Cristian Geambașu David pe Șapte Coline

• Popovici a câștigat două medalii la un concurs pregătitor de la Roma și s-a făcut eveniment național. Noroc că el nu ne ia în serios.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Sette Colli, adică Șapte Coline, este un concurs de natație în complexul de la Foro Italico, la Roma.

Sette Colli nu este nici campionat european, nici campionat mondial, dar este un loc în care David Popovici se simte excelent.

Și unde, în 2022, la Europene, a bătut recordul mondial la 100 metri liber: 46,86 la doar 18 ani. O realizare uriașă și dacă ai privi-o dintr-o familie de delfini.

Încă foarte tânăr

David și-a respectat încă o dată statutul de figură proeminentă a înotului mondial la ediția din acest an a concursului Sette Colli.

A câștigat cu recorduri ale competiției probele de 100 și 200 de metri liber și a ieșit al doilea la 50 de metri. Nu sunt timpi la concurență cu recordurile mondiale, dar specialiștii susțin că au valoare pentru acest stadiu al pregătirii.

La aproape 22 de ani, pe care îi va împlini în septembrie, Popovici este încă foarte tânăr într-o disciplină în care tinerețea se consumă mult mai repede decât în altele. La înot, nu ajungi ca la fotbal să bifezi al șaselea Mondial ca alde Messi sau Ronaldo.

Să reținem că la nici 22 de ani David rămâne la un nivel care promite noi medalii, inclusiv la măcar încă o ediție a Jocurilor Olimpice. Los Angeles 2028.

David Popovici, medalie de aur în proba de 200 metri liber de la Trofeul Settecolli (FOTO: Raed Krishan / GOLAZO.ro)
David Popovici, medalie de aur în proba de 200 metri liber de la Trofeul Settecolli (FOTO: Raed Krishan / GOLAZO.ro)

Galerie foto (12 imagini)

David Popovici, medalie de aur în proba de 200 metri liber de la Trofeul Settecolli (FOTO: Raed Krishan / GOLAZO.ro) David Popovici, medalie de aur în proba de 200 metri liber de la Trofeul Settecolli (FOTO: Raed Krishan / GOLAZO.ro) David Popovici, medalie de aur în proba de 200 metri liber de la Trofeul Settecolli (FOTO: Raed Krishan / GOLAZO.ro) David Popovici, medalie de aur în proba de 200 metri liber de la Trofeul Settecolli (FOTO: Raed Krishan / GOLAZO.ro) David Popovici, medalie de aur în proba de 200 metri liber de la Trofeul Settecolli (FOTO: Raed Krishan / GOLAZO.ro)
+12 Foto
labels.photo-gallery

Ambasador sănătos al unui sport bolnav

De la retragerea Simonei Halep, David a rămas singurul sportiv cu dimensiune globală care vorbește despre România. Cumva involuntar, Simona i-a predat această moștenire. I-a delegat titlul de unic ambasador sănătos al unui sport bolnav.

Dar paradoxal, succesul lui și al Simonei proiectează o imagine mincinoasă despre sportul românesc. Halep la timpul ei și Popovici acum sunt exemple de sârguință, talent personal și efort familial, nu produse ale unui sistem. Cu atât mai puțin ale unui proiect de țară.

Din ce aflu, francezii au mai multe bazine de competiție în cartierul parizian Saint-Denis decât are toată România. Leon Marchand este un produs de excepție al unei pleiade de înotători francezi foarte buni, David Popovici este excepția lângă care se străduiesc alți câțiva tineri să-i calce pe urme.

Supralicităm, Măria Ta!

Că suntem mici și provinciali, o ilustrează triumfalismul cu care au fost întâmpinate victoriile lui David de la Sette Colli. El însuși a insistat că este un loc în care se simte bine, constituind doar o etapă de pregătire înainte Campionatului European de la Paris.

Dar nu și nu, nu suntem noi dacă nu le înflorim. „David Popovici scrie istorie la Roma”, „David Popovici oprește cronometrul la timpi istorici”. Beție de ditirambe care nu fac bine nimănui, dar mai ales nouă.

Supralicităm până devenim caraghioși. Noroc că el este suficient de inteligent să nu ia foarte în serios desfășurarea de epitete care îi acompaniază fiecare respirație sub apă.

Când omul nu are oglinda în față

Omul își păstrează uzul rațiunii, spune încă o dată că nu își setează obiective (o perspectivă totuși ciudată pentru un mare campion), dedică victoriile bunicii sale, adăugând la sfârșit că rămâne același David care colecționa bețe și pietricele din parc.

Aici uită să amintească faptul că acum mai colecționează și câte un Porsche sau vreun un apartament într-o zonă rezidențială ori că apare în mai multe reclame la bănci.

David Popovici și-a cumpărat un Porsche Spyder FOTO Instagram
David Popovici și-a cumpărat un Porsche Spyder FOTO Instagram

Galerie foto (4 imagini)

David Popovici și-a cumpărat un Porsche Spyder FOTO Instagram David Popovici și-a cumpărat un Porsche Spyder FOTO Instagram David Popovici și-a cumpărat un Porsche Spyder FOTO Instagram David Popovici și-a cumpărat un Porsche Spyder FOTO Instagram
+4 Foto
labels.photo-gallery

Încă visăm la scriitori geniali care mor de foame și la sportivi faimoși care călătoresc doar cu low-cost. Să culegi și material fructul celebrității tale este un lucru cât se poate de normal în lumea noastră. De fapt, în orice lume.

Dar e de înțeles David și atunci când se mai alintă, pretinzând că a rămas la fel de pur ca în copilărie. Cam toți gândim așa când nu avem oglinda în față.

Știri ultima oră
21:13
Cristiano Ronaldo, BOAT Portughezul l-a devansat pe Lionel Messi și și-a adjudecat Ballon d'Or of All Time! Care e sezonul care i-a adus premiul
Cristiano Ronaldo, BOAT  Portughezul l-a devansat pe Lionel Messi și și-a adjudecat Ballon d'Or of All Time! Care e sezonul care i-a adus premiul
20:34
Cum a putut să rateze de acolo?! FOTO: Poziția incredibilă din care Zandbergen n-a reușit să dea gol în Dinamo - Chindia. Au urmat de alte 3 ocazii incredibile
Cum a putut să rateze de acolo?! FOTO: Poziția incredibilă din care Zandbergen n-a reușit să dea gol în Dinamo - Chindia. Au urmat de alte 3 ocazii incredibile
20:43
Interzis în fotbal! CFR Cluj a obținut o decizie împotriva brazilianului Roger, în prezent la Corvinul
Interzis în fotbal!  CFR Cluj a obținut o decizie împotriva brazilianului Roger, în prezent la Corvinul
14:55
Cupa României Dinamo a făcut spectacol în fața Chindiei. Urmează derby-ul dintre CFR Cluj și U Cluj, de la 21:30
Cupa României Dinamo a făcut spectacol în fața Chindiei. Urmează derby-ul dintre CFR Cluj și U Cluj, de la 21:30
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Top stiri
Scandal la anti-doping  Suspiciuni și acuzații după ce noul contract prin care sunt testați sportivii români a fost  atribuit unei firme înființate luna trecută
Investigatii
12:09
Scandal la anti-doping Suspiciuni și acuzații după ce noul contract prin care sunt testați sportivii români a fost atribuit unei firme înființate luna trecută
Citește mai mult
Scandal la anti-doping Suspiciuni și acuzații după ce noul contract prin care sunt testați sportivii români a fost atribuit unei firme înființate luna trecută
Săpunaru, amenințări în direct   Radu Naum  a intervenit după atacul vulgar: „Poftim? Ai tu grijă cum vorbești!”
Superliga
10:37

„O fi rasism?”   FOTO.  Imaginea postată de MM Stoica după  scandalul iscat la FCSB - Rapid:  „Se autosesizează cineva?”
Superliga
09:54

VIDEO | Cum arăta Lotul Leneș al A0 în ziua inaugurării ratate. Muncitori meșterind la parapet, balize de șantier și marcaje neterminate pe L3 din Autostrada Bucureștiului
B365
27.10