Publicat:
09.04.2026, ora 10:25
Actualizat: 09.04.2026, ora 10:25
- Vorbea în franceză la conferințele de presă din Turcia sau Ucraina. Franceza înseamnă cultură, vorbind-o te ridici deasupra noroiului și intri în Lumini.
Lucescu lucea și ardea. Era mare și era subiectiv. În lumea lui era el și apoi erau ceilalți, prietenii și dușmanii. Ultima oară când am vorbit mi-a spus că nu mai vorbește niciodată cu mine, și așa a fost.
L-am criticat într-un articol și mi-a spus că l-am trădat. Poate pentru că pot vorbi franceza, poate pentru că odată am pălăvrăgit despre istorie, pasiune comună, m-a considerat dintre ai lui, cei care nu lovesc cu tastatura atunci când e greu.
Acum sunt eu subiectiv rău, dar mi s-a părut că pe măsură ce mă dojenea, mă și mângâia, într-un subtext adânc îmi transmitea „lasă că mai vedem, ăsta sunt eu, ăsta ești tu, ne-om înțelege”. N-am mai avut când.
Lucescu nu era dictator. Era creator
În aceste zile auziți toate lucrurile minunate despre Lucescu, mai nimic despre umbrele lui. E firesc, dar e incomplet. Pentru că un om mare nu poate avea decât o umbră mare.
A făcut atât de multe lucruri încât inevitabil le făcea pe unele greșit, nedreptățea, se înșela. Noi, mai mici, trecem pe sub radar cu prostiile noastre, ale lui erau vizibile și creau scandal.
Un om important din fotbal mi-a spus că pe Lucescu l-a ucis lipsa de recunoștință, dar nu există om mare pe lumea asta care să fie tămâiat la infinit dacă nu e un dictator. Lucescu nu era. Lucescu era creator. Și un om care gândea viața. Greșelile lui sunt parte din el, sunt cele care l-au construit la fel ca victoriile.
A vrut o națională care să paseze și a sfârșit, previzibil, cu una care să se baricadeze. L-a altoit verbal pe Edi Iordănescu pentru hei-rup-ul din calificările Euro și de la turneul final, dar el n-a putut duce naționala dincolo de Atlantic.
Aceste lucruri sunt parte din Lucescu, la fel ca Euro 84, semifinalele CC cu Dinamo, Cupa UEFA cu Șahtior și sute de destine pe care le-a pus pe cerul fotbalului. Lucescu e un amalgam de galaxii și nebuloase. Dar dincolo de orice e o boltă sub care vom continua să stăm.
Lestul din suflet e mare nu numai pentru că a fost cine a fost, ci și pentru că a murit tânăr. Lucescu a murit tânăr. Mereu ți se strânge inima când moare un tânăr.
Câteodată, când își aroga merite pe care noi le credeam imaginare, mai râdeam de el prin redacții, glumeam spunând că probabil el l-a creat și pe Pele. Nu e o crimă, de oricine se râde, e o țară fals veselă, cu un umor de trecut strada desfundată.
Il est parti, le grand Monsieur
Acum, planeta întreagă vorbește despre inventatorul Lucescu. „Nicola Tesla al fotbalului”, a scris Gazzetta. „Moartea unui estet”, a titrat L’Equipe. Unul după altul, de la Pirlo și Simeone până la Ianis Hagi, „copiii” lui vorbesc despre el ca despre un părinte. Le-a dat să mănânce și le-a dat să gândească. I-a învățat să fie mai mult decât fotbaliști. Ce noroc pe ei!
Il est parti, le grand Monsieur. Dar el rămâne cu noi pentru că a lăsat câte ceva în mulți dintre noi, că e o lecție, o laudă sau o dojană. Cum au făcut și alții. Le luăm și le ocrotim aceste mici flăcări în panteonul nostru interior. Călăuzele noastre prin beznă.
