Cătălin Tolontan Pedeapsa

• Există multe fanatisme care n-au ce căuta în fotbal și în tribune. Dar, sportiv discutând, cel mai mare fanatism e acela să ieși de pe teren pentru că n-ai încredere în ce va decide arbitrul.

128.000 de euro amendă (compusă din 7 amenzi diferite, pe 7 capete de acuzare) și un meci cu tribunele goale este pedeapsa primită din partea UEFA de echipa națională. Asta după ce naționala din Kosovo a ieșit de pe teren, pe 15 noiembrie, refuzând din cauza scandărilor tribunelor să continue o partidă, la scorul de 0-0.

În ceea ce-i privește pe kosovari, UEFA a decis ca aceștia să piardă meciul cu 0-3 și să fie amendați cu 6.000 de euro (o amendă conform unui cap de acuzare).

Există tratate de pace cu mai puține prevederi finale. Am ajuns ca un meci de fotbal să se încheie prin mențiuni detaliate, precum anexele contractelor, scrise cu corp mic de literă.

Și povestea nu s-a terminat. Potrivit The Guardian, Kosovo vrea să facă apel.

Dacă Kosovo câștiga cu 3-0, s-ar fi premiat abandonul

Situația este urmarea unei exagerări politice, comise în ultimii ani chiar de către forul internațional care astăzi pretinde că amendeză gesturile politice de pe stadioane.

În fond, așa cum a remarcat și Mircea Lucescu, UEFA nu avea o altă soluție. Ea a dus lucrurile atât de departe în absurdul lor, că acum nu mai poate ieși din ce a țesut.

Dacă i-ar fi dat meci câștigat lui Kosovo, cum au cerut oaspeții, UEFA ar fi premiat cu trei puncte o echipă care părăsește terenul. Era o bonusare nu doar a abandonului, dar și a ideii că nu contează arbitrul. Când nu îți convine ce decide el, iei tu legea în propriile mâini.

Asta s-a întâmplat, la noi, în comunism, când în 1988 Steaua a ieșit de pe gazon înainte de fluierul final, pentru că, la scorul de 1-1, i se anulase un gol. Și a vrut să decidă ea în locul arbitrului.

Mai apoi, Steaua a cîștigat „meciul”, judecat la Comitetul Central al PCR, ceea ce arată, în sine, cât de burlesc devine un astfel de caz mutat de pe teren la masa verde.

La fel a făcut și Kosovo astăzi, când n-a avut încredere în ce va decide arbitrul, în privința scandărilor tribunei. Și a apelat la un CC al Partidului Virtuții, care însă a refuzat să se întrunească.

Unde am greșit și unde e nevoie de răbdare și acțiune

E adevărat că scandările tribunei din România nu trebuiau să se audă. Ele au rănit, indiscutabil, sentimentele celor din Kosovo.

Așa cum explică Mircea Toma de la CNA, într-un articol de opinie pe GOLAZO.ro, nu e nevoie să strigi „Kosovo e Serbia”. E suficient să se audă „Serbia, Serbia” la un meci cu Kosovo, pentru ca oaspeții să înțeleagă că te referi, țintindu-i pe ei, la conflictul sângeros dintre cele două țări.

Dar tot Mircea Toma, care are nuanțe, e pragmatic și nu e un taliban al corectitudinii politice, remarca faptul că e nevoie de răbdare.

Educarea se face printr-un întreg proces, până când oamenii să înțeleagă de ce te abții să provoci răni semenului tău. Sigur că remediile înseamnă acțiune, iar Theodor Jumătate a vorbit despre ce se poate face, pe modelul din alte țări, împotriva golăniei.

În timpul acestui proces care durează, nu poți să ieși de pe teren când se aude o scandare. Pentru că da, a fost o scandare a unei părți de tribună, nu a întregului stadion, cum în mod mincinos au susținut echipa și oficialii din Kosovo. Cazul a ajuns și la premierul kosovar, care a multiplicat și el neadevărul.

Dacă vedem steagurile ținutului secuiesc ieșim de pe teren?

În acest ritm al fabricării pretextelor, meciurile care nu s-ar termina ar fi enorm de multe. Dacă România joacă la Budapesta și câțiva ultranaționaliști intră cu 10 steaguri ale ținutului secuiesc pe stadion, ce facem? „Tricolorii” ies de pe teren?

Sau invers, dacă o facțiune a galeriei noastre strigă „Orban dictatorul!” (asta în cazul în care ar deranja pe cineva autocrația în lumea de azi), echipa maghiară are justificarea să părăsească terenul?

De altfel, afișarea steagului ținutul secuiesc s-a întâmplat, masiv, în campionatul nostru intern. După cum, la hochei, când vin la București, „ciucanii” sunt întâmpinați cu scandări rele. Trebuie să iasă de pe teren la prima scandare?

Răspunsul de bun simț este „nu”. Asta ne dovededește exercițiul de secole al sportului. Competiția e menită să continue, în cazul în care, desigur, nu asistăm la ceva persistent pe parcursul unui meci, la fenomene cu adevărat dificil de traversat de către jucători sau la o stare de violență verbală care s-a întins pe arenă.

Un răspuns proporțional

Stadionul a fost de când lumea un mediu divers, slobod la gură și greu de stăpînit. Sigur că xenofobia, rasismul sau mesajele politice nu au ce căuta pe o arenă sportivă, însă întotdeauna există riscul ca o ultraminoritate să strige sau să afișeze ceva ce îi deranjază fie pe jucători și pe celelalte zeci de mii de oameni din tribune.

De regulă, după scandări rasiste se aude „Stai, omule, jos, că nu suntem la politică!”. Apare o autoreglementare neaoșă și utilă, care vine chiar din tribună.

Întotdeauna vor exista provocatori, interese ca meciurile să fie oprite și nu putem lăsa fenomenul la mâna unor false alarme de catastrofe. Dintotdeauna în tribune s-au ridicat unii și au strigat nerozii. Dar există o măsură a faptelor, un răspuns proporțional.

Nu e același lucru să auzi pe stadion, de la 100 de metri de fază, „Băiii, mă omori cu ratările tale, te strâng de gât!”, cu a auzi aceeași frază spusă față în față, în metrou. Prima e o descărcare nervoasă către eter, a doua trebuie tratată ca o amenințare.

Din păcate, UEFA a aderat în ultima vreme la „purismul” exagerărilor, întâlnit în mai multe domenii. Ca să nu supere ceea ce i se pare că este spiritul vremurilor, forul continental emite legi interne care nu pot fi respectate de federații sau de către cluburi.

Observația lui Vochin

Oricât de antipatică ne-ar fi FRF, cum se poate asigura ea, rezonabil vorbind, că nu există strigăte, izolate în timp, pe parcursul unui meci de 90 de minute? Plus că, vorba lui Andrei Vochin, atenție unde se ajunge cu ieșirea de pe teren. Cine o decide?

La Kosovo există o grupare de jucători, nealeasă de nimeni, care conduce informal nu doar vestiarul, ci și pe antrenor și delegația întreagă. Dacă au fost jucători sau oficiali ai Kosovo care erau împotriva ideii de a părăsi gazonul, nici măcar nu au avut curajul sau timpul să se exprime.

Când nu mai respecți regulile, se ajunge ca, în numele unor idei generoase, cei mai puternici să-și impună impulsul în locul celorlalți colegi sau al arbitrului.

Da, e nevoie ca sportul să insufle fair-play, valori și să nu mai accepte niciodată vremurile în care lui Bănel Nicoliță i se strigau măscări la fiecare atingere de minge. Dar chiar nu se mai întâmplă asta, tribunele noastre au evoluat. Iar când se întâmplă, da, atunci, măsurile pot fi radicale, conform procedurilor sportive. Avem responsabili delegați, nu sunt permise grupările adhoc.

Elita care vânează orice eroare de exprimare

Nu poți pretinde ca o rută a civilizației, care a presupus secole la alții, să avanseze în doar câțiva ani, când e vorba de alte țări.

Dacă UEFA se va lăsa timorată de exigențele imposibil de îndeplinit ale unei elite minoritare, autonumite în băncile dirigenției planetare și care și-a propus să vâneze orice greșeală de exprimare, asta nu va educa, ci va irita.

În cazul în care ați fi federație europeană și privind evenimentele de la București, ați risca să găzduiți un meci de fotbal cu Kosovo cu tribunele pline? Oricând te poți trezi cu niște radicali vocali. Nu ar fi mai puțin riscant, mai practic să ceri de la început să joci fără spectatori? 

Până la urmă, nici fotbaliștii kosovari, mulți dintre ei meseriași ai sportului, nu merită să evolueze cu tribunele goale doar pentru că 1% din cei din tribune sunt răi cu ei.

De când ești junior, oriunde în fotbal, din Anglia în Brazilia și din România în Kosovo, vei avea glasuri de pe margine care te vor striga „Chiorule”, „Grasule”, „Fraiere” sau „Boule”.

Reproșurile și, uneori, insultele, te însoțesc întreaga carieră. Ca la cele mai multe dintre probleme, răspunsul nu e să abandonezi tu, ci să ajungă semenul tău să înțeleagă, chiar și spunându-i că nu ți se pare OK ce face.