit loviturile lui, nu m-aș sătura niciodată, nu m-aș plictisi niciodată.

Le avea pe toate. Forehand, backhand, lung de linie, cross, stop, lob, voleu, spin, smash, passing shot... Aproape de perfecțiune, de multe ori atingând-o.

Dar, dincolo de lovituri, dincolo de cele 92 de titluri, de cele 22 de Grand Slam-uri, pe toate suprafețele de joc, mai presus decât cele 14 triumfuri la Roland Garros care l-au transformat pentru eternitate în „regele zgurii” a fost pasiunea lui. 

I-am simțit fericirea. Ne-a transmis fericirea

I-am simțit pasiunea în fiecare clipă, pe teren și în afara lui, jucând sau vorbind. În fiecare atingere a mingii. În fiecare cuvânt.

I-am simțit fericirea de a juca. Și ne-a transmis fericirea lui. Ne-a făcut fericiți și pe noi, cei care l-am privit. 

Ne-a fost model, pentru munca lui neobosită, pentru că se dedica total și pentru că el întruchipa ideea de a nu ceda niciodată. Niciodată. Niciodată. 

Când spuneam „e imposibil”, ne arăta că nu e imposibil. În cazul său, „imposibilul nostru” era posibil. 

Exemplul

Le-a fost exemplu copiilor. Milioane de copii visează să fie ca el. Să se bucure de ceea ce fac. De orice. 

Îl iubesc pe Roger. Îl iubesc și pe Nole. Sunt minunați. Dar îl iubesc un strop mai mult pe Rafa. 

Gracias, Rafa! Pentru tot.