Anomalia Barcelona  Cum își pot permite catalanii să plătească sume importante pe transferuri, având o   datorie foarte mare
Fani Barcelona FOTO: IMAGO

Anomalia Barcelona Cum își pot permite catalanii să plătească sume importante pe transferuri, având o datorie foarte mare

• Deși a avut mari probleme financiare în ultimii ani, Barcelona își poate permite acum să plătească sume importante pentru transferuri.
• Cum este posibil, în rândurile de mai jos.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Pe 29 mai, Barcelona a oficializat transferul lui Anthony Gordon, extrema celor de la Newcastle, pentru care catalanii au plătit nu mai puțin de 80 de milioane de euro.

Cancelo, Interviu emoționant  A rememorat două momente sensibile:   „Îmi amintesc ultimul strigăt al mamei mele”
Citește și

Citește mai mult

Cum își poate permite Barcelona să plătească sume importante pentru transferuri

Afectată de reglementările privind fair-play-ul financiar, dar și de costurile salariale ridicate, în ultimii ani gruparea catalană nu a putut plăti sume foarte mari pentru transferuri.

Directorul sportiv, Deco, a fost nevoit să recurgă adesea la adevărate acrobații pentru a întări lotul. Alegerile sale s-au dovedit a fi bune, deoarece echipa a rămas la un nivel ridicat, câștigând titlul în fața rivalelor Real Madrid și Atletico.

Acum, Barcelona și-a permis să plătească 80 de milioane de euro pentru Anthony Gordon și, mai mult, ar urma să mai achite o sumă importantă pentru un atacant central, Julian Alvarez fiind principala țintă.

Catalanii ar fi dispuși, potrivit marca.com, să plătească 170 de milioane de euro pentru Alvarez, mult peste ceea ce au cheltuit în ultimii trei ani pe transferuri, 114,5 milioane de euro.

Barcelona a revenit la regula 1:1 și poate acum să investească sume mult mai mari. Această regulă le permite cluburilor să investească exact aceleași sumă pe care o economisesc sau o generează din vânzări și alte venituri.

Revenirea pe Camp Nou, vitală pentru Barcelona

Odată cu revenirea pe Camp Nou, Barcelona s-a descurcat de minune la capitolul sponsorizărilor. Stadionul a sporit considerabil veniturile catalanilor și este de așteptat ca acestea să crească și mai mult în ultimii ani.

În prezent, potrivit sursei citate, bugetul clubului depășește un miliard de euro și ar putea ajunge chiar la 1,2 miliarde în următoarea stagiune.

De asemenea, creșterea plafonului salarial creată de plecarea unor jucători importanți a fost crucială. Plecarea unor fotbaliști precum Lewandowski, Ansu Fati, Gundogan sau Sergi Roberto a eliberat spațiu pentru semnarea unor noi jucători.

Ce se întâmplă cu împrumutul de 400 de milioane de euro

Barcelona s-a împrumutat pentru a finaliza renovările stadionului Camp Nou. Acești banu nu sunt folosiți pentru rambursarea datoriilor, catalanii urmând a achita împrumutul din încasările pe care le va genera noul stadion.

Astfel, clubul nu este afectat de reglementările La Liga, astfel având posibilitatea de a plăti și sume importante pe transferuri.

Împrumutul pentru noul stadion a fost gândit special pentru a putea fi rambursat din veniturile suplimentare generate de noua arenă.

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

„M-am vaccinat, dar tot am răcit”. Un cunoscut medic răspunde uneia dintre întrebările pe care pacienții o pun cel mai des în cabinet, în sezonul rece

Știri ultima oră
19:24
Superliga, etapa #15 Farul și Rapid au dat-o la pace » Giuleștenii nu au reușit să profite de eșecul lui Dinamo

19:01
Din nou titular Surprizele pregătite de Laurențiu Reghecampf în meciul cu Corvinul: primul „11” al lui FCSB

16:29
FCSB - Corvinul LIVE de la 20:30 » Echipele de start. Roș-albaștrii țintesc revenirea pe loc de play-off

17:50
Marca, despre situația lui Ionuț Radu „Problemele medicale nu l-au împiedicat să joace toate meciurile la Celta”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Top stiri
A vrut să joace pentru Ungaria   FOTO.  Jucătorul convocat de Hagi pentru Nations League  era curtat și de maghiari  după ce a apărut cu steagul lor pe umeri
Nationala
14:23

„Nimeni nu vrea să ucidă pe teren”  Jucătorul implicat în accidentul mortal din Spania  se gândește la retragere.  Familia, atacată!
Campionate
12:49

Hagi s-a răzgândit!  Două nume-surpriză apar în  lotul României  pentru duelurile cu Polonia și Bosnia din Liga Națiunilor
Nationala
13:13

FOTO | Weekend cu lucrări pe Loturile 4 și 6 din Capitală. Ce se întâmplă pe Mihalache, Bucureștii Noi și Lacul Tei
B365
11:45