Publicat:
27.03.2026, ora 17:38
Actualizat: 27.03.2026, ora 18:06
- Fanii turci ne-au respectat imnul, organizatorii turci și-au bătut joc de suporterii noștri! FRF e obligată să facă plângere la UEFA.
- Două lucruri inteligente, rostite de Panduru și Kopic, merită scoase în față din toată analiza post meci.
- O întrebare foarte bună mi-a fost adresată în această dimineață, înainte de a pleca din Turcia spre casă. Care e aceasta, în rândurile de mai jos.
Am petrecut 3 zile la Istanbul, dintre care vreo 8 ore s-au consumat la stadionul lui Beșiktaș în ziua meciului Turcia - România. Am fost acreditat ca deținător de drepturi TV, pentru Prima TV și Prima Sport.
Impresiile sunt amestecate, de la admirație pentru unele lucruri văzute acolo, de la sentimentul de mândrie că sunt român, până la scene desprinse dintr-o lume care nu face parte din Europa civilizată.
- Mi-a plăcut stadionul pe care s-a jucat. Fantastic! Locație, arhitectură, finisaje, perspectiva din tribune, de la masa presei. Impresionant! Turcia, ca și România, a făcut progrese imense la nivel de infrastructură. De exemplu, când Mircea Lucescu a ajuns în Turcia, în 2000, a fost șocat să vadă că pisoarul jucătorilor era în același vestiar unde se schimbau și se țineau ședințele, nu separat, într-o baie!
- Mi-a plăcut modul în care suporterii noștri s-au comportat la Istanbul. Pe străzi, la terase, în stadion, peste tot. Ne-am civilizat mult, nu suficient cât să scăpăm de scandări fără sens, gen „să-ți dăm la m..e, bozgore!” în Piața Taksim, dar în majoritatea covârșitoare a timpului fanii au fost la înălțime.
- Și încă un argument în favoarea românilor și a modului în care ei se comportă. La check-out-ul de la hotel, recepționerul a avut o rugăminte: „Dacă v-ați simțit bine, vă rog lăsați o recenzie, dar în limba română. Nu în engleză, turcă sau altă limbă. Oaspeții pe care i-am avut din România au lăsat mereu curat în camere”.
Organizare mizerabilă! Totul pentru Erdogan
- Nu mi-a plăcut organizarea meciului. Mizerabilă! Să scoți tancurile și soldații cu mitraliere pe stradă, să blochezi străzile cu macarale trase de-a curmezișul pe carosabil și să sugrumi jumătate de Istanbul, iar străzile din jurul stadionului să le transformi în Little India, doar pentru că la meci urma să vină Erdogan, așa ceva e lipsă de respect și batjocură la adresa populației în numele ridicării în slăvi a unui conducător.
- Mi-ar plăcea, de fapt e obligatoriu!, ca FRF să facă plângere la UEFA pentru modul cum s-a organizat acest meci. Inclusiv angajați ai Federației au avut nevoie de ajutorul jurnaliștilor pentru a pătrunde în stadion, situație pe care n-am mai întâlnit-o pe nicio arenă. Iar când un colaborator din zona tehnică a unei televiziuni ajunge să fie reținut într-o cameră din stadion vreme de 15 minute, doar pentru că unui polițist i s-a părut în neregulă că făcea prea des drumul de la CAR către studio, atunci înseamnă că e deja prea mult. Iar UEFA ar trebui să fie intransigentă și cu astfel de situații, nu doar când e vorba despre rasism și xenofobie.
- Mi-a plăcut modul în care suporterii turci au respectat momentul imnului României. Într-o atmosferă extrem de ostilă, care a început mult înaintea meciului, suporterii lor s-au oprit din a huidui și fluiera vreme de câteva zeci de secunde, cât pe arenă s-a auzit “Deșteaptă-te, Române!”. A fost un gest la care nu mă așteptam și merită salutat!
- Nu mi-a plăcut că, din nou, românii au fost tratați umilitor înainte și după ce au intrat pe stadion. Descălțați, unii chiar dezbrăcați de tricouri, pentru ca organizatorii să se asigure că nu ascund nimic. “Ne-am simțit batjocoriți”, a fost concluzia unui suporter cu care am zburat astăzi de la Istanbul la București.
Nu mi-a plăcut ce a zis Grădinescu
- Nu mi-a plăcut ce am jucat. Dar acest lucru l-a văzut oricine s-a uitat la meci.
- Mi-a plăcut cum Basarab Panduru a explicat fața arătată de România: „E foarte bine că defensiv am făcut un meci bun, dar fotbalul presupune și altceva, nu doar apărare. Trebuie să faci și alte lucruri ca să câștigi, iar noi nu le-am făcut“.
- În schimb, nu mi-a plăcut concluzia lui Emil Grădinescu, că e destul de mulțumitor că am pierdut doar cu 1-0 și că turcii nu și-au creat multe situații de a marca. Cea mai mare prăpastie în fotbal, dar nu numai, din care nu se mai poate ieși e atunci când începi să te obișnuiești cum postura de pierzător. Nu e nicio diferență între a fi un mic loser și a fi un mare loser.
- Mi-a plăcut că Burleanu a mers la cabine după ratarea calificării. În 2001, după barajul cu Slovenia, Hagi a acuzat că a fost lăsat singur în vestiar de Mircea Sandu și că această situație l-a determinat să demisioneze. Ne-au trebuit 25 de ani să învățăm să fim solidari la greu. E un început, mai ales din partea unuia care a câștigat alegerile cu peste 95% din voturi.
- Mi-a plăcut o întrebare pe care cineva mi-a adresat-o în dimineața zilei de vineri: „Ce ar fi trebuit să facă altfel Burleanu în acești ani ca să fi avut azi o națională competitivă?“. E o întrebare bună, la care ar trebui să ne răspundem cu toții dacă vrem să avem din nou o națională de calitate.
- Mi-a plăcut că deja cineva a răspuns acestei întrebări. E un străin care lucrează în România ca un profesionist adevărat de vreo doi ani și jumătate. Numele lui: Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo. A fost la Istanbul, iar la întoarcere a spus, printre altele: „Cred că ar trebui să vă schimbați modul în care vă creșteți fotbaliștii“. Foarte interesant.
De ce ne-a tratat Lucescu diferit?!
- Nu mi-a plăcut cum Mircea Lucescu a tratat diferit la Istanbul presa turcă față de presa din România. E drept că nici un jurnalist român nu i-a pupat mâna, așa cum a făcut-o un turc, în sala de conferințe, cu o zi înainte de meci, dar acesta nu e un motiv care să te facă să fii amabil cu turcii și iritat de români.
- Mi-a plăcut, în schimb, că Lucescu a rămas în picioare până la capăt în acest mandat. N-a renunțat în ciuda unor probleme majore de sănătate, care l-au slăbit în mod vizibil. Indiferent de concluzia acestui mandat, Lucescu lasă, ca antrenor, o moștenire formidabilă fotbalului românesc.
- Și mi-a mai plăcut că Hagi a decis, până la urmă, să meargă la Istanbul. Din tribună, a preluat, în mod virtual, ștafeta postului de selecționer de la omul care practic i-a îndrumat primii pași în națională, acum mai bine de 40 de ani.
