Chivu cumpără din Serie A    Jucătorul pe care Inter a pus ochii,   după ce negocierile pentru Curtis Jones au intrat în impas » Cât costă și ce salariu are
Niccolo Pisilli FOTO: IMAGO / Montaj GOLAZO.ro

Chivu cumpără din Serie A Jucătorul pe care Inter a pus ochii, după ce negocierile pentru Curtis Jones au intrat în impas » Cât costă și ce salariu are

• Niccolo Pisilli (21 de ani), mijlocașul lui AS Roma, ar putea ajunge la Inter Milano, echipa antrenată de Cristi Chivu (45 de ani).
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

După ce discuțiile pentru transferul lui Curtis Jones au intrat în impas, deoarece Liverpool cere o sumă mult mai mare decât cea pe care Inter este dispusă să o ofere, echipa lui Chivu s-a reorientat către o altă variantă, chiar din Serie A.

Trei dintr-un foc la CFR Cluj  Ricardo Cadu a anunțat   sosirea a trei jucători   + Ce spune despre Anderson Ceara
Citește și

Citește mai mult

Inter îl vrea pe Niccolo Pisilli

Conducerea campioanei Italiei s-a interesat în ultima perioadă de Niccolo Pisilli, tânărul mijlocaș de la AS Roma.

Milanezii ar putea înainta o ofertă în perioada imediat următoare, deoarece fotbalistul „romanilor” îndeplinește toate condițiile clubului: este tânăr, italian și ar putea fi cumpărat pentru 25 de milioane de euro, suma pe care Inter este dispusă să o ofere.

Mai mult, salariul acestuia este și el unul atractiv pentru „nerazzurri”. Potrivit corierredellosport.it, Niccolo Pisilli încasează în acest moment la Roma sub 2,5 milioane de euro pe an.

30 de milioane de euro
este cota lui Niccolo Pisilli, conform Transfermark

Cine l-ar putea înlocui pe Denzel Dumfries

În locul lui Denzel Dumfries, la Inter ar putea ajunge Anan Khalaili, tânărul mijlocaș dreapta de la Royale Union Saint-Gilloise.

De serviciile fotbalistului israelian s-a mai interesat și Napoli. Gruparea belgiană cere 25 de milioane de euro, deoarece 15% din suma de transfer va ajunge la Maccabi Haifa, fosta echipă a lui Khalaili.

Deși îl doresc pe israelian, cei de la Napoli ar putea face un pas în spate, deoarece consideră că suma cerută de Union SG este mult prea mare.

Astfel, Inter ar putea deveni principala pretendentă la semnătura acestuia.

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

Norvegia îi răspunde lui Donald Trump pe un ton  inedit, după ce a fost numită „țară de rahat”

Știri ultima oră
00:50
Dan Udrea Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

00:12
Tensiuni după fluierul final FOTO: Mihai Stoica, implicat într-un conflict după eșecul de la Bistrița

„Rezultat rușinos” Reghecampf își asumă eșecul cu Bistrița: „M-am hazardat”

23:46
A murit Sir Patrick Stewart Ținea cu o echipă surprinzătoare: „Toți credeau că sunt fan United sau Chelsea”. Ajunsese în conducerea clubului!

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Top stiri
Burleanu, „arma secretă” anti-Infantino?  UEFA ar vrea ca  șeful FRF să candideze la șefia FIFA.  L'Equipe dezvăluie planul europenilor
Campionate
29.10

„Bestia aia îmi cere 30.000 de euro”   Cornel Dinu, nevoit să-și vândă casa din Sinaia  pentru a achita datorii:  „Sunt la pământ”
Superliga

„Mbappe, nu mă da în judecată!”  Creatorul imaginii care a provocat  un scandal diplomatic uriaș  rupe tăcerea: „Mă distrugi financiar”

UPDATE | Liniile 41 și 25 circulă normal, anunță STB. Tramvaiele au fost blocate aproape două ore pe Bd. Timișoara, Str. Brașov și Bd. Preciziei, după ce a picat curentul
B365