Dan Udrea Când aranjatul jambierelor bate meseria de fotbalist, atunci merităm să stăm acasă!

• Nu doar Rațiu ne ia la mișto! La faza golului Turciei, Man se comportă ca un amator cu fițe
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

S-a discutat și se discută mult pe faza golului cu care Turcia ne-a bătut și ne-a eliminat.

Unii au susținut că Rațiu e principalul responsabil, printre care Lucescu, MM Stoica, Panduru, Cârțu. Alții l-au arătat cu degetul și pe Man, pentru că nu-l blochează pe Kadioglu.

În emisiunea de după meci, în tot acel haos de la stadionul din Istanbul, nu am avut posibilitatea să analizez toate detaliile fazei, însă ceva mi se păruse ciudat pe transmisiune și pe reluări: de ce Man e aplecat și pierde startul de lângă Kadioglu în momentul pasei lui Arda Guler.

Ce se vede pe analiza în detaliu a fazei

Vineri seară, în emisiune la Prima Sport, am reluat faza, în detaliu, iar concluziile sunt șocate. Man stă să-și aranjeze jambierele, chiar în momentul în care Arda își face mingea pe piciorul stâng și se pregătește să dea drumul pasei.

Când balonul pleacă din picorul lui Arda, Kadioglu deja e în sprint, în vreme ce Man încă e cu mâna pe jambier. Reacționează târziu, mai mult se sperie când vede că adversarul a fugit de lângă el, pierde acel tempo în care ar fi putut să plece în același timp cu fundașul stânga al turcilor și de aici faza o știți.

Momentul în care Dennis Man își aranjează jambierele și e lăsat în urmă de Ferdi Kadioglu (FOTO: captură Prima Sport 1)
Momentul în care Dennis Man își aranjează jambierele și e lăsat în urmă de Ferdi Kadioglu (FOTO: captură Prima Sport 1)

Galerie foto (6 imagini)

Momentul în care Dennis Man își aranjează jambierele și e lăsat în urmă de Ferdi Kadioglu (FOTO: captură Prima Sport 1) Momentul în care Dennis Man își aranjează jambierele și e lăsat în urmă de Ferdi Kadioglu (FOTO: captură Prima Sport 1) Momentul în care Dennis Man își aranjează jambierele și e lăsat în urmă de Ferdi Kadioglu (FOTO: captură Prima Sport 1) Momentul în care Dennis Man își aranjează jambierele și e lăsat în urmă de Ferdi Kadioglu (FOTO: captură Prima Sport 1) Momentul în care Dennis Man își aranjează jambierele și e lăsat în urmă de Ferdi Kadioglu (FOTO: captură Prima Sport 1)
+6 Foto
labels.photo-gallery

MM Stoica a spus că prin ceea ce face la națională, Rațiu ne peste picior pe toți. Și are dreptate, așa mi se pare și mie, că de multe ori se comportă ca și cum ar fi cu prietenii, pe sintetic.

Man a luat fotbalul peste picior

Dacă el ne ia la mișto, atunci Man ce face? Unde ați mai văzut ca un fotbalist a cărui echipă se află în defensivă in propria jumătate să stea să se aranjeze la jambiere pe momentul de posesie al adversarului, care pregătește o pasă filtrantă?

Man nu doar că ne-a lua peste picior pe noi, pe colegii lui, pe cei din staff, pe suporteri, ci și-a bătut joc și de fotbal.

Când aranjatul jambierelor bate meseria de fotbalist, atunci e corect să stăm acasă și să ne uităm la televizor și la acest Mondial. Când doar fotbalul va conta pentru acești jucători care vin la națională, atunci să avem pretenții.

Fotbaliștii de pe vremuri și fițele celor de azi

În anii 90, fotbaliștii purtau apărători imense, astăzi, jucătorii sunt deranjați de ele și sunt prea prețioși pentru a le mai purta, fiind înlocuite cu ceva ce seamănă cu niște cărți de joc.

Pe vremuri, fotbaliștii jucau cu jambierele întregi și erau fotbaliști. Cei de azi trebuie să le taie, să le găurească, „să ne respire mușchii”, altfel n-au randament.

Când fițele de genul celor din „palmaresul” lui Rațiu și Man se vor diminua sau chiar dispărea, atunci să fim supărați că nu mergem la Mondiale. Pentru că acest sport îi va pedepsi întotdeauna pe cei care care intră pe gazon preocupați să arate bine și mai puțin să joace fotbal și să se sacrifice!

Știri ultima oră
16:06
Plan eșuat Fostul acționar din Liga 1, lăsat fără banii pe care îi voia dintr-un transfer de 1,15 milioane de euro!
Plan eșuat Fostul acționar din Liga 1, lăsat fără banii pe care îi voia dintr-un transfer de 1,15 milioane de euro!
16:15
Sold-out în 20 de minute! Interes uriaș din partea românilor pentru meciul Brighton - U Craiova. Câte bilete au avut la dispoziție fanii olteni
Sold-out în 20 de minute! Interes uriaș din partea românilor pentru meciul Brighton - U Craiova. Câte bilete au avut la dispoziție fanii olteni
15:34
Ultimul vis al lui Ronaldo Când poate ajunge Cristiano la golul 1.000. Matthaus îl atacă: „Sfârșitul a fost o rușine”
Ultimul vis al lui Ronaldo Când poate ajunge Cristiano la golul 1.000. Matthaus îl atacă: „Sfârșitul a fost o rușine”
15:45
„Batjocură brutală” Basarab Panduru, criticat dur de albanezi după ce i-a făcut „grași” pe jucătorii Egnatiei: „Usturător”
„Batjocură brutală” Basarab Panduru, criticat dur de albanezi după ce i-a făcut „grași” pe jucătorii Egnatiei: „Usturător”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Top stiri
Procesul Săpunaru - FRF   Detalii secrete  din dosarul de două milioane de euro
Diverse
10:20
Procesul Săpunaru - FRF Detalii secrete din dosarul de două milioane de euro
Citește mai mult
Procesul Săpunaru - FRF Detalii secrete din dosarul de două milioane de euro
Au demolat vechiul Pro Rapid   FOTO+VIDEO.  Ce s-a ales de baza legendară a giuleștenilor: clădirea a dispărut!  Ce se plănuiește
Special
06:00

Flamaropol, la 10 ani de la demolare   VIDEO+FOTO.   Mai multe camere de supraveghere decât muncitori  pe șantierul care ar trebui finalizat în 6 luni!
Special
09:00

Ciprian Ciucu a ajuns la episodul 2 din Trilogia Șantierelor la Șinele de Tramvai. Acum ne explică de ce nu vedem muncitori și de ce, pe anumite tronsoane, lucrările stagnează
B365
05.11