Victorie de prestigiu pentru Poli Timișoara  Bănățenii au învins o   formație din Serie A:   jucătorul transferat de la Dinamo, decisiv
Poli Timișoara/ Foto: Facebook @Poli Timișoara

Victorie de prestigiu pentru Poli Timișoara Bănățenii au învins o formație din Serie A: jucătorul transferat de la Dinamo, decisiv

• Poli Timișoara a reușit să o învingă pe Lecce (locul 17 în sezonul trecut din Serie A), scor 1-0, în cel de-al treilea amical al verii, disputat în cantonamentul din Austria.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

După înfrângerea cu Al-Riyad (0-1) și remiza cu Al-Shabab (0-0), bănățenii au bifat primul succes al perioadei de pregătire din Austria înaintea startului noului sezon din Liga 2.

Formația lui Dan Alexa și-a aflat deja programul.

Deplasare cu probleme la Sofia   Fanii Universității Craiova reclamă că au fost opriți intenționat de bulgari:   ce spune conducerea
Citește și

Citește mai mult

Poli Timișoara, victorie de prestigiu cu Lecce

Prima ocazie a partidei desfășurate la Sochaux i-a aparținut lui Popa, dar șutul său din afara careului a fost reținut de Falcone. Era minutul 9.

Ulterior, italienii au avut și ei două ocazii la poarta apărată de Micu.

Ultima ocazie periculoasă a primei reprize i-a aparținut lui Romario Benzar, căpitanul lui Poli și fostul jucător al celor de la Lecce, care a trimis periculos la colțul scurt, dar mingea a fost respinsă, potrivit sspolitehnica.ro.

La patru minute după pauză, bănățenii au beneficiat de o lovitură de pedeapsă pentru un fault asupra lui Marincu, însă Benzar nu a reușit să-l învingă pe Fruchtl.

Lecce a dominat partida din punct de vedere teritorial, dar tot Poli a fost mai aproape de gol prin Ovidiu Popescu și Iosif Liviu Rotariu.

În minutul 86, alb-violeții au primit un nou penalty, de această dată pentru un henț.

Artean și-a asumat execuția, însă Fruchtl a fost din nou la post. Pe fază, Ianis Doană, fotbalist transferat de la Dinamo, a urmărit excelent și a marcat unicul gol al meciului.

Dan Alexa: „Trebuie să-ți dea încredere un astfel de rezultat”

„Sunt mulțumit de rezultat, de atitudinea echipei. Am avut o atitudine corectă pentru un adversar precum Lecce. Am mai avut două-trei situații bune de a înscrie, plus un penalty ratat.

Una peste alta, un test bun. Cam toți jucătorii au avut atitudine, sigur, cu greșelile pe care le mai fac. Încă mai avem de reglat multe lucruri, dar e un rezultat important pentru mine și pentru jucători. Trebuie să-ți dea încredere.

Noi, în momentul ăsta, suntem o echipă în formare. Sunt mulți jucători noi. Și genul ăsta de rezultate îți dau încredere că facem lucrurile corect”, a spus Dan Alexa după meci, pentru contul clubului.

Echipele folosite în Poli Timișoara - Lecce

• Politehnica: Micu (84, Ungureanu) – Vlaicu (84, Huszti), P. Paul, C. Ene (77. S. Itu) – Benzar (cpt.; 73, Vasluian), I. L. Rotariu (84, Artean), Ov. Popescu (77, Dolghi), Marincu (67, Adam), Burlacu-Luca (84, Ștefanovici) – Morar (64, Spătaru), D. Popa (81, Doană)
• Pe bancă: Pînzariu – C. Toma, Drăghici, Chițu
• Menajați: Bonț și Dîrlea
• Antrenor: Dan Alexa
• US Lecce: Falcone (cpt.) – Kovac, Siebert, Tiago Gabriel, Ndaba – Gorter – Laerke, Pierotti, Maleh, Onyemachi – Stulic
• Au mai jucat: Fruchtl, Ubani, Gaspar, Jean, Gallo, Ngom, Fofana, Coulibaly, N’Dri, Burnete și Laerke
• Antrenor: Eusebio di Francesco

Pentru bănățeni urmează duelul cu Al-Faisaly (Arabia Saudită), programat vineri, cu începere de la ora 17:00. Va fi ultimul test al echipei antrenate de Dan Alexa. Partida se va desfășura la Murska Sobota (Slovenia).

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

INTERVIU Primul consilier prezidențial ales de Nicușor Dan în echipă avertizează asupra riscului vărsării documentelor de către angajații de la stat în aplicațiile de Inteligență Artificială

Știri ultima oră
11:44
„Inter a pierdut pe toate fronturile” Ce i-a reproșat Zenga lui Chivu după eșecul cu AC Milan și cum i-a răspuns antrenorul român

10:56
„I-am zis să nu vină” Dezvăluiri despre situația jucătorului ajuns rezervă la Craiova: „Ține în el, nu-i place să vorbească”

10:11
Mutu a tranșat disputa Reacție fermă în scandalul dintre Diana Șucu și Daniel Pancu: „Nu a greșit”

09:56
Hamilton, fabulos în Mexic Britanicul a obținut primul pole position la Ferrari! Kimi Antonelli, la un pas de glorie

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Top stiri
„Milioane de euro nejustificate”  Detalii incredibile din  procesul pierdut  de Primăria Sectorului 2 cu Dinamo-Badea!
Diverse
09:03

„Chivu, din nou KO!”  Antrenorul lui Inter, tras la răspundere după încă un derby pierdut:  „Un obicei prost! Amorim i-a dat o lecție”
Campionate
10:28
„Chivu, din nou KO!” Antrenorul lui Inter, tras la răspundere după încă un derby pierdut: „Un obicei prost! Amorim i-a dat o lecție”
Citește mai mult
„Chivu, din nou KO!” Antrenorul lui Inter, tras la răspundere după încă un derby pierdut: „Un obicei prost! Amorim i-a dat o lecție”
Hamilton, fabulos în Mexic  Britanicul a obținut primul  pole position la Ferrari!  Kimi Antonelli, la un pas de glorie
Formula 1

Târgurile de Crăciun din București din acest an. Unde se fac și când se aprind primele luminițe de sărbători de iarnă
B365
31.10