- Decizia celor șase fotbaliste din echipa feminină a Iranlui de a nu se mai întoarce în țară după eliminarea de la Cupa Asiei din Australia a readus în prim-plan realitatea dură a sportivilor din ultimii ani.
- Potrivit unei analize CNN, jucătoarele s-au aflat într-o poziție extrem de delicată: au reprezentat public Iranul într-un moment în care regimul de la Teheran se confrunta cu o presiune uriașă.
La începutul competiției, fotbalistele au atras atenția după ce au refuzat să cânte imnul național, un gest interpretat ca semn de protest, fiind numite: „Trădătoare în vreme de război” de prezentatorul televiziunii de stat iraniene, Mohammad Reza Shahbazi.
Drama sportivilor care sfidează regimul din Iran
Ulterior, pe măsură ce turneul a avansat, tonul lor s-a schimbat, iar presa internațională a relatat că familiile lor ar fi fost amenințate, ceea ce le-ar fi determinat să renunțe la gesturile de protest.
Șase membre ale delegației au acceptat inițial protecția oferită de autoritățile australiene, în timp ce restul echipei a decis să revină în Iran, în ciuda războiului.
Situația lor nu este, însă, un caz izolat. În ultimii ani, numeroși sportivi iranieni au ales să fugă sau să ceară azil în alte țări, invocând presiuni politice, intimidare, amenințări și control permanent din partea autorităților.
Unul dintre exemplele cele mai cunoscute este cel al halterofilului Amir Assadollahzadeh, care a fugit în 2021 în timpul Campionatelor Mondiale din Norvegia.
Sportivul a povestit că a fost amenințat după ce a refuzat să poarte un tricou cu imaginea lui Qasem Soleimani, una dintre fostele figuri importante ale armatei iraniene.
Am refuzat să port acel tricou, iar apoi am fost amenințat. Mi s-a spus că, dacă nu mă conformez, la întoarcerea în Iran atât eu, cât și familia mea vom avea probleme. Aș fi fost tratat ca un om împotriva regimului, ca cineva care a refuzat să colaboreze, iar viața mea ar fi putut fi în pericol Amir Assadollahzadeh
În cele din urmă, sportivul a părăsit în secret hotelul echipei și a cerut azil în Norvegia.
Ulterior, a spus că, dacă ar fi fost obligat să revină în Iran, este „100% sigur” că ar fi fost ținut prizonier, torturat și exista riscul să fie executat.
Astfel de decizii sunt rareori impulsive. Pentru mulți sportivi iranieni, ele vin după ani de presiune și după mai multe tentative eșuate de fugă.
În timpul deplasărilor externe, loturile sunt adesea însoțite de ofițeri însărcinați să le monitorizeze comportamentul și să prevină fuga sportivilor.
În multe cazuri, sportivii iranieni aleg să fugă doar atunci când nu mai văd nicio altă ieșire, conștienți că gestul lor îi poate lăsa sub suspiciunea autorităților pe colegii lor rămași în urmă.
În plus, unii dintre ei sunt obligați să lase garanții în bani sau bunuri înainte de a primi permisiunea de a călători, astfel încât familiile lor să suporte consecințe financiare dacă aleg să nu se mai întoarcă.
Problema nu este doar una de control politic, ci și de folosire a sportului ca instrument de imagine și propagandă.
Fostul luptător Sardar Pashaei spunea în urmă cu câțiva ani că mulți iranieni nu mai văd echipele naționale drept reprezentante ale poporului.
Mulți oameni nu consideră această echipă drept echipa lor națională. O consideră echipa Republicii Islamice. Ea reprezintă guvernul, nu poporul. Și mulți sportivi gândesc la fel. Sardar Pashaei
În opinia sa, în Iran sportul și politica nu pot fi separate, pentru că „totul este politic”.
Situația fostei fotbaliste Shiva Amini: „Îți vom tăia capul și vom trimite o poză familiei tale”
Aceeași concluzie reiese și din experiența fostei fotbaliste Shiva Amini, considerată, la vremea sa, una dintre cele mai talentate jucătoare ale Iranului. Viața ei s-a schimbat radical în 2017, după ce pe rețelele sociale au apărut imagini în care juca fotbal în Elveția fără hijab.
Ulterior, Amini a spus că a primit amenințări extrem de dure și că a înțeles rapid că nu se va mai putea întoarce în Iran.
„Îți vom tăia capul și vom trimite o poză familiei tale”, era una dintre amenințările primite.
Am început să înțeleg că trăiesc într-o societate care, în esență, nu vrea ca o fată să avanseze. L-am întrebat pe șeful federației de ce nu ne oferă aceleași condiții, iar el mi-a răspuns: «Echipa există doar pentru ca FIFA să nu elimine echipa băieților, conform regulamentelor sale». Atunci am realizat că noi, fetele, nu aveam nicio valoare. A fost o insultă și o umilință Shiva Amini
Potrivit analizei CNN, acum alte câteva persoane au a ajuns în situația de a nu se mai putea întoarce acasă. Deși au primit vize umanitare din partea autorităților australiene, ele știu că această alegere ar putea însemna despărțirea definitivă de prieteni și membri ai familiei.
Halterofilul Amir Assadollahzadeh a povestit că unul dintre cele mai dureroase momente din timpul fugii sale a fost telefonul dat tatălui, când a fost nevoit să-i explice ce se întâmplă.
„A fost pentru prima dată în viața mea când am văzut lacrimile tatălui meu”, a povestit acesta.