Publicat:
15.11.2025, ora 15:15
Actualizat: 15.11.2025, ora 15:15
- Enes Sipovic a făcut turul lumii cu fotbalul. A jucat șase ani în România, la începutul carierei, apoi sportul l-a dus în Maroc, Qatar, Arabia Saudită și India. Peste tot a avut momente neașteptate. Unele frumoase, altele șocante.
Enes Sipovic are doar 35 de ani, însă a trăit deja o mulțime de povești la care nu s-ar fi gândit niciodată.
La Oțelul, a descoperit oameni care l-au ajutat mult, dar a și descoperit surpriza de a i se refuza prima de titlu. A fost confundat cu o vedetă TV.
După Petrolul și Farul, a părăsit România și regretă că nu s-a mai întors. A văzut însă lumea.
Maroc, Qatar, Arabia Saudită, India. Fiecare cu momente sale speciale. Unele foarte frumoase. Altele, șocante.
Cum a rămas Sipovic fără prima de titlu: „Chiar dacă ți se fură, ți se dă pe altă parte”
Salut, Enes! Cea mai mare perioadă din carieră ți-ai petrecut-o în România. Când spui România, ce amintire îți vine în minte?
Când am câștigat campionatul, cu Oțelul! Știi, atunci când câștigi campionatul, te urci într-un autocar deschis. Eu am fost într-o camionetă. La un moment dat, cum săream pe acel autocar improvizat, a trecut pe lângă Marius Stan (n.r. fost președinte al Oțelului) o bară. Am zis că rămânem fără prima de campionat.
Dar tu chiar nu ți-ai luat acea primă. Cum așa?
Nu, din păcate. Chiar dacă ți se fură, ți se dă pe altă parte. Chiar dacă mi-a luat atunci prima Dorinel sau oricine altcineva, am primit pe altă parte. Vă zic toată povestea. După ce am câștigat campionatul, am plecat împrumut la Petrolul. Îmi aduc aminte că ne-a chemat la Poiana Brașov și a vorbit cu mine frumos. Mi-a spus: „Enes, ești băiat tânăr și trebuie să joci, să ai meciuri. Nu trebuie să stai la Oțelul ca să fii la echipa a II-a. Ai nevoie de maturitate”.
Sipovic: „Frate, patru antrenamente pe zi am făcut în cantonament cu Vivi!”
Și te-ai dus…
La Petrolul, unde mă aștepta Vivi Răchită. Eram atât de pregătit, că puteam să joc două-trei meciuri pe zi. Frate, patru antrenamente pe zi am făcut în cantonament! Primele două zile am avut câte două antrenamente. A treia și a patra zi, trei antrenamente, și a cincea și a șasea zi, patru antrenamente.
Cum erau?
Dimineața alergam. La șase dimineața. Făceam 5-6 kilometri de alergare, mergeam la micul dejun, mai luam câteva vitamine. Era și zăpadă. Ne duceam apoi la teren și, în loc să ne jucăm cu mingea, alergam din nou. Seara aveam sală de forță. După acel cantonament am simțit că pot să alerg enorm, iar Vivi Răchită mi-a dat foarte multă încredere, m-a ajutat mult. În perioada aia am evoluat cel mai bine. Am fost chemat la națională, la tineret.
„Le-am spus că va curge sânge pe teren”. Dorinel s-a răzbunat
Și povestea cu prima?
În primul meci din campionat, am jucat cu Oțelul la Buzău, și Vivi m-a trimis pe mine în fața presei, pentru că jucasem la Galați și vorbeam puțin în română. Le-am spus atunci că nu contează că sunt împrumutat, vreau să fiu parte din colectiv și va curge sânge pe teren la ora jocului.
Chiar simțeai asta?
Eram tânăr și voiam să demonstrez. Simțeai cumva că te-au dat afară. Îmi aduceam aminte de acei jucători de la Oțelul pentru că m-am antrenat doi ani cu ei. Știam și cum respiră. Știam că atacantul lor când sare deschide mâinile. M-am dus lângă el, m-a atins, am căzut și a primit cartonașul galben. Apoi a luat roșu. Pe tunel, e o filmare cu el cum plânge și strigă după mine.
Am câștigat cu 2-1, iar Dorinel s-a supărat pe mine că eu trebuie să joc fotbal și să nu mai fiu actor. Din păcate pentru mine, acea perioadă a fost și cea a primelor de la campionat și n-am calculat-o bine. Apoi nea Vivi mi-a dat primă dublă - Enes Sipovic, fost fotbalist bosniac Enes Sipovic
Confundat în Galați cu o vedetă TV: „Pe nevasta cui ai venit s-o filmezi?”
Cum ți s-a părut Galațiul?
Frumos! Pentru mine a fost primul oraș în care am trăit singur. M-am despărțit de familie și am stat în străinătate. Galațiul a fost un oraș frumos, pentru că am cunoscut oameni și am făcut lucruri. Întotdeauna m-am simțit bine acolo.
Te cunoșteau oamenii pentru că erai fotbalist?
Nu neapărat. Cred că mai degrabă că eram înalt. Țin minte că beam cafeaua undeva lângă Universitate și am luat un taxi. Se uita taximetristul la mine și m-a întrebat când am ajuns aici. Mă gândeam că-i sunt cunoscut. Dar nu voiam să vorbesc ca să nu par prost. Știam doar câteva cuvinte. Vorba aia, când ești limitat mai bine taci, ca să nu fii prost! Am zis că sunt bine și sunt de câteva zile. M-a întrebat pe cine am venit să filmez. Nu știam ce s-a întâmplat. I-am zis că nu știu. „Pe nevasta cui ai venit s-o filmezi?”. Apoi Ionuț Neagu (n.r. ex-Oțelul) mi-a explicat ce-a vrut să spună. S-a referit la Ernest, cel care făcea serialul „Ochii din umbră”.
N-a fost Zeljeznicar, ci Oțelul: „I-am zis direct că vreau”
Oțelul a fost și primul club profesionist.
Da. Acolo, mi s-a dat șansa să evoluez.
De ce n-a fost în Bosnia, la Zeljeznicar, clubul la care ai crescut în orașul natal, Sarajevo?
Am avut un contract de jucător amator, de juniori. La 16 ani am semnat cu Zeljeznicar, am fost căpitan la tineret. Apoi, de nicăieri, a apărut oferta. Pentru mine, visul era să ajung la Zeljeznicar, însemna că am făcut ceva. Tata a fost mare suporter și familia mea a ținut cu acest club.
Nu a fost Zeljeznicar. Ce s-a întâmplat?
După un meci, a apărut cineva și m-a întrebat de tata. A vorbit atunci cu el și se întoarce tata și-mi spune că mergem la cafea cu altcineva. Mi-a zis că a venit un impresar din România și m-a întrebat dacă vreau să încerc ceva în străinătate. I-am spus direct că vreau. N-a fost vorba de bani, pe 9 ianuarie eram în drum spre Galați.
Cum a fost?
Pentru mine, să-i dai oportunitatea unui străin și să scoți din echipă un băiat din cartierul tău, e ceva mare. În prima zi, Viorel Tănase și Pelin, care mi-au fost antrenori, m-au acceptat. Băieții de atunci, Miron, Anghel, Sebi și Negoescu. Miron a fost primul băiat la care am fost acasă, într-un loc între Focșani și Galați. După fiecare antrenament ieșeam cu ei.
Așa am prins limba română. Râdeau de mine, dar și cu mine. Era o fată undeva și îmi spuneau să-i zic asta. Era o prostie și ei râdeau. Știi cum e, la început trebuie să accepți glumele. Noi, bosniacii, avem glume, ne plac - Enes Sepovic, fost fotbalist bosniac Enes Sipovic
Furt la Farul: „La câteva zile mi l-a pus la amanet. Și-a băgat banii la păcănele”
Ai fost și la Constanța?
Da. Am fost iarna și era foarte frig. M-am dus acolo că era antrenor Viorel Tănase. Mergeam pe plajă să facem antrenament și era totul înghețat. Am prins atunci Farul într-o perioadă foarte urâtă, când nu erau bani, dar a fost o perioadă în care am învățat.
Ți-au furat Playstation-ul?
Da. Colegul meu din vestiar. La câteva zile mi l-a pus la amanet. Și-a băgat banii la păcănele. A venit directorul și m-a întrebat dacă vreau să-l bată. Am zis să-l lase. N-am plecat de la echipă, dar erau probleme cu banii. Nimeni nu voia să joace. Era o perioadă grea pentru Farul. Am avut noroc că atunci jumătate din bani îi primeam de la Oțelul și aveam ceva pe mână. Pentru alți băieți a fost mai greu. Am stat șase luni și am jucat bine.
Îmi aduc aminte că am leșinat pe teren la Constanța. Mi-a dat unul cu talpa. Am vrut să degajez cu capul și el mi-a dat cu talpa. Am leșinat! Am căzut ca un boxer! - Enes Sipovic, fost fotbalist bosniac Enes Sipovic
Cel mai greu moment: „Oriunde te duci în lume, în Uniunea Europeană, ești străin”
Ai avut un șoc când ai venit în România?
Nu. Eu sunt un băiat care a ieșit din război. Chiar dacă eram un copil de 4-5 ani, îmi aduc aminte lucruri. N-am fost șocat la Galați. M-am uitat la asta ca la o șansă de a face ceva pentru viitorul meu, să ajung undeva.
Care a fost cel mai greu moment?
Cel mai dificil pas e să ieși din țară. E foarte greu să ieși din țară și asta le spun jucătorilor. Oriunde te duci în lume, în Uniunea Europeană, ești străin, ești extracomunitar. Norocul meu a fost că la Galați erau oameni care făceau lucrurile cu plăcere. Vicepreședintele de la Oțelul îmi lua documentele și-mi făcea permisul de ședere.
Când vezi că vrea cineva să facă ceva pentru tine, să faci parte din ceva, vrei și tu să ajuți. Galațiul a fost o destinație foarte bună pentru mine - Enes Sipovic, fost fotbalist bosniac Enes Sipovic
Cum a fost începutul?
În primul an, am avut un salariu foarte mic. În al doilea sezon, când am debutat la Oțelul, aveam 19 ani. În zilele libere, mă antrenam singur în bază la Oțelul. Vicepreședintele m-a văzut și mi-a spus că merit mai mult și a făcut o anexă să am salariu mai mare în al doilea an.
A mai crescut salariul?
În al treilea an, a văzut cât muncesc și mi-a făcut iar o anexă. Am avut noroc că am prins oameni mișto! Îmi aduc aminte că am mers cu echipa în deplasare și număra jucătorii. Cătălin Tofan spunea apoi: ”Suntem toate fetele”. Ținea scobitorile ca pe țigări și ne spunea: ”Fetele, hai să mergem!”.
Aventuri în Maroc: „Mi-am încălcat cuvântul și m-am simțit rău”
Ai jucat și în Maroc!
Trei ani, foarte frumos! Am jucat Liga Campionilor Africii în fața a 80.000 de persoane. Erau ultrași, nu suporteri! Să marchezi un gol și să faci atâta gălăgie pe stadion.
Ți-a fost frică?
Nu. Am emoții pentru că am responsabilitate. Dacă mi-ar fi fost frică, n-aș fi jucat.
Ai schimbat și echipa!
Da. A fost nasol. I-am spus impresarului meu că vreau să rămân la Tanger, dacă rezolvăm cu banii. Dacă nu, să merg afară și apoi să mă întorc dacă se îmbunătățeau lucrurile. Impresarul nu voia să facă probleme clubului și m-a dus pe mine rău. Mă gândeam că e de partea mea. El era pe două scaune. După două luni mi-a spus să merg în Casablanca. Nu voiam să mă duc acolo. I-am spus că vreau la Tanger.
Știai că fanii…
Voiau să rămân. Niciodată n-am auzit ceva rău. Înțelegeam că mă vor. Nu știu dacă m-au înjurat pentru că nu cunosc limba arabă. Revenind, impresarul m-a dus într-o zi pe o rută în Casablanca, la un hotel unde făceam cantonament cu clubul meu. În fața hotelului era o echipă. Îmi plăceau culorile alb-albastru. S-a dus numai el în hotel și a venit cu un fost coleg. Mi-a spus să merg, să fac cunoștință cu noul club. Mi-au dat contract frumos, dar problema e când ai cuvânt. Mi-am încălcat cuvântul și m-am simțit rău.
Ultrașii contra lui: „Bancnotă de 25 de dolari și capul meu. Eram decapitat”
Dar ai rămas. Cum a fost debutul?
Primul meci am jucat chiar în casa mea, la Tanger. Ieșim la încălzire și fluieră toată lumea. Când ne ducem spre tunel, copiii din tribună aruncau cu bănuți aurii de ciocolată. Îmi spuneau că m-am dus pentru bani.
Pe teren?
Atingeam mingea și toată lumea fluiera. Dădeam mingea la un coleg și apoi era liniște. În minutul 25, la un corner, m-am întors spre peluză. Când jucam, mă simțeam ca un ultras pe teren. Mă întorc spre ei și mare scenografie, o bancnotă de 25 de dolari și capul meu. Eram decapitat. Când am văzut asta nu știam dacă să plâng sau să râd.
Îți aduci aminte de Figo după transferul de la Barcelona la Real?
Da. Am avut noroc că n-au porc în Maroc! Hahaha!
„Am fost la Mecca și Medina. Am dormit în moschea profetului nostru Mahomed”
Qatar, Arabia Saudită următoarele.
Arabia Saudită a fost prima, când arabii au transferat jucători de valoare: Gomis, Giuliano, Benatia, Amrabat, Moussa… Au adus antrenorul din Paraguay, nu vorbea engleza. Au cumpărat opt străini și voiau să joace tiki-taka precum Barcelona. Au adus doi fundași centrali, un Sipo alb și unul african. Era înalt și juca lungă și pe-a doua. Eu aveam nevoie de sacoșe ca să scot mingea din careu. Ei încercau, dar era foarte greu. În șase luni, am câștigat de 2 ori.
Cum a fost experiența?
Ca musulman, mi-a prins bine. Am fost la Mecca și Medina, foarte importante. Am dormit în moschea profetului nostru Mahomed. Lumea plătește ca să ajungă acolo, dar eu am avut norocul să ajung la cel mai sfânt loc al nostru, al musulmanilor.
Momentul Zeljeznicar. „Am plâns atât de mult. Am avut atâtea emoții”
Mulți jucători s-au dus în Arabia pentru această legătură.
Prima dată când ajungi acolo și vezi cubul negru, primul senzație e că se întâmplă ceva. După un an de la acel moment am ajuns la Zeljeznicar.
Trebuia neapărat să joci pentru Zeljeznicar.
Numai acolo. A venit atunci antrenor fiul lui Ivica Osim. Și înainte, când eram în România, m-au chemat să mă întorc, dar trebuia să am pe cineva cu mine. Și la Petrolul, l-am avut pe Vivi Răchită, care mi-a dat încredere. Poate nu ne-am despărțit bine, dar nu pot să zic ceva rău de Vivi. Și aici m-a așteptat, dar am stat doar 10 luni.
Primul meci?
Cel mai greu a fost să joc pe terenul meu prima dată. Am câștigat 2-1 și am ajuns acasă, unde am plâns. Am plâns atât de mult, am luat mașina și am condus prin oraș. Am avut atâtea emoții. Am simțit când ieșeam de pe teren toate legendele clubului. Mi-am adus aminte că, imediat după război, am ieșit pe acel teren și apoi. după atâția ani, vin acolo și reprezint clubul.
În India în perioada pandemiei de coronavirus
Ai jucat și în India?
Acolo am venit să schimb un român. Ca să vezi cum e viața. Lucian Goian a fost fundașul central la Chennayin. El s-a retras atunci. Am venit să-l schimb pe el. A fost perioada pandemiei de coronavirus. Stăteam numai în hotel. Dacă voiai ceva, făceai comandă, pe care o atingeai după 7 zile.
Fotbalul?
Tot campionatul s-a jucat într-un oraș. Organizarea a fost bună, dar n-am apucat să mă bucur de India. Nu am văzut lucrurile rele, am văzut lucruri frumoase. Când e nuntă sau festival și vii la o masă, ei nu te servesc pe farfurie. Îți dau o frunză. Vin câte zece oameni la masă și îți pun câte 10 sosuri diferite. N-ai furculiță, cuțit, mâncai cu mâna. Îmi spuneau cum să fac combinațiile de sosuri.
Regreți că nu te-ai mai întors în România?
Da. Ăsta e regretul. Anul ăsta am fost aproape să vin în România. Ne-a invitat Oțelul la aniversarea câștigării campionatului. Acesta e singurul regret. La anul fac o aventură de 7 zile și voi veni.
Are un băiețel. Îl cheamă Imran, nume inspirat de fotbalistul indian Imran Khan
Ai un copil.
Băiețaș. Îl cheamă Imran, care în religia noastră e tatăl sfintei Maria. În India, nevasta mea a fost însărcinată. Nu știam ce o să fie. Legea nu-ți permite să descoperi. I-am spus acelei fete care făcea testul să pună o linie sus sau jos, dacă e băiat sau fată. Mi-a spus că nu poate. Când am venit în Bosnia, am aflat.
De ce Imran?
Când ne-am întors atunci de la hotel, clubul se ocupa să avem un ecran să vedem meciurile. Juca Mumbai cu… și a intrat pe teren un băiat care făcea lucruri foarte bune. Îl chema Imran (n.r. Khan, de la NorthEast United). A marcat două goluri. Mi-a zis nevasta că, dacă o să fie băiat, să-i spunem Imran. Când am povestit asta respectivului jucător, familia acestuia a fost foarte bucuroasă.
Câți ani are?
Trei ani și jumătate. Fuge mai tare ca mine.
„Nu vreau să fiu un părinte care-și trăiește visul prin copilul său”
O să-i spui ce a fost la tine acasă când erai ca el?
Război, care acum e în Ucraina și Israel. Întotdeauna pare că ne-am obișnuit cu războiul. Îl las să facă orice. Face ce vrea el.
O să-i spui?
Dacă mă întreabă, da. Oricum, să știți că l-am înscris deja la Grbavica la stadion, e membru. În prima zi când s-a născut, l-am făcut membru și prelungim asta în fiecare an.
Va face fotbal?
Mai departe, dacă vrea fotbal, e treaba lui. Nu vreau să fiu un părinte care-și trăiește visul prin copilul său. Nu vreau să se spună că n-am avut succes și acum, prin fiul meu, să ajung să câștig ceva. Are mâinile mari și cred că va fi boxer sau baschetbalist. Tatăl soției mele avea un frate, care a fost boxer, și toată lumea spune de el că e un om periculos. Poate va fi ceva de genul ăsta.
Citește și
VIDEO: cele mai noi imagini din sport
