Cătălin Tolontan Naționala „vegetală”

• Măcar acum, după ce Lucescu s-a retras când a decis organismul său, Răzvan Burleanu e în situația să arate că prima responsabilitate a lui este echipa, nu propria imagine și confortul indeciziei.

În curtea închisorii, stând unul lângă celălalt, Tim Robbins i se adresează lui Morgan Freeman, care era complet lipsit de speranță. Tim Robbins îi spune prietenului său: „Get busy living, or get busy dying”. Un fel de „Ocupă-te să trăiești sau ocupă-te să nu trăiești”.

Este o scenă din „Închisoarea îngerilor”, filmul ecranizat după nuvela lui Stephen King, o scriere de câteva zeci de pagini, formidabilă ea însăși prin simplitate și umanitate. Până la urmă, personajul interpretat de Tim Robbins, un bancher condamnat pe nedrept, fuge și, după el, vine și prietenul care nu mai credea că există viață mai departe.

L-a retras corpul, nu mintea

În ultimele luni, după ce presa noastră a avut decența de a nu face public numele suferinței lui Mircea Lucescu, iar acesta a ales să continue să antreneze, mă tot gândesc la scena din „Închisoarea îngerilor”. Lucescu însuși a meditat, cu mult înainte de această boală, la relația dintre vârstă și sarcina antrenorului.

„Unii oameni se încarcă dormind. Eu mă încarc pe bancă”, obișnuia el să spună, încă de acum 10 ani. Între timp, suprasarcina și-a spus cuvântul. Bărbatul de 80 de ani a căzut la antrenament, îndeplinindu-și astfel pronosticul sever: „Mă retrag direct de pe bancă”. Și s-a retras. L-a retras, de fapt, fratele său, trupul.

Ce a făcut Burleanu?

E clar că nimeni din apropierea lui nu l-a putut convinge pe Mircea Lucescu să se cruțe. Dar nici să-i cruțe pe cei din jur. E ceva obișnuit la „masculii alfa”.

Cât despre FRF, aceasta e o discuție mai largă. Răzvan Burleanu n-a avut puterea de a negocia cu Mircea Lucescu o înțelegere pe măsură ce era clar că participarea acestuia la viața echipei era filtrată de propriile probleme de sănătate.

Nu e o notă prea bună pentru Burleanu că nu a reușit să discute, generos, dar ferm, cu Il Luce. Iar felul în care acționează Burleanu nu e despre trecut.

Apropiații lui Lucescu au putut să fie subiectivi, să se gândească întâi la psihicul acestuia, dar șeful FRF a avut responsabilitatea zecilor de jucători ai „naționalei”, precum și a celorlalți oameni din staff și din federație.

Irascibilitatea extremă din relațiile publice manifestată de Lucescu, observată de foștii săi elevi, Rednic sau Lupescu, nu a adus nimic bun echipei. Lungile momente de controverse și inconsistență decizională internă, au avut și ele rolul lor.

Iar lipsa de fermitate prin care Burleanu conduce e o discuție de viitor. Pentru că, odată cu retragerea lui Lucescu, președintele și-a afișat din nou atitudinea conciliantă. Burleanu se manifestă mai degrabă ca un „președinte de export”, decât ca unul angajat în tensiunile inerente unei astfel de funcții.

Un președinte care crede că predă răspunderea antrenorului

Așa cum a observat Cristian Geambașu, FRF se gândește la un contract pe 10 ani cu Hagi. Ar fi, probabil, un record european în materie. Oricum, unul fără precedent în fotbalul nostru prin favoarea făcută antrenorului, aceea de a i se garanta un deceniu pe bancă. E ca și cum ai pasa responsabilitatea pe termen nedefinit selecționerului.

Promisiunea pe două cincinale este, evident, o iluzie. Vorba lui Lucescu, cel care ne domină și după retragere: un antrenor e egal cu ultimul său rezultat. Nimeni nu te ține dacă nu ai rezultate, mai ales la „națională”, piscul unde se adună toate vânturile și norii.

E un moment important. Pentru că el ne va influența viitorul echipei României pe multă vreme de acum înainte. „Get busy living, or get busy dying”.

O echipă națională „vegetală” va scufunda și mai mult fotbalul nostru.