Publicat:
27.11.2025, ora 19:25
Actualizat: 27.11.2025, ora 19:25
- Ploaia cade mărunt peste platoul din fața Parlamentului Serbiei. În fața clădirii masive, cu cupolă verde, asfaltul e plin de apă, bannere ude și corturi strânse grămadă.
- Trecătorii grăbiți abia ridică privirea, dar protestatarii sunt tot acolo, de luni de zile, cam un an, ca o rană deschisă în mijlocul capitalei Serbiei.
Un șir de garduri metalice transformate în baricadă și o tabără improvizată în parcul Pionierilor, peste drum de Parlament, ocupă o bună parte din spațiul care altădată era doar loc de promenadă și fotografii de nuntă.
Tabăra e ținută de gruparea „Students 2.0”, susținută de poliție și foști membri ai trupelor speciale, un cordon permanent între clădirea puterii și mulțimea care, seară de seară, cere demisia lui Aleksandar Vucic și socoteală pentru anii de corupție.
Belgrad, de un an în protest
Pe de altă parte a gardului, studenții adevărați, cei care au pornit protestele și au umplut în ultimele luni străzile Belgradului.
Totul a început în noiembrie 2024, când acoperișul renovat al gării din Novi Sad s-a prăbușit și a ucis 16 oameni.
Ce trebuia să fie un moment de doliu s-a transformat în revoltă: tinerii au acuzat un sistem putred, contracte cu firme „de casă”, licitații trucate și o țară în care viețile oamenilor costă mai puțin decât un comision gras. Un soi de Colectiv varianta sârbească.
De atunci, sub sloganul „Serbia, oprește-te”, studenții au blocat zilnic traficul câte 16 minute, exact atât câte vieți a luat tragedia de la Novi Sad.
Coloane de mașini stau, motoarele torc în gol, iar oamenii se uită la ceas, enervați. Pentru unii, e doar ambuteiajul obișnuit, dar pentru alții, e singura formă de presiune care a mai rămas.
În martie a fost apogeul
În martie, pe 15, Belgradul a fost plin până la refuz. Între 100.000 și peste 300.000 de oameni, depinde cine numără, au umplut bulevardele în ceea ce presa locală a numit „cel mai mare protest de după 5 octombrie 2000”.
Studenți, profesori, veterani de război, oameni din zeci și apoi sute de orașe au venit în capitală cu trenuri aglomerate și autocare improvizate.
Câteva luni mai târziu, studenții blocau nodul rutier Autokomanda, cu sprijinul fermierilor veniți cu tractoarele, într-o scenă care amintea de căderea lui Milosevic.
Protestele nu s-au oprit. S-au mutat, s-au rarefiat, s-au transformat în marșuri de weekend, dar n-au dispărut total.
În noiembrie 2025, mii de oameni au ieșit din nou în stradă pentru a marca un an de la începutul mișcării, cerând încă o dată responsabilitate pentru cei 16 morți și pentru atacurile violente asupra studenților.
În timp ce studenții se străduiesc să nu lase flacăra să se stingă, statul joacă la două capete: promite anchete, dar protejează oamenii cu influență; vorbește despre reforme, dar ține presa critică sub presiune.
Un raport recent al Comisiei Europene descrie Serbia ca având „progrese limitate” în lupta împotriva corupției, un sistem politic dominat de același partid de ani la rând și un climat dificil pentru organizațiile civice și jurnaliști.
Și jurnaliștii români s-au lovit de multe ori, în interviuri, de teama de a vorbi a sârbilor.
Un oraș ticsit de mașini
De pe treptele Parlamentului, dacă privești în jos spre bulevardul Kralja Milana, vezi adevărata corvoadă a Belgradului: mașini, mașini și iar mașini.
Într-un oraș construit pentru un alt ritm și un alt număr de locuitori, traficul a devenit un fel de blestem zilnic. Mult peste București.
Nimeni nu are iluzia că infrastructura ține pasul. Străzi înguste, puține bulevarde serioase, intersecții nesfârșite cu semafoare foarte prost coordonate, totul contribuie la un permanent „stop and go” nervos.
Un articol apărut în Serbian Monitor descrie cum lipsa parcărilor publice și a parcărilor supraetajate împinge șoferii să-și lase mașinile „cum or putea”: pe trotuare, pe spații verzi, la marginea trecerilor de pietoni. Și cam asta e imaginea.
Parcări improvizate peste tot
În centrul Belgradului nu există aproape nicio stradă fără un șir de mașini cocoțate cu două roți pe trotuar.
Pietonii se strecoară printre oglinzi laterale, femei cu umbrele și vizibilitate redusă coboară pe străzi ca să poată trece, iar bicicliștii își riscă zilnic viața între șirul de mașini parcate și cel de mașini care abia se mișcă.
Autoritățile au încercat să răspundă cu soluția cea mai la îndemână: să scumpească parcarea.
În ultimii ani, tarifele în zonele centrale au crescut, s-au introdus noi zone tarifare și se vorbește constant despre noi parcări cu plată, dar numărul locurilor efective rămâne ridicol față de numărul de vehicule.
Crește doar frustrarea șoferilor și obiceiul de a „lăsa mașina cinci minute”, pe avarii, oriunde apucă. Absolut oriunde! Fără rețineri!
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
Și, ca și cum haosul de pe șosele n-ar fi suficient, între coloanele de mașini se strecoară autobuzele vechi care se opresc direct pe banda principală, troleibuze care se blochează la cea mai mică defecțiune și mașini de salubritate care ies în stradă fix la ora de vârf.
Rezultatul: un oraș în care, în zilele proaste, un biciclist cu puțină curaj ajunge de două ori mai repede decât un șofer.
Scumpiri la pompă și la raft
Într-o benzinărie din apropierea stadionului lui Partizan, în timp ce ploaia lovește cu zgomot tabla de deasupra pompelor, șoferii se uită cu coada ochiului la panoul cu prețuri.
Din octombrie încoace, motorina Eurodiesel a sărit la 204 dinari (8.85 lei) litrul, cu 12 dinari mai mult decât acum 2-3 săptămâni. Benzina a urcat la 183 de dinari și continuă să fie ajustată săptămânal de Ministerul Comerțului.
Serbia ajunge astfel printre țările cu cele mai ridicate prețuri la carburant din Europa, raportat la venituri, în condițiile în care statul își ia peste jumătate din preț sub formă de accize și taxe, aproximativ 52% din prețul motorinei și 54% din cel al benzinei sunt impozite, arată o analiză economică publicată la început de an.
Și ce mai urmează!
În fundal, planează o amenințare și mai mare: rafinăria NIS, controlată de ruși, riscă să se oprească dacă SUA nu prelungește licența care permite ocolirea sancțiunilor.
Președintele Vucic a recunoscut public că, fără o soluție rapidă, Serbia ar putea rămâne fără producția internă de benzină, motorină și kerosen, bazându-se doar pe rezerve și importuri, într-o țară deja sufocată de prețuri.
Pe lângă combustibil, se scumpește tot: mâncarea, utilitățile, chiriile.
Un val de boicoturi împotriva supermarketurilor a străbătut regiunea în ianuarie - martie 2025, iar Serbia nu a făcut excepție: campanii de „nu cumpărăm azi” s-au răspândit pe rețelele sociale, ca protest față de prețurile considerate abuzive și înțelegerile de tip cartel ale marilor lanțuri.
Guvernul a încercat să tempereze furia prin plafonarea temporară a prețurilor la unele produse de bază și carburanți, dar efectul e limitat: salariile mici se lovesc de facturi tot mai mari, iar sentimentul general e că „totul e ca în Germania, doar că salariile sunt ca în Serbia”.
Politică, ploaie și prezent blocat în trecut
În centrul orașului, la o terasă acoperită de pe Strahinjica Bana, discuțiile sar de la fotbal la politică în câteva secunde. Nimeni nu pare indiferent.
Unii îl apără pe Vucic, spunând că „măcar el a construit ceva”, arătând cu degetul spre blocurile lucioase de la Belgrade Waterfront, alții văd în acest proiect un monument al nepotismului și al banilor de origine dubioasă.
Belgradul arată, la fiecare colț, această fractură: pe de o parte fațade noi, sticlă și lumină, mall-uri, lanțuri internaționale de fast-food; pe de altă parte blocuri gri, trotuare sfărâmate și clădiri lovite încă de bombele NATO din 1999, păstrate ca decor sau avertisment, depinde pe cine întrebi.
O capitală sugrumată
Raportul de țară al Comisiei Europene vorbește despre o Serbie „moderately prepared” pentru aderarea la UE, dar cu stagnări clare în statul de drept, libertatea presei și reforma justiției.
Pentru mulți tineri din Belgrad, traducerea e simplă: „nu ne putem baza pe instituții, așa că ieșim în stradă”.
Pentru părinții lor, amintirea unui alt octombrie 2000, căderea lui Milosevic face ca entuziasmul să se amestece cu scepticismul. Au mai văzut filmul ăsta.
Între timp, orașul trăiește, chiar și sub ploaie. Tramvaiele scârțâie pe șine, taxiurile se înghesuie să prindă încă un client, iar deasupra Dunării și Savei se ridică o ceață murdară, amestec de umezeală și gaze de eșapament.
Belgradul rămâne plin de cafenele, baruri și case de pariuri ori sloturi. Iar sub zgomotul acesta e murmurul unei societăți tot mai obosite de promisiuni, de corupție și de ideea că „așa e la noi, nu se schimbă nimic”.
Iar în fața Parlamentului, printre bălți și pancarte ude, studenții încă mai strigă: „Nije gotovo.” adică „Nu s-a terminat”.
VIDEO. Imagini din Belgrad
Citește și
