- Politicianul Vasile Dîncu (64 de ani) a publicat un mesaj elogios pentru Ciprian Deac (40 de ani), după ce veteranul lui CFR Cluj și-a încheiat cariera de fotbalist profesionist.
- Europarlamentarul PSD, fost ministru al Apărării și cunoscut apropiat al clubului din Gruia, l-a numit pe Deac o „specie pe cale de dispariție”
Ciprian Deac a jucat ultimul meci al carierei în partida CFR Cluj - FC Argeș, încheiată 1-1, în ultima etapă a play-off-ului. Mijlocașul de 40 de ani a fost titular, iar clubul și suporterii i-au pregătit mai multe momente speciale.
Europarlamentarul Vasile Dîncu, odă pentru Ciprian Deac: „Specie pe cale de dispariție. Bine ai revenit printre noi”
„Clujul a venit să-l încurajeze pentru ultima dată pe Ciprian Deac, băiatul devenit simbol, pe omul care a traversat gloria, fără să-și piardă modestia. Pe Căpitanul care a rămas fidel Gruiei într-o lume în care fidelitatea pare o specie pe cale de dispariție
Pentru că oamenii nu plâng doar după performanță, performanța se uită uneori, statisticile se șterg, recordurile sunt depășite. Oamenii plâng după un caracter, după loialitate, după sentimentul că au avut printre ei un om care nu a trișat niciodată relația cu publicul său.
Întoarcerea eroului este întotdeauna un amestec de bucurie și regret. Bucuria că îl recuperăm pe omul din spatele legendei, regretul că timpul nu iartă nici măcar simbolurile. Mulțumim, Cipri! Bine ai revenit printre noi, în noua ta viață”, a fost o parte din mesajul politicianului.
Mesajul lui Dîncu a fost publicat pe Facebook și a fost preluat ulterior și de pagina oficială a celor de la CFR Cluj.
„O descriere care rezumă întocmai ce a însemnat Ciprian Deac pentru fiecare dintre noi! Mulțumim!”, a notat clubul pe rețelele de socializare.
Fostul ministru al Apărării, cunoscut fan al echipei CFR, a transmis și în trecut mesaje publice de susținere pentru echipă și după momente dificile, cum a fost eșecul cu Hacken din Conference League.
De-a lungul timpului, apropierea lui Dîncu de CFR Cluj a generat și controverse.
Cornel Dinu afirma în 2020 că politicianul ar fi adevăratul om influent din spatele clubului, susținând că Ioan Varga, patronul echipei, ar fi doar „un slujitor”, conform orangesport.ro.
Singurul care nu iese la rampă, deocamdată, pentru că nu iese, este cel care conduce CFR Cluj, este vorba de Vasile Dîncu. Neluţu Varga e şi el un slujitor, un sfetnic pe acolo ascultător Cornel Dinu
Mesajul integral postat de Vasile Dîncu pe rețelele de socializare
„Întoarcerea eroului. Mulțumim, Cipri Deac! În seara de 22 mai, Stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Gruia nu a fost doar un stadion, a fost o inimă colectivă, o catedrală a memoriei sportive în care mii de clujeni au venit nu doar pentru un meci, ci pentru o despărțire; pentru acel moment rar și dureros în care o comunitate își salută unul dintre oamenii care au reprezentat-o cel mai bine.
A fost o seară de sărbătoare și de tristețe amestecate într-un mod aproape imposibil de separat. În tribune se vedeau steaguri, aplauze, copii ridicați pe umeri, oameni care cântau cu vocea frântă, dar se vedeau și lacrimi, lacrimile acelea sincere pe care fotbalul adevărat le mai poate provoca atunci când oamenii simt că nu se retrage doar un jucător, ci o parte din propria lor viață.
Clujul a venit să-l încurajeze pentru ultima dată pe Ciprian Deac, băiatul devenit simbol, pe omul care a traversat gloria, fără să-și piardă modestia. Pe Căpitanul care a rămas fidel Gruiei într-o lume în care fidelitatea pare o specie pe cale de dispariție.
Au existat multe seri mari în istoria CFR Cluj, seri europene, trofee, victorii dramatice, nopți de extaz colectiv, dar puține au avut emoția acestei seri tăcute și grele, în care stadionul întreg părea să spună același lucru, fără cuvinte: Mulțumim!
Pentru că oamenii nu plâng doar după performanță, performanța se uită uneori, statisticile se șterg, recordurile sunt depășite. Oamenii plâng după un caracter, după loialitate, după sentimentul că au avut printre ei un om care nu a trișat niciodată relația cu publicul său.
Iar în acea seară de mai, Gruia a înțeles că despărțirea de Cipri Deac nu este doar sfârșitul unei cariere, este sfârșitul unei epoci afective din viața acestui oraș.Puțini sportivi au înțeles atât de bine diferența dintre faimă și demnitate.
Deac nu a cultivat niciodată spectacolul vanității, nu a fost un idol construit de publicitate agresivă, de scandal sau de imagine fabricată. A fost ceva mult mai greu de construit și mult mai rar într-o lume isterizată de aparențe, a fost credibil și autentic, iar credibilitatea, în sport și în viață, este forma supremă a nobleții.
Ani la rând, Clujul a avut sentimentul liniștitor că există un om care nu trișează, un om care intră pe teren cu seriozitatea muncitorului care știe că fiecare zi trebuie meritată din nou. În spatele golurilor, paselor decisive și trofeelor, oamenii au intuit ceva mai profund: sacrificiul, orele nevăzute, durerea ascunsă și tăcerea disciplinată a profesionistului care nu își negociază niciodată efortul.
Generațiile tinere au nevoie disperată de astfel de exemple. Nu de vedete efemere, nu de figuri construite algoritmic, ci de oameni care demonstrează că performanța nu exclude modestia, că succesul nu obligă la aroganță și că loialitatea încă are sens într-o lume fluidă și rece. Pentru mulți copii din Cluj, Ciprian Deac nu a fost doar un fotbalist, a fost dovada că poți ajunge sus fără să devii altcineva.
Există ceva aproape dureros în retragerea marilor sportivi. Ei pleacă din arenă, dar lasă în urmă zgomotul unei epoci care se închide.
Cu retragerea lui Deac, stadionul pierde o prezență familiară, aproape organică, deoarece unele figuri devin atât de legate de un club încât par parte din arhitectura lui morală. Când dispar din teren, tribunele simt brusc un gol greu de explicat. Și totuși, în această tristețe există și o bucurie profundă: eroul se întoarce între noi. Fără zgomotul meciurilor, fără presiunea rezultatelor, fără durerea accidentărilor.
Revine ca om între oameni, ca model viu, ca memorie activă a unei epoci în care caracterul încă mai conta. Marile comunități nu cresc doar din victorii, cresc din continuitatea unor exemple morale.
Poate că adevărata moștenire a lui Ciprian Deac începe acum. În copiii care îl vor privi și vor înțelege că talentul fără disciplină nu ajunge nicăieri, în tinerii jucători care vor învăța că iubirea pentru un oraș și pentru un club nu este o slăbiciune sentimentală, ci o formă de identitate, în Clujul care îl va purta mai departe ca pe unul dintre acei oameni rari care nu au fost mari doar în momentele victoriei, ci și în felul simplu și curat în care au rămas umani.
Uneori, adevărații campioni nu pleacă niciodată cu adevărat. Ei rămân în memoria afectivă a unei comunități, în limbajul oamenilor, în melancolia tribunelor, în poveștile pe care tații le spun copiilor lor după meciuri. Iar aceasta este poate cea mai grea și mai frumoasă victorie dintre toate.
Și poate că acesta este sensul profund al tuturor marilor despărțiri: ele nu înseamnă doar plecare, înseamnă întoarcere. Întoarcerea omului dintre legende înapoi printre oameni. Întoarcerea celui care a purtat ani întregi povara speranțelor unei comunități și care acum revine acasă, fără zgomotul tribunelor, fără presiunea scorului, fără nevoia de a mai demonstra ceva.
Ciprian Deac pleacă din teren, dar rămâne în fibra afectivă a Clujului, în memoria serilor de luptă, în bucuriile simple ale tribunelor, în vocile copiilor care i-au strigat numele în sărbătoarea celor 7 titluri de campion al României. Iar acum începe poate cea mai grea și cea mai frumoasă parte a drumului.
Viața de după glorie, o viață în care experiența devine lumină pentru ceilalți, iar un model continuă să formeze caractere fără să mai intre pe teren. Clujul speră ca în jurul lui să crească noile generații, să învețe din disciplina, din modestia și fidelitatea lui rară.
Întoarcerea eroului este întotdeauna un amestec de bucurie și regret. Bucuria că îl recuperăm pe omul din spatele legendei, regretul că timpul nu iartă nici măcar simbolurile. Multumim, Cipri! Bine ai revenit printre noi, în noua ta viață”, a fost mesajul acestuia.