Publicat:
11.04.2026, ora 09:01
Actualizat: 11.04.2026, ora 09:05
- Ionuț Sociu, reporter al publicației Scena9, a găsit un interviu cu Mircea Lucescu de când acesta avea doar 27 de ani, în care Il Luce vorbea pentru revista „Teatrul” pe subiectul anchetei „Sportivii și Teatrul”.
- GOLAZO.ro vă prezintă întreaga anchetă realizată în anul 1972. Ce a spus Il Luce, în rândurile de mai jos.
La doar doi ani după Campionatul Mondial din Mexic, din anul 1970, Mircea Lucescu vorbea în revista „Teatrul” despre relația sportivilor cu Teatrul.
Ce spunea Mircea Lucescu în 1972
În ancheta realizată de „Teatrul” au fost incluse mai multe personalități importante din sportul românesc de la acea vreme.
În afară de Il Luce, au mai vorbit despre relația dintre sportivi și teatru Rică Răducanu, legendarul portar, Augustin Deleanu, fostul fotbalist emblematic de la Dinamo, dar și Nicolae Dobrin sau Carol Corbu, cel mai bun atlet al României în anul 1971.
Alte nume sonore care au vorbit: Elisabeta Polihroniade, campioană internațională la șah, Anca Racoviță, baschetbalistă, Alexandru Neagu, Angelo Niculescu, Lia Manoliu, Cristina Balaban, Cristian Popescu, Ion Oblemenco, Anca Groza și Dan Coe.
Interviul acordat de Mircea Lucescu a fost publicat în iunie 1972, în numărul 6 al revistei, la doi ani distanță de la Campionatul Mondial din Mexic, acolo unde Mircea Lucescu a condus naționala țării noastre din postura de căpitan în meciurile cu Brazilia, Anglia și Cehoslovacia.
România a pierdut primul meci cu Anglia, scor 0-1, apoi a învins-o pe Cehoslovacia, scor 2-1, grație golurilor marcate de Neagu și Dumitrache, iar în ultimul meci din grupă a pierdut cu Brazilia lui Pele, scor 2-3. Pentru echipa noastră marcau Dumitrache și Dembrovschi.
România termina pe locul al treilea în grupă cu două puncte acumulate, fiind eliminată de la turneul final.
Mircea Lucescu, în 1972: „Există la noi o tristă prejudecată, după care noi, jucătorii, am fi nişte troglodiţi”
În ancheta realizată în urmă cu 54 de ani, atunci când legendarul fotbalist și antrenor avea doar 27 de ani, acesta declara:
„Sper că dumneavoastră n-o să mă ironizați și nici n-o să îmi faceți o caricatură defăimătoare, așa cum mi s-a întâmplat cu câțiva ani în urmă, când am îndrăznit să mărturisesc că-mi place Apollinaire sau Eluard.
Există la noi o tristă şi înrădăcinată prejudecată, după care noi, «actorii» spectacolului secolului, fotbalul, am fi nişte troglodiţi, nişte diletanţi amărâți.
Vorbeam odată cu Pittiş şi cu Caramitru, care-mi spuneau că teatrul modern de azi cere performanţă sportivă, că s-a dus vremea actorului care joacă imobilizat în fotoliu. Fotbalul de azi cere la rândul său şi un bagaj serios de cunoştiinţe din toate domeniile: artă, ştiinţă, cultură etc.
Eu merg la teatru tot timpul. Câteodată mă duc în... asalt şi văd câte patru spectacole pe săptămână. Plăcându-mi foarte mult poezia, am fost la toate spectacolele de poezie ale Radioteleviziunii. Foarte mulţi actori m-au impresionat; dar mai ales Irina Răchiţeanu-Şirianu, cu modul ei simplu, sensibil şi profund prin care a pătruns şi a redat taina versurilor.
Extraordinar mi s-a părut spectacolul de poezie susţinut de Caramitru, Pittiş şi Elena Caragiu la Teatrul Bulandra. De altfel, la acest teatru nu mi-a scăpat nici o montare. De la «Play Strindberg» la „Leonce şi Lena», de la «D-ale carnavalului» până la «Scrisoarea pierdută» a lui Ciulei.
Găsesc foarte interesante şi foarte utile aceste diferite formule de înscenare ale aceleiaşi piese. Păcat că se aplică atît de rar. Păcat şi că teatrul nostru, cu interpreţi atât de mari, nu întreprinde incursiuni mai largi în domeniul teatrului antic, clasic şi mai ales al teatrului modern contemporan.
Am citit toate piesele de teatru americane şi englezeşti care s-au tipărit la noi şi am întâlnit piese extrem de interesante, care nu ştiu de ce nu se şi joacă. Am citit pasionanta piesă a lui Peter Weiss, «Marat/Sade», pe care n-a cuprins-o, până în prezent, nici un teatru în repertoriul său. Am văzut la Liverpool o montare a piesei «Scripcarul pe acoperiș».
M-a tulburat prin perfecțiune, prin integrarea organică a muzicii și a plasticii, prin acuitatea ideii, exprimată printr-un joc original, de o mare spontaneitate.
Mă întreb, apoi, de ce nu se reiau acele spectacole-lectură. Acele lecții de istorie teatrală, ilustrate cu fragmente sau cu piese întregi atât de necesare în educația spectatorului adult sau copil.
Vorbesc aici în numele copilului meu, pe care l-aş obliga să meargă la asemenea spectacole cu piesa citită dinainte, aşa cum pasionaţii muzicii obişnuiesc să se ducă la concert cu partitura în mână.
Actorii ar răspunde, cred cu însufleţire unor asemenea acţiuni, care ar avea, sper, şi priză la public”, declara Mircea Lucescu, în 1972.
Mircea Lucescu, în 1988: „Am încercat să insuflu jucătorilor mei aceleași crezuri cu ale mele”
În anul 1988, Mircea Lucescu a publicat un material în revista „Teatrul”, în care a vorbit despre influența pe care o are teatrul asupra fotbaliștilor.
„Am crezut întotdeauna în influenţa pozitivă a teatrului în formarea unui jucător. Ca fotbalist, am frecventat teatrele bucureștene în căutarea unor plăcute ore de viață, în încercarea de cristalizare a propriei mele identităţi.
Ca antrenor, am încercat să insuflu și jucătorilor mei aceleași crezuri, aceleași simțăminte. Nu de puţine ori, fost alături de ei la o piesă sau alta - Harap Alb la Teatrul Naţional, Mitică Popescu la Teatrul Mic, Scapino la Teatrul "Nottara", Turnul de fildeş la Teatrul de Comedie etc.
Am auzit glasuri plăcut surprinse în sală «Fotbalişti în sala de teatru!». Da, fotbaliști în sala teatru. Nu mai e de mult ceva ieșit din comun”, scria Mircea Lucescu, în 1988.
Mircea Lucescu a recitat o poezie pe scenă cu Ion Caramitru
Pentru Mircea Lucescu, apropierea de teatru nu a fost întâmplătoare, ci una construită în timp, prin experiențe care l-au marcat, așa cum avea să povestească chiar el:
„Propria mea relație cu teatrul – spre satisfacția mea, bineînțeles – este întregită de gânduri și întâmplări trăite de-a lungul vremii, de amiciții și prietenii care m-au legat de un actor sau altul.
Tânăr fiind, mă aflam în sala din Grădina Icoanei, la un recital de poezie, unde, spre surprinderea mea și a întregii asistențe, m-am trezit, vrând-nevrând, urcat pe scenă și rugat să recit o poezie.
Întâmplarea, avându-l ca erou pe Ion Caramitru, alături de altele și altele legate de actorii scenelor noastre, n-a reușit decât să-mi sporească dragostea pentru fascinantul univers al teatrului și pentru oamenii care-i dau viață”.
Mesajele de condoleanțe venite din zona culturală au confirmat această legătură, iar Teatrul Bulandra a transmis pe Facebook un omagiu emoționant: „Rămas bun, Mircea Lucescu!”.
Citește și
