De ce nu s-a putut juca pe Cluj Arena  U Cluj a negociat cu organizatorii Untold înainte de cupele europene: „Eram dispuși să suportăm   250.000 de euro”
U Cluj. foto: Sport Pictures

De ce nu s-a putut juca pe Cluj Arena U Cluj a negociat cu organizatorii Untold înainte de cupele europene: „Eram dispuși să suportăm 250.000 de euro”

• Radu Constantea, președintele Universității Cluj, a vorbit după remiza cu Brann, scor 2-2, din prima manșă a turului doi preliminar al Conference League, despre șansele echipei sale la calificare.
• Oficialul clujenilor a vorbit și despre posibilul transfer al lui Lukic (27 de ani), pentru care clubul a primit oferte, dar și despre plecarea lui Coubiș (22 de ani) la Lincoln.
• Constantea a explicat și de ce partida europeană nu s-a disputat pe Cluj Arena, deși clubul a purtat negocieri cu organizatorii Untold.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Brann a deschis scorul în minutul 40, prin Niklas Castro, iar Felix Horn Myhre a făcut 2-0 în minutul 52.

U Cluj a reușit însă să revină spectaculos. Jovo Lukic a redus diferența în minutul 85, iar Pedro Pinho a egalat în minutul 88.

De ce a jucat Sivis cu Petrolul   Andrei Nicolescu explică   decizia jucătorului de a se expune riscului    accidentării,  deși avea înțelegere cu noua echipă
Citește și
De ce a jucat Sivis cu Petrolul Andrei Nicolescu explică decizia jucătorului de a se expune riscului accidentării, deși avea înțelegere cu noua echipă
Citește mai mult
De ce a jucat Sivis cu Petrolul Andrei Nicolescu explică decizia jucătorului de a se expune riscului accidentării, deși avea înțelegere cu noua echipă

Radu Constantea, după thrillerul din Conference League: „Brann e echipa favorită”

Constantea consideră că Brann rămâne favorită la calificare, în ciuda revenirii spectaculoase.

„Ăsta e și farmecul fotbalului. La un moment dat eram resemnați asupra șanselor, era clar că, dacă mergi cu 0-2 în Norvegia, șansele erau aproape minime.

Acum, sigur, Brann e echipa favorită, a făcut un joc foarte bun, ne-au dominat, chiar dacă ocaziile mari, mari noi le-am avut. Am reușit să revenim și mergem cu încredere în Norvegia.

Pentru un club ca noi, care a venit de jos și nu are experiența meciurilor europene, nu suntem favoriți”, a spus Radu Constantea.

Președintele lui U Cluj a vorbit și despre cluburile nordice, despre care spune că beneficiază de o infrastructură mai bună”, a declarat Constantea, la Prima Sport.

Pornind de la infrastructură, sunt foarte bine. Cred că au foarte bine tot ce înseamnă partea de metodologie. E mult mai bine structurat decât la noi. Au început să se vadă rezultatele. Cred că și România are nevoie, din perspectiva asta, cluburile să lucreze pe o metodologie. Radu Constantea, președinte U Cluj

Constantea a vorbit și despre lipsurile din fotbalul românesc.

„Realitatea e că e clar că suferim pe partea de infrastructură și aici mă refer neapărat la stadioane, pentru că acolo a început să se investească în ultimii ani, dar în bazele proprii ale cluburilor, în academie.

Pentru că aceste baze, din păcate, s-au pierdut, chiar dacă înainte de '89 erau deținute de statul român, ele au ajuns în mai multe structuri private și e clar că copiii nu au acces la infrastructura sportivă”, a mai spus acesta.

U Cluj a fost dispusă să plătească 250.000 de euro pentru Cluj Arena

Meciul tur dintre U Cluj și Brann s-a disputat pe stadionul celor de la Sepsi Sf. Gheorghe. Constantea a explicat și de ce meciul nu s-a disputat pe Cluj Arena.

„Am avut niște discuții de principiu, dacă există vreo posibilitate să se joace pe Cluj Arena. Am primit acest OK, după aceea am intrat în toate detaliile, ce înseamnă costuri suplimentare.

Acolo s-au adunat niște sume destul de mari, undeva la 250.000 de euro, pe care am fost dispuși să le suportăm.

După aceea au apărut, la calculele pe care le-au făcut ei din perspectiva perioadei și a timingului, anumite riscuri, în sensul că, dacă există într-o zi vreme nefavorabilă și ei nu pot lucra, s-ar putea să nu se încadreze în 14 zile”, a mai spus Constantea.

Dacă o elimină pe Brann, U Cluj va întâlni în turul 3 preliminar al Conference League câștigătoarea dublei Dila Gori - Apollon Limassol, dar partida nu se va putea disputa pe Cluj Arena.

Radu Constantea, despre Lukic: „Este o ofertă cu care, momentan, nu suntem de acord”

Oficialul lui U Cluj a vorbit și despre situația lui Lukic, pentru care clubul a primit oferte.

„Am avut și pentru el anumite oferte pe care le-am refuzat. A făcut un sezon foarte bun, a înscris la Campionatul Mondial. Încercăm să înțelegem situația lui, pentru el ar putea fi o șansă de un contract bun.

Este o ofertă cu care, momentan, nu suntem de acord. Aceste lucruri se pot schimba foarte repede. Dacă mâine apare o nouă ofertă, lucrurile se pot mișca repede”, a mai spus Constantea.

2,2 milioane de euro
este cota de piața a fotbalistului din Bosnia și Herțegovina, conform transfermarkt.com

Constantea a vorbit și despre plecarea lui Andrei Coubiș, despre care a spus că nu se afla inițial pe lista jucătorilor pe care clubul voia să-i cedeze.

„Nu am avut ca obiectiv să îl vindem pe Andrei, am fi dorit să îl avem alături de noi, dar a apărut această oportunitate pentru el și pentru club.

Oferta nu a fost atât de mare, dar în ultima săptămână am negociat cu cei de la Lincoln să ridicăm suma de transfer. Pentru el a fost o dorință foarte mare”, a mai zis acesta.

U Cluj ar urma să încaseze 3 milioane de euro în schimbul fundașului, plus 15% dintr-un viitor transfer!

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

Marcel Ciolacu a anulat nunta cu Sorina Docuz. „Rămânem în probe”
Marcel Ciolacu a anulat nunta cu Sorina Docuz. „Rămânem în probe”
Marcel Ciolacu a anulat nunta cu Sorina Docuz. „Rămânem în probe”
Știri ultima oră
23:23
„Nenorocit, escroc!” Gigi Becali și-a pierdut controlul după U Cluj - FCSB: „Ce obrăznicie au!”
„Nenorocit, escroc!” Gigi Becali și-a pierdut controlul după U Cluj - FCSB: „Ce obrăznicie au!”
00:12
„Nu suntem Barcelona” Cristiano Bergodi a dezvăluit cum a reușit să învingă FCSB: „Suferință”
„Nu suntem Barcelona” Cristiano Bergodi a dezvăluit cum a reușit să învingă FCSB: „Suferință”
23:45
Stanciu, aproape de revenire! Noi informații despre transferul la U Cluj. Când va lua decizia finală
Stanciu, aproape de revenire! Noi informații despre transferul la U Cluj. Când va lua decizia finală
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Top stiri
Drăguș, titular cu U Cluj?  Anunțul făcut de  Laurențiu Reghecampf
Superliga
01.11
Drăguș, titular cu U Cluj? Anunțul făcut de Laurențiu Reghecampf
Citește mai mult
Drăguș, titular cu U Cluj? Anunțul făcut de  Laurențiu Reghecampf
Fanii lui Inter, în pragul revoltei   FOTO.  Bannerul afișat după înfrângerea cu AC Milan și  mesajul dur transmis lui Chivu:  „Ți s-a terminat timpul!”
Campionate

„Milioane de euro nejustificate”  Detalii incredibile din  procesul pierdut  de Primăria Sectorului 2 cu Dinamo-Badea!
Diverse

FOTO | Micul Castel din Cimitirul Bellu. Bijuteria de maousoleu în care odihnește unul dintre formidabilii Bucureștiului: legendarul Mihail Manicatide, părintele pediatriei științifice românești
B365
02.11