Nu pot recupera prejudiciul  Camelia Voinea trebuie să returneze statului 30.000 de euro, dar a dat în judecată clubul: „Noi   n-avem buget  pentru reprezentare juridică”
Aurelian Arghir, medalion, și Camelia Voinea. Foto: Colaj GOLAZO.ro

Nu pot recupera prejudiciul Camelia Voinea trebuie să returneze statului 30.000 de euro, dar a dat în judecată clubul: „Noi n-avem buget pentru reprezentare juridică”

  • Aurelian Arghir, șeful CS Farul Constanța, club care a plătit-o ilegal pe mama gimnastei Sabrina Voinea, e decis să recupereze prejudiciul, dar se lovește de o problemă.
  • Camelia Voinea, 56 de ani, are de restituit suma de 153.031 lei, conform unui control inopinat executat de Corpul de Control al Președintelui Agenției Naționale pentru Sport.
  • Din ianuarie 2024 până în noiembrie 2025, Camelia Voinea a figurat ca angajată a CS Farul Constanța. Toate informațiile, în rândurile de mai jos.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Mama Sabrinei Voinea a avut un contract cu CS Farul Constanța în timp ce ea nu avea grupă de copii și nici nu presta altfel de activități în cadrul clubului din momentul în care fiica ei semnase cu CSM Constanța.

„Există actele!”  Directorul Școlii de fotbal Rapid răspunde acuzațiilor de   spălare de bani  făcute de sursele GOLAZO.ro
Citește și
„Există actele!” Directorul Școlii de fotbal Rapid răspunde acuzațiilor de spălare de bani făcute de sursele GOLAZO.ro
Citește mai mult
„Există actele!” Directorul Școlii de fotbal Rapid răspunde acuzațiilor de spălare de bani făcute de sursele GOLAZO.ro

Mai mult, Camelia Voinea avea semnat și un contract de activitate sportivă cu CSM, pentru o o putea pregăti pe Sabrina.

Numai că un control al Corpul de Control al Președintelui ANS a relevat faptul că salariile încasate de Camelia Voinea în perioada ianuarie 2024 - noiembrie 2025 sunt ilegale.

Astfel, fosta gimnastă trebuie să returneze statului român suma de 153.031 lei, fără a include sporul de antrenoare de lot național.

Aurelian Arghir: „Calea amiabilă a eșuat”

Conform instrucțiunilor ANS, Aurelian Arghir face tot posibilul să recupereze suma. A încercat să vorbească cu Camelia Voinea, dar aceasta a avut un răspuns neașteptat. GOLAZO.ro l-a contactat pe Arghir, pentru a afla mai multe amănunte.

Bună ziua, domnule Arghir. Înțeleg că doamna Voinea nu dorește să înapoieze acea sumă, în jur de 30.000 de euro, pe care a încasat-o ilegal. E adevărat?

În urma controlului Agenției Naționale pentru Sport, ca director al clubului CS Farul Constanța, eu am un set de măsuri pe care trebuie să le aplic. Una dintre acestea se referă la recuperarea sumelor rezultate în urma controlului.

Au existat două etape. Prima etapă a fost aceea a încercării de recuperare prin înțelegere, adică în condiții amiabile. I-am solicitat doamnei Voinea să se prezinte la club, ceea ce nu a făcut, pentru a avea un dialog.

V-a dat un motiv?

Da, din cauza programului. Așa a justificat. Nu s-a încadrat în termenul respectiv, ceea ce înseamnă că vom trece la următoarea etapă, cea legată de justiție. Aceasta este singura măsură care a mai rămas disponibilă pentru a pune în aplicare măsurile pe care le-am primit din partea Agenției Naționale pentru Sport.

Și când o veți face?

În momentul în care vom primi buget, pentru că noi nu am avut în proiecția de buget anul trecut prinse sume pentru reprezentare juridică. Imediat ce primim banii cu această destinație, pentru că nu putem să folosim niciun leu, chiar dacă primim de la buget, din altă sursă. Adică trebuie să fie strict, banii să aibă această destinație, «reprezentare juridică».

„Mami, nu mai pot să respir!”     VIDEO:  GOLAZO.ro publică noi imagini teribile ale   abuzurilor suferite  de Sabrina Voinea din partea mamei sale, Camelia Voinea. „Ăsta e teatru!”

Aurelian Arghir: „Ne-a dat în judecată”

Bănuiesc că ANS are tot interesul să recupereze prejudiciul.

Da. Până atunci însă, doamna Voinea ne-a acționat în judecată. Contestă măsurile luate de Agenția Națională pentru Sport și de clubul Farul Constanța, de recuperare a sumei datorate.

Stați puțin. Deci CS Farul Constanța nu are bugetul necesar, suma aferentă reprezentării juridice, pentru a recupera un prejudiciu, dar doamna Voinea, care a primit ilegal aproape 30.000 de euro, conform raportului Corpului de Control ANS, are banii necesari ca să vă dea în judecată? Nu e halucinant?

Așa se pare. Când vom avea bugetul necesar, o să facem și noi același lucru. O să o acționăm în judecată pe doamna Voinea pentru recuperarea prejudiciului. Mai mult nu am ce să vă spun în acest moment.

Ați mai vorbit cu Camelia Voinea?

Chiar zilele trecute, pentru că urma să înceapă activitatea. De fapt, să reînceapă activitatea, adică să se prezinte la club. Pentru că, la sfârșitul anului trecut, ea și-a suspendat contractul de muncă încheiat cu clubul CS Farul Constanța. Această perioadă a expirat și s-a prezentat la club, dorind să prelungească suspendarea contractului până la sfârșitul anului.

Explicați ce înseamnă mai exact această suspendare a contractului? Nici nu prestează și nici nu încasează?

Exact, nici nu prestează și nici nu încasează.

Se mai poate întoarce să lucreze la clubul CS Farul Constanța? Adică ați mai fi dispus la o colaborare? Sigur, va trebui să plece de la CSM.

Îmi este greu să vă spun acum, pentru că nu știu exact care vor fi condițiile la momentul acela.

Aurelian Arghir: „Nu știu nimic de DNA”

Există și alte instituții care s-au implicat în acest caz? Mă refer, de exemplu, la DNA.

Nu știu să vă spun. Nu am cunoștință de așa ceva, cel puțin până în momentul de față. Eu nu am făcut decât să continui o practică ce era instaurată înainte de venirea mea ca președinte la CS Farul Constanța (n.r. în 2021). Controalele Curții de Conturi nu au relevat probleme decât acum. Vă dați seamă că nu sunt iresponsabil, să comit o ilegalitate!

Vă întrebam despre o ipotetică colaborare și ca urmare a lucrurilor pe care noi le-am tot scris pe GOLAZO.ro, cu acele 4-5 sportive care s-au plâns de rele tratamente, abuzuri fizice, verbale...

Eu știu că, în momentul de față, Federația Românească de Gimnastică (n.r. FRG) se ocupă de acest aspect și cercetează. Am înțeles că doamna Camelia Voinea va fi audiată în Comisia de Disciplină a FRG.

După cum sigur știți, în sala Flămânda (n.r. din incinta clubului CS Farul Constanța) s-au pus camere video, acum mai mulți ani, tocmai din cauza acuzațiilor de violența făcute de mai multe gimnaste împotriva doamnei Voinea.

Nu eram director atunci, dar știu că au existat. Am văzut și o parte din filmulete, am înțeles că mai sunt și altele. Un astfel de comportament al unui pedagog, al unui antrenor, cu siguranță că nu are ce căuta în sport.

Dacă la clubul pe care-l conduceți o antrenoare, un antrenor ar face abuzurile pe care le-am văzut cu toții în clipurile cu Camelia Voinea și fiica ei, ar mai fi angajat la clubul dumneavoastră?

Nu, fără îndoială. Este exclus! Noi condamnăm astfel de comportamente.

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

INTERVIU Care e miza ca România să aibă un om la vârful unei organizații de zeci de state, deși în unele nu avem nici ambasade. Dacian Cioloș explică de ce nu se consideră nici „omul Franței”, nici „al Europei”

Știri ultima oră
19:54
Angelescu îl apără pe Pancu A reacționat după „scandalul Andrei Șucu”: „Sunt de acord cu el” + Ce spune despre mesajul Dianei Șucu
Angelescu îl apără pe Pancu A reacționat după „scandalul Andrei Șucu”: „Sunt de acord cu el” + Ce spune despre mesajul Dianei Șucu
19:47
Luka Doncic, record uluitor Slovenul scrie istorie în NBA! Ce a făcut în meciul cu Miami Heat nu se mai întâmplase niciodată
Luka Doncic, record uluitor Slovenul scrie istorie în NBA! Ce a făcut în meciul cu Miami Heat nu se mai întâmplase niciodată
19:53
Robert Niță face dezvăluiri Ce funcție are la Rapid: „Nu este vorba despre șefie”
Robert Niță face dezvăluiri Ce funcție are la Rapid: „Nu este vorba despre șefie”
19:14
„Știam că nu ne va arbitra corect” Mihai Stoica îl critică dur pe „centralul” de la U Cluj - FCSB: „E membru marcant al PNL!”
„Știam că nu ne va arbitra corect” Mihai Stoica îl critică dur pe „centralul” de la U Cluj - FCSB: „E membru marcant al PNL!”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum <span>s-a</span> prăbușit Rapidul în fața <span>FCSB-ului</span>
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu <span>și-a</span> învins echipa!
Top stiri
„Avem varianta să mergem în altă parte”  Andrei Nicolescu a vorbit despre  problemele lui Dinamo cu terenul:  „Asta e realitatea”
Superliga
10:35

Chivu, iritat la conferință  Întrebarea la care  nu a vrut să răspundă  înaintea meciului cu Feyenoord: „Trebuie să fac asta”
Liga Campionilor
09:07

„Aș avea ceva să-i reproșez”    Nu l-a iertat  pe Laurențiu Reghecampf: „Deja a început”
Superliga
11:11
„Aș avea ceva să-i reproșez” Nu l-a iertat pe Laurențiu Reghecampf: „Deja a început”
Citește mai mult
„Aș avea ceva să-i reproșez”  Nu l-a iertat pe Laurențiu Reghecampf: „Deja a început”
PMB anunță că, fiind ploaie și aglomerație și mai mare în București, polițiști locali sunt în intersecții, să prevină blocajele la orele de vârf. Pe lista Primăriei sunt 4 răspântii din vreo 260 majore
B365
02.11