Publicat:
11.01.2026, ora 21:31
- Ovidiu Tâlvan (53 de ani), fostul jucător al celor de la Dinamo, a vorbit despre scurta perioadă petrecută ca jucător în Iran, în contextul protestelor actuale, pornite din Teheran.
- Fostul fundaș al „câinilor” a evoluat timp de 4 luni pentru Pegah Gilan, club desființat în 2008, din orașul Rasht.
Iran se confruntă de mai bine de două săptămâni cu proteste ample ale populației, din cauza măsurilor economice, inflației ridicate și a nivelului de trai tot mai scăzut.
Ovidiu Tâlvan: „E normal să aibă cerinţe pentru un nivel de trai civilizat”
În contextul acestor proteste, soldate cu decesul a zeci de persoane, Tâlvan a comentat și el situația din Iran. Întrebat cum a ajuns să evolueze pentru un club iranian, acesta a transmis:
„Faptul că am plecat cu un coleg cu care am jucat în China, un sârb. Mi-a zis să mergem acolo că e un antrenor sârb şi că n-o să fie vreo problemă, plus un antrenor cu portarii moldovean, din Moldova.
Eram cinci inşi din Europa şi aşa am ajuns acolo, că dacă mă duceam singur, nu stăteam patru luni.
La nivel de contract, tot ce s-a promis s-a plătit, financiar au fost OK. Erau consumatori de fotbal, dar atunci Iranul era bine cotat la nivel de naţională. Ei se calificaseră la Campionatului Mondial din Coreea de Sud şi atunci au ajuns sus în clasamentul mondial.
Am stat undeva la patru luni în Iran acum mulţi ani. Am fost în 2004. Chestiile politice nu m-au interesat la acel nivel, dar traiul de acolo era restricţionat mai mult decât este normal.
Totuşi, dacă stăm să ne gândim că de prin 1973 au acest regim, atunci au rezistat eroic. Nu ştiu dorinţele celor din stradă, dar economia lor e la pământ şi e normal să aibă cerinţe ca să aibă un nivel de trai civilizat”, a declarat Ovidiu Tâlvan, potrivit orangesport.ro.
Ovidiu Tâlvan: „Dacă vorbeam în engleză, mă linşau”
În continuare, fostul fundaș a vorbit despre nivelul de trai dificil, restricțiile din Iran și despre un moment în care viața i-a fost pusă în pericol.
„De exemplu nu aveau voie să aibă antene parabolice, nu aveau voie să prindă programe din altă ţară, decât cele gestionate de politica de la vremea respectivă. Nouă ne-au pus antena parabolică în pod, ascunsă. Am stat cu un sârb şi antrenorii în aceeaşi casă cu patru apartamente. Să vorbim la telefon era foarte complicat. Aveam cartelă cumpărată pe sistemul lor de telefonie mobilă, dar în fiecare zi stăteam cinci ore să reuşim să prindem convorbiri în Europa.
Găseai produsele dorite, că sunt magazine, fel de fel de magazine locale sau asiatice mai mult, restaurante, produse de fast food, dar nu găseai McDonald's sau KFC, găseai echivalentul lor local.
Alcool nu se găsea deloc pe piaţă, doar fără alcool găseai produse la o pizzerie unde mergeam zilnic cu antrenorul sârb şi jucătorul din Serbia. Acolo mâncam şi consumam bere fără alcool.
Nu prea mergeam prin alte părţi, că era dificil. Un incident mi s-a întâmplat chiar mie, mă duceam la farmacie să iau un produs despre care medicul de la echipă mi-a spus că doar într-o farmacie locală se găseşte.
Eram pe trecerea de pietoni şi a trebuit să alerg că, dacă nu, mă călca maşina. Norocul meu e că am vorbit în română, că dacă vorbeam în engleză, mă linşau.
În perioada în care am fost eu, că am fost în perioada Ramadanului, pe stradă au început nişte ritualuri - cred că depind şi de religia lor - şi mergeau cu boxe, cu alai, cântau, aveau câteva persoane care mergeau la bustul gol şi se biciuiau pe spate, se autoflagelau. E o chestie de religie, dar pe mine m-a scuturat puţin.
Cafea aveai voie să bei doar la un hotel de patru stele, nu se vindea în oraş, în oraşul în care stăteam eu, că poate la Teheran era altceva.
Încă de pe atunci se vorbea că va fi o problemă în Iran. Chiar când am venit acasă, în România, am anunţat că renunţ la ultima lună de contract, din cauza acestei informaţii. A fost neoficială şi nici nu s-a concretizat” a mai spus Tâlvan.
Acesta a făcut referire și la restricţiile legate de libera exprimare:
„Da. Am văzut pe stradă un coleg de echipă, care stătea de vorbă cu cineva, care stătea într-un geam şi eu n-am sesizat treaba asta. Când m-am apropiat, geamul s-a închis şi am rămas doar eu cu colegul meu.
El mi-a zis că ar fi bine să nu stau, vorbind încet, să mă duc, să ajung acasă. Am înţeles, salut. N-am simţit că am fost urmărit de autorităţi sau dacă am fost...”.
Citește și
VIDEO: cele mai noi imagini din sport
