Cristian Geambașu Pițurcă spune lucruri

• Fostul selecționer introduce câteva puncte de suspensie în entuziasmul generat de viitoarea instalare la națională a lui Hagi. Pot fi și urme de ranchiună, dar sunt și îndoieli firești.

În anul Marii Eclipse, lumina venea de la Gheorghe Hagi. 1999 era anul ultimei eclipse totale de soare din secolul 20 și anul în care naționala se califica la Euro 2000 cu Victor Pițurcă selecționer. Dar fără Victor Pițurcă pe bancă la meciurile din Belgia și Olanda din anul următor. Emeric Ienei îi lua locul și ducea România în sferturi de finală la Euro 2000.

Hagi la TV și Hagi cu Ungaria

Ce se întâmplase mai înainte de Euro? Fotbalul nostru trăia cei mai buni ani la nivel de reprezentativă. Și nu numai.

Antrenorul cu care România obținea încă o calificare la un turneu final era demis din cauza conflictului deschis cu cei doi lideri ai echipei, Gheorghe Hagi și Gică Popescu.

Revenit la națională la jumătatea preliminariilor, la insistențele poetului microbist Adrian Păunescu, Hagi contribuia la victoria cu Ungaria și la calificare.

Eclipsat de „Rege” pe care destui cu imaginația fierbând îl vedeau președinte al țării, Victor Pițurcă reacționase spunând la un moment dat că „atunci când noi câștigam la Porto, Hagi vedea meciul la televizor”.

A ales legendele

Replicile se rostogoleau de o parte și de cealaltă și s-a ajuns în situația „ori noi ori el!”. Sau „ori eu, ori ei!”.

Mircea Sandu, șeful FRF pe atunci, avea de ales între un selecționer eficient și ursuz, care își pusese presa în cap, și două legende - Hagi și Popescu.

A ales legendele care veniseră în grabă de la Istanbul să-și susțină cauza în fața unei prese care brusc le devenise utilă. Aceeași presă pe care la celelalte campanii de calificare o țineau pe garduri, în silenzio stampa.

Salvator? Greșit!

Au trecut 27 de ani de la puciul generalilor împotriva colonelului comandant. Pițurcă împlinește 70 de ani peste o lună și arată de 50. Hagi a făcut 61, arată de 61 și se pregătește să îi ia locul lui Lucescu la națională.

Timpul a mai nivelat resentimentele, dar nu le-a șters. Când vorbește despre Hagi, Pițurcă își ia o pauză, apoi spune că nu neapărat Hagi este garanția succesului la echipa națională. Îi recunoaște meritele, experiența, dar își mărturisește rezervele.

„E greșit să fie privit ca un salvator”, zice nea Piți. Ar fi greșit să punem doar pe seama ranchiunei observația celui care după episodul cu puciul a mai antrenat naționala în două rânduri. Jucam urât, dar aveam rezultate, legam calificări.

Să nu ne fie dor!

Pițurcă spune cu voce tare, nici el prea tare, ce gândesc mulți oameni legați de fotbal. Din sistem și din afara acestuia.

Hagi a fost un mare fotbalist al României, a creat o școală, este pasionat de meseria de antrenor, a câștigat și trofee pe plan intern, dar nu este validat pe plan internațional.

Este un om dificil, dominator. E muncitor, e obsedat de fotbal. Ca Lucescu. Are idei, dar nu are răbdare. Poate fi părtinitor.

În materie de comunicare s-ar putea să ne fie dor de cei care l-au precedat. Nimic nu garantează că Hagi este personajul providențial pentru națională, doar că Pițurcă își asumă să afirme asta.

De la iluzie la dictatură

Sunt câțiva oameni care au îndrăzneala să rostească lucruri incomode - Pițurcă despre succesiunea la națională, Rednic despre felul în care lumea s-a făcut că nu vede semnele suferinței lui Lucescu, parțial Lupescu despre federație, Burleanu și națională.

Într-un fotbal îmbâcsit de mediocritate, e nevoie de astfel de voci. Hagi, mai mult decât alții, nu are nevoie de ecouri, ci de voci sincere. Altfel, înlocuim o iluzie cu o dictatură.