CFR Cluj și-a găsit antrenor  Adrian Mutu  și-ar fi dat acordul.  Ar urma să revină în Gruia după doi ani
Adrian Mutu/ Foto: IMAGO

CFR Cluj și-a găsit antrenor Adrian Mutu și-ar fi dat acordul. Ar urma să revină în Gruia după doi ani

• Adrian Mutu (47 de ani) ar fi ajuns la un acord verbal cu CFR Cluj pentru a prelua banca tehnică a formației din Gruia.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

După demiterea lui Antonio Folha, Marius Șumudică (55 de ani) era ca și înțeles cu CFR Cluj. Negocierile au picat pe ultima sută de metri. Tehnicianul a refuzat să revină în Gruia deoarece nu i s-a permis să-și aducă propriul staff la echipă.

Ulterior, a fost vehiculat numele lui Laszlo Balint (47 de ani), însă Ioan Varga a alcătuit o listă cu alți trei tehnicieni: Adrian Mutu, Zeljko Kopic (48 de ani) și Leo Grozavu (58 de ani), toți liberi de contract.

Messi și-a uluit colegii  N-au avut cuvinte după decizia luată de argentinian, la câteva zile după moartea tatălui:  „N-am mai văzut așa ceva în viața mea”
Citește și

Citește mai mult

Adrian Mutu ar urma să fie noul antrenor de la CFR Cluj

Se pare că „Briliantul” a intrat în pole-position pentru preluarea băncii tehnice a formației din Gruia.

Mutu a ajuns la un acord verbal cu șefii grupării ardelene. Dacă nu va apărea vreo situație neprevăzută, va semna contractul cu CFR-ului în zilele următoare, potrivit fanatik.ro.

Fostul mare atacant român este fără angajament din 17 martie 2025, când a ales să plece de la Petrolul Ploiești, după doar 10 meciuri.

Adrian Mutu/ Foto: sportpictures.eu Adrian Mutu/ Foto: sportpictures.eu
Adrian Mutu/ Foto: sportpictures.eu

Adrian Mutu a mai antrenat-o pe CFR Cluj

Adrian Mutu a mai antrenat-o pe CFR Cluj. S-a întâmplat între 4 ianuarie și 3 aprilie 2024.

„Briliantul” a demisionat după o înfrângere categorică, 0-4, cu Corvinul Hunedoara în Cupa României. La acea vreme, formația antrenată de Florin Maxim evolua încă în Liga 2.

11
meciuri a bifat Mutu pe banca celor de la CFR Cluj: 5 victorii, 3 egaluri și 3 înfrângeri
• FC Voluntari, Wahda Reserve, România U21, U Craiova, Rapid, Neftchi, CFR Cluj și Petrolul sunt echipele pe care fostul atacant le-a mai antrenat de-a lungul carierei.

Adrian Mutu: „CFR e subiect închis”

În luna noiembrie a anului trecut, „Briliantul” declara că nu se va mai întoarce niciodată la CFR Cluj.

„La CFR am fost, e subiect închis. Am declarat că nu… Chiar dacă mai glumesc eu cu Neluțu Varga, nu se va mai întâmpla acest lucru.

Lucrurile nu sunt așa cum ar trebui să fie sau nu sunt cum erau pe vremea lui Dan Petrescu, în perioada de glorie”, declara Mutu, citat de digisport.ro.

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

O scenă memorabilă din „American Gangster” la PSD

Știri ultima oră
13:11
Cristian Tudor Popescu Virusul din iarbă

12:37
„Cele mai evidente defecte ale lui Inter” Mesaj clar pentru Cristi Chivu: „Trebuie să întoarcem foaia imediat”

13:24
„În Afganistan mi s-au deschis ochii” Cum a ajuns un fost fotbalist să planifice un atac Al-Qaida în Belgia

11:31
Hamilton, atac la Leclerc Critici după incidentul din MP al Mexicului: „Când coechipierul acționează împotriva ta...”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Top stiri
Drăguș, titular cu U Cluj?  Anunțul făcut de  Laurențiu Reghecampf
Superliga
01.11
Drăguș, titular cu U Cluj? Anunțul făcut de Laurențiu Reghecampf
Citește mai mult
Drăguș, titular cu U Cluj? Anunțul făcut de  Laurențiu Reghecampf
Fanii lui Inter, în pragul revoltei   FOTO.  Bannerul afișat după înfrângerea cu AC Milan și  mesajul dur transmis lui Chivu:  „Ți s-a terminat timpul!”
Campionate

„Milioane de euro nejustificate”  Detalii incredibile din  procesul pierdut  de Primăria Sectorului 2 cu Dinamo-Badea!
Diverse

Apogeul Epocii de Aur în București: frig, foame și multe calcule greșite. Viață de student la Politehnică, imagini din 1988 cu viitorii ingineri ai țării
B365