„Am vrut să mă sinucid”     Mărturie tulburătoare:   o fostă gimnastă o acuză pe Camelia Voinea, antrenoarea și mama Sabrinei Voinea
Camelia Voinea, vicecampioană olimpică cu echipa la JO Seul 1988. Foto: IMAGO

„Am vrut să mă sinucid” Mărturie tulburătoare: o fostă gimnastă o acuză pe Camelia Voinea, antrenoarea și mama Sabrinei Voinea

  • Camelia Voinea, 55 de ani, este acuzată de tratamente agresive aplicate micuțelor gimnaste care se antrenau la Constanța.
  • Dezvăluiri cutremurătoare, făcute pentru GOLAZO.ro de una dintre fostele sportivele ale clubului Farul, aduc la lumină traume nevindecate.
  • Gimnasta, care a dorit să-și păstreze anonimatul, vorbește despre „biciul de cauciuc, bătăi cu pumnii, frică de te scapai pe tine, suicid”. Povestea răscolitoare, în rândurile de mai jos.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Declarațiile Denisei Golgotă, făcute la întoarcerea de la Campionatul Mondial din Jakarta, în care gimnasta noastră acuza agresiuni și tensiuni majore în cadrului lotului feminin, au bulversat lumea sportului.

Denisa a dezvăluit că a depus o plângere la Federația Română de Gimnastică pentru hărțuire fizică. Surse GOLAZO au declarat că persoana care a amenințat-o cu bătaia pe colega ei a fost chiar Sabrina Voinea. Pe lângă Denisa Golgotă, alte două gimnaste au depus plângeri la FRG, din același motiv. Acestea sunt Mara Ceplinschi și Anamaria Mihăescu.

Nu ascundem şi faptul că poate am greşit, e adevărat. Dar cred că greşeala era mult mai mare dacă fracturam programul de pregătire înaintea unei competiții Ioan Suciu, președintele FRG, pentru as.ro

În plângerile formulate, pe care președintele Ioan Suciu le-a ignorat înaintea Mondialelor din Indonezia, se regăsește și numele Cameliei Voinea, mama Sabrinei. Iar reacțiile la acuzațiile Denisei nu au rămas fără ecou.

O fostă gimnastă a clubului Farul din Constanța, acolo unde Camelia Voinea a antrenat după retragerea din activitate, face dezvăluiri cutremurătoare despre metodele de pregătire ale acesteia. Într-un dialog exclusiv cu GOLAZO.ro, eleva Cameliei Voinea o acuză pe aceasta de abuzuri fizice și psihice care au făcut-o să aibă gânduri suicidale.

  • GOLAZO.ro a verificat numele sportivei în cauză, clubul unde a activat, precum și anii petrecuți în gimnastică.
GOLAZO.ro a aflat cine a amenințat-o pe Denisa Golgotă  Detalii șocante de la lotul de gimnastică:   „E un bully!”  + Federația, nepăsătoare
Citește și
GOLAZO.ro a aflat cine a amenințat-o pe Denisa Golgotă Detalii șocante de la lotul de gimnastică: „E un bully!” + Federația, nepăsătoare
Citește mai mult
GOLAZO.ro a aflat cine a amenințat-o pe Denisa Golgotă Detalii șocante de la lotul de gimnastică: „E un bully!” + Federația, nepăsătoare

Fosta gimnastă: „M-a scăpat la un aparat”

Drama fostei gimnaste se simte de la primele cuvinte. După ce afirmă o dată în plus că își dorește ca numele ei să nu fie menționat, mărturisește: „Îmi e frică de Camelia Voinea chiar și acum. Am 28 de ani, am plecat în străinătate, și, poate lumea o să râdă, dar îmi e în continuare frică de ea. Atât de tare am fost traumatizată”.

Visul micuței de a deveni gimnastă a început la 4 ani și jumătate. „Era 2001 și vedeam la televizor, eu și părinții, marile noastre gimnaste ca Andreea Răducan, Maria Olaru, Simona Amânar. Am mers în Constanța, la Farul, și am nimerit la grupa doamnei Camelia Voinea. După 8 ani de calvar, la 12 ani, nu am mai vrut să merg la gimnastică. Care a fost motivul? Camelia Voinea.

Am avut traume pentru că devenise foarte violentă cu noi, din ce în ce mai violentă. Iar eu am suferit și un accident. Doamna Voinea nu a fost atentă la mine și m-am lovit destul de rău. Așa am prins teamă de acel aparat. Nu aș vrea să menționezi ce aparat, pentru că o să-și dea seama cine sunt. Și, vă spuneam, îmi e frică...”.

Când au apărut abuzurile fizice și psihice reclamate de fosta gimnastă? „De la 4 până la vreo 7 ani, când nu mergi la competiții, totul bine și frumos. Simți că te distrezi, pare că nu-i nimic rău. După aceea, când am început să fim la competiții, s-a pornit calvarul. Insulte la tot pasul, agresiunile verbale, țipetele. Dar nu asta era cel mai grav”.

S-a întâmplat de foarte multe ori să vină fete la mine şi să-mi spună ce au auzit că a zis acea persoană, că mi-ar da pumni în gură până mă desfigurează şi o să am nevoie de operaţii estetice Denisa Golgotă, gimnastă în activitate

„Ne bătea cu biciul”

Anii 2000, chiar dacă gimnastica din România nu mai era cea de pe vremea lui Bela și Marta Karoly, erau unii încă plini de abuzuri în acest sport. Fosta elevă a Cameliei Voinea o acuză pe aceasta de tratamente groaznice.

Își făcuse rost de un bici, nu știu unde. Era din cauciuc sau un material asemănător. Dacă nu făceai un element bine, pac!, te lovea cu biciul pe picioare sau pe mâni. Dădea în noi ca în niște animale ... Aveam 8,9,10 ani și țin minte și acum, ca ieri, loviturile alea cu biciul.

Aveam vânătăi în special pe picioare. Îi spuneam mamei că mă spăl singură, că mă descurc, numai ca să nu vadă semnele. Puneam repede un dres și gata. Dacă observa ceva, mințeam că am căzut de pe bârnă”, continuă dezvăluirile sursa GOLAZO.ro.

„Nu puteam să dorm, nu puteam să mă odihnesc, tremuram din senin. Tot timpul stăteam cu frică. Ne amenința că, dacă spunem ceva acasă, o să fie și mai rău.

Una dintre colegele mele i-a zis mamei ei și aceasta a venit la sală ca să discute cu Camelia. Ea i-a spus mamei respective că «am dat doar o singură palmă, doar așa puțin». Era foarte bună la a ascunde ceea ce se întâmpla cu noi la sală. Iar oamenii o credeau”.

Conflict între campioni!  Ioan Suciu, președintele FRG, la un pas de a o   agresa fizic  pe Georgeta Andrunache, campioană olimpică. „I-a pus mâna în piept!”

„Făceam pe noi de frică”

Bătăile pe care sursa GOLAZO.ro susține că le-au primit, ea și colegele ei, erau de un cinism înfiorător.

„Eram înspăimântate să nu ajungem în vestiar, pentru că acolo ne bătea. Dacă vreuna greșea la un aparat, o lua în vestiar, dar pe toate celelalte ne punea să așteptăm afară, pe hol. Aliniate, ca să auzim ce se întâmplă înauntru! Să ascultăm cum o bate pe cea din vestiar, ca să bage spaima în noi”.

Întrebată dacă a fost vreodată bătută de Camelia Voinea, altfel decât cu biciul de cauciuc, sursa GOLAZO.ro a declarat: „Pare ciudat, dar eu m-am considerat una dintre norocoase. Am fost bătută, dar am văzut cu ochii mei unele lucruri și mai rele.

Pe unele din colegiile mele le bătea pur și simplu cu pumnii în cap. Iar așteptarea aia pe holul pentru a intra în vestiar și a-ți lua «porția» de bătaie ... Asta a lăsat urme adânci în psihicul meu. Unele fete făceau pe ele, la propriu, de spaimă”.

„Am avut gânduri de suicid”

Cum îndura un copil de 10-12 ani astfel de atmosferă și ce urme lăsa?

„Au fost mulți ani de depresie, mulți ani de anxietate. Am avut tulburări alimentare din cauza asta, am avut perioade cu gânduri de suicid. Traumele pe care mi le-a lăsat ea sunt pentru tot restul vieții, nu sunt doar pentru acei opt ani cât am fost acolo. Am fost la terapeuți în România și în Anglia.

Îmi amintesc că mă gândeam să mă arunc de pe pod. De pe Podul Vechi, cel de lângă City Mall. Eu nu știam să înot, iar asta m-ar fi scăpat de toate, nu? Am ajuns acolo, dar a trecut cineva pe lângă mine și m-a întrebat dacă sunt bine. Am vorbit cu el, m-a dus la spital, au ajuns bunicii mei, unchiul și m-au luat acasă”.

De ce a decis fosta gimnastă să vorbească acum, după atâția ani, chiar și sub anonimat? „Am văzut ce a declarat Denisa și mi-am făcut curaj. Nu pot să vă explic în cuvinte ce înseamnă să ai 28 de ani și încă să simți frică față de cineva.

Vreau ca oamenii să știe cine e Camelia Voinea, nu doar în cine pozează la televizor. Aș fi putut face mai mult în gimnastică dacă aveam o altă antrenoare. Am fost la un pas să merg la lotul de la Deva, dar ea nu ne-a lăsat”.

Cred că fiecare trebuie să îşi vadă fiecare de treaba ei şi să concentreze pe lucrurile importante. Trebuie să se înţeleagă toată lumea, eu aşa am fost obişnuită. Nu ştiu dacă pe vremea mea exista sau nu bulling, dar noi ne concentram atât de mult pe gimnastică şi să fim cele mai bune în asta, încât nu erau nişte elemente atât de importante pentru noi. Larisa Iordache pentru as.ro

„Toată generația mea s-a lăsat”

O altă întrebare care se naște firesc pentru unii dintre noi, e aceea legată de motivele pentru care un copil ar accepta astfel de tratamente din partea oricui. Sursa noastră lămurește și acest aspect. „Vin dintr-o familie modestă. Mama voia să am un viitor, așa că a văzut că-mi place gimnastica și m-a dat la clubul din Constanța.

Deci eram prinsă între presiunea familiei, iubirea pentru gimnastică și bătăile Cameliei Voinea. Aveam 8, 9 ani. De unde să știu ce să fac? Mama și-a dat seama că nu e ceva ok cu mine când, la 12 ani, plecam spre sală și să întorceam, de frică, acasă”.

Fosta sportivă susține că nu e un caz izolat, singular. Mai multe colege de generație ar fi încetat să mai practice gimnastica din cauza abuzurilor fizice și psihice ale Cameliei Voinea. „Toate fetele din generația mea s-au lăsat de gimnastică. Nu mai suportau bătăile, umilințele. Pentru că făcea și asta. Îmi amintesc că am căzut de pe bârnă la o competiție. Seara, am ieșit cu toții să mâncăm.

Fetele au primit ce și-au dorit, șnițel, cartofi prăjiți, iar eu am primit o porție mică de salata grecească. Mi-a spus că nu merit altceva pentru că nu sunt suficient de bună. Atunci m-am simțit umilită. Mă gândesc cum ar fi arătat viața mea dacă nu aș fi întâlnit-o ...”.

Camelia Voinea: „Ne trezim cu niște cazuri prescrise”

GOLAZO.ro a contactat-o și pe Camelia Voinea pentru a obține un punct de vedere al acesteia vizavi de acuzații.

„Nu există așa ceva în gimnastică, cu biciul și cu chestii de genul ăsta! Acum ne trezim cu niște cazuri prescrise și acuzăm pe X, pe Y. Așa poate să vorbească oricine despre oricine. Credeți-mă că eu n-am luat o palmă de la antrenorii mei și eu am trăit în vremea comunismului. Eu nu am spus nimic până acum, tocmai pentru a culege mai multe informații despre persoanele care m-au denigrat”, ne-a declarat Camelia Voinea.

Citește și

Poliția nu știe nimic?!  Cum se implică autoritățile din România în   controlul jocurilor de noroc ilegale,  care afectează jucătorii și statul
Investigatii
07:10

Reacția FRF     Ce spune Federația  după ce tatăl unui junior de la U Craiova a fost bătut de părinți rapidiști: „A fost deschis un dosar”
Diverse
23:14

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

INTERVIU VIDEO „Într-o biserică românească, femeile au mereu capul acoperit. Nu a fost așa”. Ce semnificație are acest detaliu pentru o cercetătoare româncă din Italia care a studiat ascensiunea AUR

Știrile zilei din sport
Craiova în Conference League  Când e tragerea la sorți,  ce adversari poate întâlni  + cum arată programul infernal
Conference League
27.08

FCSB îl ia pe Drăguș!   MM Stoica  a aruncat bomba după eliminarea Craiovei: „Ăsta e feelingul meu”
Superliga

Chivu îl înfruntă pe Mourinho!  Tragerea la sorți a fazei principale din  Liga Campionilor!  Pe cine vor întâlni Man și Marin
Liga Campionilor

Noi probleme pentru Craiova  Lovitura primită după eliminarea  din Europa League
Europa League
27.08
Noi probleme pentru Craiova Lovitura primită după eliminarea din Europa League
Citește mai mult
Noi probleme pentru Craiova Lovitura primită după eliminarea din Europa League
Știri ultima oră
23:50
Craiova în Conference League Când e tragerea la sorți, ce adversari poate întâlni + cum arată programul infernal
Craiova în Conference League Când e tragerea la sorți, ce adversari poate întâlni + cum arată programul infernal
22:22
FCSB îl ia pe Drăguș! MM Stoica a aruncat bomba după eliminarea Craiovei: „Ăsta e feelingul meu”
FCSB îl ia pe Drăguș! MM Stoica a aruncat bomba după eliminarea Craiovei: „Ăsta e feelingul meu”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator
O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu
Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist <span>s-a</span> nenorocit cu complicitatea LPF
Ferran

Cristian Geambașu: Ferran

Cristian Geambașu: Ferran
Infantino, zero șanse

Cătălin Tolontan: Infantino, zero șanse

Cătălin Tolontan: Infantino, zero șanse
Un personaj ce devine piatra de moară la FCSB

Dan Udrea: Un personaj ce devine piatra de moară la FCSB

Dan Udrea: Un personaj ce devine piatra de moară la FCSB
Glorie îmbibată în alcool: Scena la care am asistat la Dinamo - U Cluj

Dan Udrea: Glorie îmbibată în alcool: Scena la care am asistat la Dinamo - U Cluj

Dan Udrea: Glorie îmbibată în alcool: Scena la care am asistat la Dinamo <span>-</span> U Cluj
Nu e Apocalipsă, era o scamă pe costum!

Cristian Geambașu: Nu e Apocalipsă, era o scamă pe costum!

Cristian Geambașu: Nu e Apocalipsă, era o scamă pe costum!
Bu-tu-ta-u

Silviu Tudor Samuilă: Bu-tu-ta-u

Silviu Tudor Samuilă: <span>Bu-tu-ta-u</span>
„Pregătiți-vă de Apocalipsă!”

Dan Udrea: „Pregătiți-vă de Apocalipsă!”

Dan Udrea: <span>„Pregătiți-vă</span> de Apocalipsă!”
Totul despre David, nimic despre înot

Radu Naum: Totul despre David, nimic despre înot

Radu Naum: Totul despre David, nimic despre înot
David și Leon, un vis pentru mai târziu

Cristian Geambașu: David și Leon, un vis pentru mai târziu

Cristian Geambașu: David și Leon, un vis pentru mai târziu
CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Dan Udrea: CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Dan Udrea: CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!
Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat
Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?
Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Cristian Geambașu: Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Cristian Geambașu: Hagi, tratat despre fotbal sănătos
Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!
De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

Dan Udrea: De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

Dan Udrea: De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!
În Paradis cu Coelho

Cristian Geambașu: În Paradis cu Coelho

Cristian Geambașu: În Paradis cu Coelho
Capitala României, orașul antisport!

Dan Udrea: Capitala României, orașul antisport!

Dan Udrea: Capitala României, orașul antisport!
Top stiri
Gigi Becali, așa cum nu l-ai mai văzut   VIDEO.  Nu e AI! Cum a fost surprins patronul FCSB  în drum spre Athos
Diverse
27.08
Gigi Becali, așa cum nu l-ai mai văzut VIDEO. Nu e AI! Cum a fost surprins patronul FCSB în drum spre Athos
Citește mai mult
Gigi Becali, așa cum nu l-ai mai văzut VIDEO. Nu e AI! Cum a fost surprins patronul FCSB în drum spre Athos
Îl urmează pe Kopic  Doi români vor face parte din staff-ul fostului antrenor de la Dinamo la  Wieczysta Cracovia
Stranieri

UEFA a decis  Ce se întâmplă cu planul europenilor de  a boicota competițiile FIFA:  „Nu este o înfrângere”
Campionatul Mondial

Primarul Ciprian Ciucu rostește surprinzătoare patru cuvinte: "Îmi voi da demisia". Cum s-a ajuns (și) în această situație
B365