Radu Naum Zbor deasupra unui cuib de cruci

• Fotbalului îi place să te lovească de unde nu te aștepți. Te aștepți la un scandal de „sifoneală” în vestiarul FCSB și până la urmă dai cu capul într-o chestiune cu damf religios.
• Mai demult Adrian Năstase ne invita să-i numărăm ouăle. Ioan Becali și Florin Tănase ne provoacă să le numărăm crucile.

Adevărul e că, în fotbal, le-am pierdut numărul. Dar polemica (sinonim edulcorat pentru scandal) e interesantă. Într-un mediu pravoslavnic să se nască o întrebare despre câte cruci trebuie să-și facă un creștin, în speță unul dătător cu piciorul în minge, e excepțional.

De obicei, când e vorba despre cruci, le faci și taci. Acum s-a ridicat un capac de pe o oală. Să vedem ce fierbe înăuntru.

A început de la fostul (fostul?) agent de jucători. Nervos din motive mai vechi pe Tănase, acesta i-a aruncat anatema (auzită, cică, din gura lumii) de sifon al vestiarului, adică omul care își toarnă colegii în urechea lui Gigi Becali.

Apoi a sărit brusc la subiectul cruci. Prea multe, în opinia lui celui numit Giovanni. Mai face omul o cruce, două, dar nu 4-5 cu camera pe tine! De ce? „Tănase va deveni antrenor”. Ce legătură? Păi fix asta, la noi un antrenor își face cruci. Multe. Nenumărate.

Nu zic că antrenorii pândesc să stea camerele pe ei când se închină, dar întâmplător sau nu, sunt adesea prinși în timpul unui astfel de ritual. De ce sunt antrenorii mai credincioși? Din același motiv pentru care mulți dintre noi se îndreaptă către divinitate în momentele dramatice ale existenței.

La cetățeanul obișnuit, cu viața lui obișnuită, se întâmplă mai rar să-și tragă cruci la greu. Câți fac asta înainte de a se așeza la biroul de la serviciu, de a intra în tură, de a spăla un geam, a se așeza în spatele unei tejghele sau la orice loc de muncă? La antrenori meseria e de vină. Stau mereu cu o ghilotină deasupra capului, viața lor profesională ține adesea de un fir.

E de înțeles căderea în pravoslavenie. E la fel de firesc ca ea să vireze în superstiție, care e contrarul credinței. Granița e subțire. Oricum ar fi, e un suport moral fără de care s-ar simți lipsiți de un soi de contract de asigurare.

Tănase, pe care adesea îl mănîncă limba (mai bine decât să o aibă de lemn), n-a rămas dator. După ce a pretins că i s-a făcut milă de cât de jos a ajuns Becali (Ioan, să nu confundăm) a spus că acesta nu știe nici măcar să numere, că el își face trei cruci, „ca la ortodocși”.

Nu e de ajuns școala vieții, trebuie să mai mergi și pe la matematică, să faci adunarea, scăderea. Florin Tănase

Ha, ha, simpatic Tănase! E drept că adunarea și scăderea, după cum a zis intervenind în ciondăneală Victor, fratele lui Giovanni, țin de aritmetică. Da, dar și ea ține, la rându-i, de matematică. Hai să zicem meci egal. Egal sau mai mare cu orgoliul fiecăruia dintre combatanți.

„Tase” zice că un ortodox își face trei cruci. E bine, e un număr rezonabil. Dar e asta o lege? Am căutat peste tot, nicăieri nu e precizat un număr. Nici măcar înalt prea înțelepciunea sa ChatGPT (câteodată, la cât aberează, mi se parte că ultima parte e abrevierea lui Geppetto Pinocchio în Travesti) nu s-a aruncat în complexitatea ortodoxiei, zice că nu există un număr fix. Fiecare face câte vrea.

Nu ești mai mult sau mai puțin ortodox dacă îți faci o cruce, trei, cinci sau cincizei și cinci. Sigur, în acest ultim caz poți să te alegi cu o luxație de umăr. Semnul crucii e o convenție. Credința trăiește în interior. Câteodată o cruce emoționează, altădată îți poate aduce un cartonaș galben sau o eliminare. De multe ori e pur și simplu o obișnuință, un reflex, un preambul la o cerere către divinitate. Nu are nimic spiritual. E precum crucea de la gât. De câte ori te gândești la ea?

În această poveste a reacționat și Gigi Becali. Culmea e că tocmai el, care altfel stropește cu ortodoxie peste tot, s-a abținut să abordeze subiectul credinței manifeste. Gigi, să nu zică nimic?! După cum ziceam, fotbalul te lovește când și unde nu te aștepți.