- GOLAZO.ro a realizat un reportaj la Belgrad, a vizitat stadionul Stelei Roșii și a surprins câteva cadre din dronă pentru a vedea distanța scurtă între această arenă și cea a rivalei Partizan.
- Gazonul pentru joi e ideal, nicio urmă de defect, miercuri la prânz se făceau ultimele retușuri impuse de UEFA pentru acest meci.
- Istoria unei rivalități despărțite de doar 760 de metri, în rândurile de mai jos.
Dacă mergi pe jos prin cartierul Autokomanda, ai senzația că Belgradul a fost construit în jurul unei singure idei: fotbalul.
În mai puțin de 10 minute poți trece din templul roșu-alb în templul negru-alb, din Marakana lui Crvena Zvezda în „Templul fotbalului” al lui Partizan.
Miercuri la prânz, la „Marakana” se făceau ultimele retușuri înainte de duelul cu FCSB. Gazonul e impecabil, brandingul de Europa League a fost instalat, totul e la dungă pentru joi seară.
GOLAZO.ro a surprins imagini de pe stadionul Stelei Roșii, dar și câteva cadre din dronă, care surprind o poveste în care se învârte istoria fotbalului din Serbia, de la Belgrad.
Două stadioane, un deal și vreo 700 de metri
Crvena Zvezda sau Steaua Roșie joacă pe Stadionul Rajko Mitic, vechea „Marakana”, așa cum încă îi spun sârbii, cu o capacitate actuală de aproximativ 52.000 de locuri. Partizan își are casa pe Stadionul Partizan, o arenă de aproape 30.000 de locuri.
Ambele se află pe același versant, Topcidersko Brdo, în zona Autokomanda Savski Venac. Din punct de vedere fizic, sunt „vecini”. De ce?
Distanța în linie dreaptă dintre centrul terenului de pe Rajko Mitic și centrul terenului de pe Partizan Stadium este de aproximativ 760 de metri. Sigur, traseul realist, pe străzi, trece ușor de 1 kilometru, nu mai mult de un sfert de oră de mers pe jos lejer.
Presa internațională și locală vorbește, în general, de „câteva sute de metri” între ele, uneori chiar rotunjind la 500 de metri.
Între cele două stadioane nu e vreo zonă industrială sau vreun bulevard imens care să le „despartă”. E pur și simplu Belgradul de zi cu zi și un parc: blocuri de 5–10 etaje, cu rufe atârnate pe balcoane, străzi în pantă, cu mașini parcate la milimetru, câteva terenuri de antrenament și parcări improvizate, copaci și curți de case vechi, care au prins toate schimbările Iugoslaviei și ale Serbiei.
FOTO: Imagini de la stadionul „Rajko Mitic” din Belgrad
Și autobuzul are stație comună :)
Tramvaiele și autobuzele opresc practic pentru ambele arene în aceeași zonă, adică stația Oslobođenja e dată ca punct de acces atât pentru stadionul lui Zvezda, cât și pentru cel al lui Partizan. Un alt factor ce întărește senzația de „doi coloși lipiți unul de celălalt”.
De la armata lui Tito la derby-ul etern
Rivalitatea începe în 1945, imediat după Al Doilea Război Mondial. Ambele cluburi se nasc din noile structuri ale Iugoslaviei comuniste: Crvena zvezda apare în martie 1945, fondată de Uniunea Tineretului Antifascist, parte a noilor autorități civile. Partizan se naște în octombrie 1945 ca club al armatei populare (JNA).
Primul meci direct are loc în 1947, Zvezda câștigă 4–3, iar de acolo începe povestea „Veciti derbi”, adică Derby-ul etern.
De fapt, ura sportivă era deja pregătită dinainte de război, când rivalitatea BSK Belgrad - SK Jugoslavija împărțea orașul. Noua Zvezda moștenește baza vechiului SK Jugoslavija, inclusiv vechiul stadion de la Avala, demolat apoi pentru a construi Marakana.
În deceniile care urmează, Zvezda și Partizan își împart titlurile ligii iugoslave, apoi pe cele ale Serbiei. Rivalitatea trece din fotbal în baschet, handbal, chiar și în politică.
VIDEO: Imagini spectaculoase, din dronă, cu stadionul echipei Steaua Roșie Belgrad
Delije, Grobari și derbiul ca ritual
De o parte a dealului, Delije, „eroii” lui Zvezda, domină peluza nord a Marakanei. De cealaltă, Grobari sau „Groparii” lui Partizan transformă Humska într-un crater de fum și lumină.
Derby-ul etern e recunoscut internațional drept unul dintre cele mai intense și mai periculoase din Europa. Istoria arată dur:
În noiembrie 1976, la un derby jucat pe stadionul lui Zvezda, s-au vândut oficial 90.142 de bilete, dar estimările vorbesc de peste 100.000 de oameni înghesuiți în Marakana.
În anii ’80–’90, peluzele devin și scenă politică: bannere naționaliste, mesaje anti-regim, o presiune care scapă adesea de sub control.
În 2015, un derby e descris de presa britanică drept aproape „anarhie ce punea viața în pericol”, după scene dure de violență în tribune și intervenții brutale ale poliției.
Imaginile sunt mereu aceleași: torțe aprinse, coregrafii uriașe, bannere care acoperă peluze întregi, fum care transformă stadionul într-un cazan.
Atunci când pandemia s-a „rupt” la un singur meci
Simbolic, poate cea mai puternică imagine recentă a rivalității nu vine dintr-un sezon normal, ci din plin context de pandemie.
10 iunie 2020, semifinală de Cupă a Serbiei, pe stadionul Partizan. Fotbalul abia se întorsese după pauza forțată de COVID-19, iar Europa încă juca în fața tribunelor goale sau cu restricții severe.
În Belgrad, regulile se relaxaseră, dar epidemiologii avertizau încă asupra riscurilor. Cu toate astea, autoritățile permit accesul publicului fără limită clară de capacitate, iar în tribune se strâng aproximativ 25.000 de oameni, o asistență aproape de capacitatea maximă a stadionului în format Cupă.
Tribunele erau pline: aproape nimeni nu purta mască, distanțarea e inexistentă, iar atmosfera, flăcări, torțe, scandări, e identică cu un derby din vremuri obișnuite.
Președintele Aleksandar Vucic a ieșit public și apăra decizia de a permite accesul publicului, argumentând că restricțiile au fost reduse și că situația epidemiologică era sub control. În același timp, medici din Belgrad descriu evenimentul drept „un risc epidemiologic enorm, total nejustificat”.
Rivalitate ca brand de oraș
Pentru Belgrad, faptul că două dintre cele mai mari cluburi din Europa de Est își au casele la sub un kilometru distanță e mai mult decât o curiozitate urbanistică.
E o atracție turistică: ghizii locali includ adesea turul „stadion lângă stadion” în ofertele pentru pasionații de fotbal, cu oprire la muzeul lui Zvezda și vizită în peluza goală a lui Partizan.
Totul e însă un coșmar logistic pentru poliție și forțele de ordine la derby: două baze de fani uriașe, pornind practic din același cartier.
Timpul a transformat derbyul ca un brand de imagine, orașul cu derby-ul etern, cu stadioane „lipite”, cu o cultură a suporterilor care impresionează sau șochează, în funcție de unde te uiți.
Când vii la Belgrad pentru fotbal, nu vezi doar două stadioane construite aproape unul de altul. Vezi cum, în mai puțin de un kilometru, se comprimă 80 de ani de istorie, politică, războaie, tranziție, pasiune și inconștiență.
Iar scena din 2020, când 25.000 de oameni înghesuiți pe Humska, în plină pandemie, rămâne poate cea mai bună metaforă pentru Zvezda și Partizan, pentru Delije și Grobari. O dovadă că aici, la Belgrad, rivalitatea nu se oprește nici când lumea întreagă apasă pauza.