Publicat:
09.09.2025, ora 09:00
Actualizat: 09.09.2025, ora 09:15
- Theo Ndicka, 25 de ani, a venit în ianuarie 2025 la Oleksandriya, în Ucraina, după ce jucase un sezon și jumătate la Grasshopper, în Elveția.
- Fundașul stânga povestește întâmplări care i-au tăiat respirația. Cum a descoperit rachete zburând peste el și tancuri oprite în parcare ca niște simple mașini.
- Vorbește despre meciuri în război, sirene, buncăre și părinți de colegi care nu s-au mai întors de pe front.
Războiul durează de trei ani și jumătate în Ucraina, dar fotbalul continuă într-o țară aflată în plin conflict armat.
Doar meciurile internaționale se joacă în străinătate, atât ale selecționatei galben-albastre, cât și ale echipelor de club.
Campionatul se dispută acasă, sub amenințarea permanentă a rachetelor, dronelor și bombelor.
Ndicka, în Ucraina: „Era un sunet pe care nu-l mai auzisem niciodată. Rachetă!”
Mulți străini au părăsit prima ligă locală după 24 februarie 2022, ziua în care Rusia a invadat Ucraina, însă au venit alții și încă se transferă.
Theo Ndicka, fundaș stânga francez în vârstă de 25 de ani, a venit din Elveția, de la Grasshopper Zurich. Acceptând oferta făcută în ianuarie de Oleksandriya, revelația sezonului trecut, locul 2, după Dinamo Kiev, dar înaintea lui Shakhtar.
Trăiește chiar în localitatea situată la 300 de kilometri sud-est de Kiev. Simte războiul mai mult în deplasări. A văzut rachete, tancuri pe drum sau în alte orașe.
Apărătorul le-a povestit jurnaliștilor compatrioți ce înseamnă să joci în Ucraina în 2025.
Am colegi cu tați plecați la război, părinți care nu s-au mai întors. Uciși, dispăruți sau capturați. Theo Ndicka, apărător Oleksandriya
„În nouă luni de când sunt aici, mi-a fost frică o singură dată. Când am mers să jucăm la Odessa, oraș bombardat, punct strategic pentru ambele părți.
Am fost avertizat că bombardamentele continuau acolo. La început, nu prea voiam să merg, totuși m-am dus. Zece ore cu autocarul din Oleksandriya”, a spus Ndicka pentru Eurosport.fr.
Când am ajuns în fața hotelului, am auzit un sunet pe care nu-l mai auzisem niciodată. Era o rachetă rusească și armata ucraineană a ripostat. Rachetă contra rachetă deasupra mea, pe cer. Explozia a fost atât de puternică încât pământul s-a cutremurat și s-au declanșat alarmele mașinilor. Theo Ndicka, fundaș Oleksandriya
A fost tulburat de ce a văzut, de ce a auzit, totul l-a înspăimântat. „Am fost șocat. Mi-a luat cam 30 de minute să-mi revin”.
Ndicka și tancurile de lângă el: „Le vezi doar în jocurile video”
Are în minte altă imagine, tancuri lângă el, ca și cum ar fi fost autoturisme.
„La un moment dat, într-o parcare de pe autostradă s-au oprit în același timp patru tancuri.
Vezi asemenea tancuri doar în jocurile video. A fost o nebunie. Am văzut și mitralierele. Astfel de clipe îți amintesc că ești într-o țară în plin război”, a povestit Theo.
În general, e ca și cum am trăi în Franța sau Elveția. Oamenii muncesc, își văd de viață. Sirenele îți amintesc unde ești. Trei, patru, uneori opt sirene pe zi să te avertizeze de rachete sau drone. Theo Ndicka, apărător Oleksandriya
La fel, „realizezi că ești în zonă de război călătorind cu trenul și observând soldați care se întorc de pe front”.
Dacă sună o sirenă, meciul se oprește, spectatorii se ascund în buncăre, noi în vestiare. Câteodată, stăm două, trei ore. Pot fi și trei alarme într-o partidă. Cel mai mult am stat patru, cinci ore la un singur meci Theo Ndicka, apărător Oleksandriya
VIDEO. Marius Avram, „Lumini și Umbre”, ep. 13. Presiuni, corupție și sacrificii ascunse în arbitraj
Citește și
