Publicat:
21.05.2025, ora 10:20
Actualizat: 21.05.2025, ora 10:44
- Mihai Pintilii (40 de ani), dublu campion cu FCSB și ca jucător, și ca antrenor, își deschide sufletul pentru publicul GOLAZO.ro
- În episodul 8 al seriei „Lumini și umbre”, el povestește greutățile copilăriei pigmentate cu sărăcie și bullying
- Fotbaliștii proiectează către fani imaginea unor gladiatori moderni, cu forță și încredere neclintită. Dar perfecțiunea este un mit.
- Dincolo de imaginea publică, sportivii au propriile momente de fragilitate, de ezitare și de cumpănă. Adevărata victorie e să le depășească.
- GOLAZO.ro vă invită să călătoriți dincolo de medalii, aplauze și glorie.
- Proiectul „LUMINI ȘI UMBRE” oferă o perspectivă rară asupra vulnerabilității celor care sunt de obicei văzuți doar prin prisma succeselor lor. O sursă de inspirație atât pentru fani, cât și pentru tinerii sportivi. Ei vor afla că până și cei mai mari sportivi se confruntă cu obstacole și eșecuri. Și că greșelile nu sunt sfârșitul drumului, ci mai degrabă piese necesare pentru puzzle-ul gloriei finale.
- Episoadele deja publicate: Bănel Nicoliță (link), Ionel Dănciulescu (link), Alex Bourceanu (link), Lucian Sânmărtean (link), Florin Răducioiu (link), Gabi Torje (link), Florin Gardoș (link)
Cum e adultul Mihai Pintilii față de copilul care pleca la drum ca să devină fotbalist?
E un om cu o experiență de viață, care a trecut prin multe. E un om care știe ce înseamnă greul, care a devenit imun la multe. A învățat și a trecut prin multe și aș spune că acum e un om matur. Mă bucur!
Te-au ajutat momentele și mai puțin bune din viața ta ca să devii omul de azi?
Sută la sută! Cred asta cu tărie pentru că n-am niciun regret din ceea ce s-a întâmplat. Mă face să fiu mândru de ceea ce am realizat, singur, fără intervenții sau cum se practicau. Și acum cred că se mai practică intervențiile prin țară. Sunt mândru că am reușit să fac totul pe propriile picioare. Zic asta cu cea mai sinceră modestie și n-are nimeni ce să-mi reproșeze niciodată.
De ce te-ai retras la 35 de ani?
Realizasem foarte multe, mai ales la ce vârstă am ajuns eu să joc în Liga 1, adică târziu. Să joci la un campionat european, să ajungi în Champions League, să ajungi în Europa League, să câștigi campionatul ... Am realizat foarte multe într-un timp scurt. Un jucător se poate apuca la 17-18 ani și poate nu realizează atât. Eu am simțit atunci să mă retrag, chiar dacă multă lume mi-a spus că pot să mai joc. Eram convins de asta, dar nu puteam să fac asta la Steaua. Era un anumit nivel. Eram depășit foarte ușor și am zis că e momentul să spun “stop, e vremea să ridic mâna și să-i las pe cei mai tineri să-și facă treaba”.
Cum e omul din spatele antrenorului și al fostului fotbalist Pintilii?
Mihai Pintilii e un familist, care stă mult cu soția și copiii, iese prin parc. Sunt un simplu om, care vrea să lase loc de bună ziua. Adică să fiu respectat și să respect.
Ești un tip modest, plecat de jos. Cum te simți acum, când vine un copil să facă o poză cu tine?
Îți crește puțin inima, te bucură și te face să te simți mândru. Și eu, când eram mic, îmi doream să fac o poză cu jucătorii de la Poli Iași. O fac cu cea mai mare plăcere și cu mult drag. E un lucru mic pe care mi-l cer. Dar în suflet e ceva fabulos!
Pintilii a ajuns târziu în fotbalul mare
Ai intrat târziu în fotbal, iar în Liga 1 ai ajuns pe la 22 de ani. De ce?
Știam că pot, dar nu eram lăsat. Asta mă durea cel mai mult. Când faci tot ce ține de tine, chiar dacă n-ai părinții cu o situație financiară care să te ajute ... Eu am făcut tot ceea ce ține de mine și nu puteam să ajung acolo, printre ei. La un moment dat nu mai vedeam acea luminiță. Mi se părea că toată lumea e împotriva mea și nu mă vrea, chiar dacă nu făceam lucruri greșite și nimic rău. Doar că nu eram lăsat și mă trăgea cineva înapoi.
Am avut și noroc, și soartă. Fără astea nu poți reuși. Până la urmă au venit antrenorii potriviți și oamenii potriviți și a fost ok pentru mine Mihai Pintilii
Care e cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o? Că fără muncă nu poți reuși?
Sută la sută! Acum generația asta e ciudată. Sunt cam alintați! Li se permite totul. Ar trebui să iasă din bula asta a lor și să evadeze, să muncească și să mai tragă. Nu e totul pe tavă! Trebuie să mai tragă de ei! Toată lumea le oferă toate condițiile și vorbesc frumos despre ei. Ca nu cumva să-i supărăm. Ei trebuie să muncească, să munceacă și să iasă din bula lor! Fără sacrificiu nu poți reuși.
„Mulțumesc, MM Stoica!”
Cum era fotbalistul Pintilii prin ochii antrenorului care ești acum?
Mi-aș dori un Pintilii în echipă, un jucător. Mă uit la Crețu, iar inima pe care o are el la 37 de ani… Pe asta vreau să o văd la jucătorii care au calitate. Dacă și-ar pune și inima în mișcare, să rupă puțin … Cum e Olaru, care nu renunță. Poți să câștigi sau nu, sau să ai 2-3 zile proaste, să nu fii bun 2-3 zile, dar nu renunța! Inima te împinge spre multe, iar apoi vin și satisfacțiile.
Cine au fost oamenii determinanți în cariera ta? Știm că MM Stoica te-a ghidat spre antrenorat.
La antrenorat ai spus bine. El mi-a spus să rămân cu echipa că-mi va fi bine. Am ținut cont de sfatul lui și m-a ajutat foarte mult. Probabil au mai fost soția și prietenii, care îmi spuneau să mai continui, dar eu nu simțeam. Pe calea asta vreau să-i mulțumesc lui MM că mi-a făcut un bine. Una e să te duci și să te lași la nu știu ce echipe și să nu câștigi nimic ... Când te lași de la Steaua (n.r FCSB) e altceva. Mândria e mai mare când te lași de la Steaua, că ai făcut-o la Steaua.
Și ca …
Ca fotbalist cred că am avut un clic când am fost pus să aleg între Internațional Curtea de Argeș și Poli Iași. Cred că dacă alegeam să merg la Poli, eu fiind de acolo, nu ajungeam fotbalist. E vorba de anturajul de acasă și de multe. Știu ce se întâmpla la Iași și acela a fost momentul zero. Am dat cu banul. Eram în mașină cu cumnatul meu și am avut de ales. Am dat eu, a dat el și apoi și eu. Așa am făcut cale întoarsă spre Internațional. Eram în drum spre Iași cu zăpezi și drumuri blocate …
Deci te-ai lăsat pe mâna hazardului?
Asta a fost soarta. Toată lumea mă suna. Ionuț Badea îmi spunea să vin că-mi dă banii. Pe partea cealaltă, mă sună Petre Grigoraș de la Iași. Nu știu cine era președinte atunci la Poli, dar mi-a spus că deblochează drumul pentru mine. M-am oprit în zona Dragonului Roșu, la București, la ieșire spre Afumați. I-am zis cumnatului meu să oprim și să alegem. Nu mai știu dacă am ales stema sau banul. A picat de două ori Internațional și ne-am întors fără să mai stau pe gânduri. Sunt momente când e bine să nu-ți pară rău. Am făcut cale întoarsă.
Mihai Pintilii: „ Ăștia-s prieteni?! Eu nu sunt casă de bilete”
Ai prieteni mulți?
Pfuu! Am familie, cumetri, fini și ăștia îmi sunt prieteni. Am un prieten din copilărie, care e plecat la muncă în Anglia și e finul meu. În rest, prieteni adevărați e foarte greu să mai ai în ziua de azi. Nu prea mai am încredere în prieteni. Fiecare profită de câte un interes. Profită de numele pe care mi l-am făcut, de bilete. Toată lumea crede că eu sunt casă de bilete și nu mai vorbesc de bani aici… Ăștia-s prieteni?! Un prieten bun nu-ți dă mesaj doar când câștigi, îți dă și când pierzi. Se simte când e prieten și îți dă mesajul de care ai nevoie. Ok, nu răspund că sunt supărat, dar vreau să văd că-mi ești prieten și ești alături de mine, parte din familia mea. Atâta timp cât nu primesc mesajul, mi-e greu să cred.
În afară de soție, care-mi scrie că mă iubește și mergem înainte orice ar fi, în rest sunt puțini prieteni … Mihai Pintilii
Ai fost trădat?
Nu știu dacă să spun trădat. Dar nu-mi plac oamenii care profită. Trebuie să aibă curajul să-ți spună în față și nu pe la spate. Dacă eu știu că te-am ajutat și am făcut multe pentru tine, nu vreau să-mi bagi cuțitul în spate sau să-mi aud vorbe. Trădarea nu o bag în seamă. Cei care nu-ți sunt prieteni se elimină singuri. Îi dai o dată sau de două ori și apoi nu mai ... N-am fost trădat pentru că n-am ajuns la nivelul ăsta și dacă sunt, nu mă interesează.
Ce a făcut diferența la tine între succes și eșec?
Faptul că n-am renunțat. Mie mi-a plăcut tot timpul să lupt. Când îți dorești ceva, n-ai cum să nu reușești. (…) Lumea trebuie să înțeleagă ce înseamnă succesul, că azi ești, mâine nu mai ești, mai ales în ziua de azi. În Europa jucai la 3 zile. Câștigai acolo și 2 zile te simțeai zeu. Mergeai prin București de parcă era al tău. Venea meciul cu Iași, pe care l-am pierdut, nu mai erai bun. S-a dus și totul se duce într-o fracțiune de secundă. Succesul e ceva care durează foarte puțin.
Muncă si talent. Poți fi fotbalist de top cu doar una dintre aceste calități?
Pot fi excepții. Reușește doar unul din mulți, dar fără ceva din amândouă n-ai cum. Mi-a spus un antrenor mare că 99% e muncă și restul de 1% e talent. Aici am spus tot. Sunt și excepții, iar excepția se aplică la talent. Unul e Messi și altul e Hagi. N-avem al doilea cum a fost el. Să vedem când vine și noul Messi. Ei sunt rari! În schimb, muncitori avem 99%.
Mihai Pintilii: „Am trăit multe umilințe”
Ai trecut prin asta. Spune-ne ce simte un copil când e dezavantajat în fața unuia care are părinți cu bani?
Frustrare, nervi pentru că știi că ești mai bun și faci lucrurile mai bine. Știi că vine altul care nu e la fel de bun, dar care are probabil o situație mai bună decât tine. Îmi cer iertare, dar așa am simțit eu. Îți dă și senzația de a renunța, dar te face și să muncești mai mult și să demonstrezi că poți, fără a implica pe cineva. Asta m-a atras. Am trăit niște frustrări ș i am plâns. N-ai cum ca antrenor să mă bagi 30 de secunde și să mă scoți afară după alte 30! N-ai ce să evaluezi la mine în 30 de secunde. E un meci amical! N-am să uit niciodată! Trebuia să mă las?! I-am demonstrat acum!
Și cum ai rezistat?
Nu renunțam pentru că voiam doar să fiu fotbalist, cu toate umilințele pe care le-am trăit. Cu toate că nimeni nu mă vedea fotbalist și jucătorii mai în vârstă mă luau la mișto. Nu mai vreau să folosesc cuvinte grele... Din moldovean gras și moldovean nu știu de care nu mă scoteau ... Îmi spuneau să mă las. E greu pentru că vii acasă și te uiți la părinți și vezi cât muncesc, încercau să facă să-mi fie bine. Atunci nu-mi rămânea decât să trag pentru fotbal. Altceva nu știam să fac.
Eram zi de zi în curtea școlii, pe teren. Mama, pe la 17-18 ani, îmi spunea să mă duc la muncă. Mihai Pintilii
Le-ai spus părinților scenele pe care le trăiai?
Nu! Când m-a dat un antrenor jos din autocar nici nu m-am dus acasă. M-am plimbat prin oraș și l-am și mințit pe tata că am bătut cu 1-0 și am jucat foarte bine. De fapt eram prin oraș și mă plimbam pentru că n-am prins lotul. Nu m-a întrebat niciodată de ce am fost scos după 30 de secunde. Erau alte vremuri. Sunt convins că aveau capul la alte probleme. Nu mă întrebau cum am jucat, cum e în ziua de azi. Acum e altă generație.
Totuși, ce impact au avut părinții în cariera ta?
N-am avut susținerea pe care o au copiii în ziua de azi. Tata lucra la o societate și îmi dădea niște cupru sau aluminiu într-o pungă, pe care să-l vând pentru ca să-mi iau o pereche de adidași. Pot să-l numesc la tata un sacrificiu pentru că-mi dădea fără să știe mama. Îi luam de noi, îi rupeam și îmi luam bătaie când ajungeam acasă. Sacrificiul care era aici? N-aveam susținerea pe care o au cei din ziua de azi. Măcar să fii lăudat. Să-ți zică cineva: ”Bravo, mă”. A venit o singură dată la meci mama, Dumnezeu să o ierte, cu tata și atunci mi-am dat autogol. Păi?! Acasă mai aveam puțin și eram sub masă. Îmi spuneau că nici nu știu să alerg. Mama a zis că nu mai vine niciodată. Tu, ca un copil de 14 ani, treci și mergi înainte. De asta am mers mai departe.
Cum îți antrenai mentalul atunci, fără toate soluțiile de azi?
Nu te gândi că aveam mental coach cum e în ziua de azi! Treceam singur peste tot. Mă regăseam pe terenul de fotbal. Când eram supărat și nervos mă duceam la fotbal. Găseam 3-4 băieți și jucam fotbal. Acolo mă eliberam! Eram închis și batjocorit și acolo găseam ceva. Luam mingea și eram ăla liber. Făceam lucrurile zici că eram într-un paradis. Nu simțeam durere sau foame, deși poate nu mâncasem o zi întreagă. Mergeam cu colțul de pâine și beam apă de izvor. Seara ajungeam acasă și mă întrebau dacă mi-am făcut temele. Le spuneam că le fac acum. A fost bine și am trecut peste.
„Munceam cu ziua, apoi plecam la fotbal”
Cum a fost perioada în care, în paralel cu fotbalul, munceai pentru a te întreține?
Da! Munceam cu ziua și mă duceam duminica la fotbal în liga a IV-a. Mă duceam și puneam tablă pe casă și făceam lucruri de genul ăsta. Îmi spunea tata să chem un băiat să săpăm un șant de 20 de metri, mergeam. După ce terminam, în loc să mă duc acasă, mergeam la fotbal. (…) Dimineața când te trezești te dor spatele și restul. Asta e! Nu renunți! Iarăși o luam de la capăt și mă duceam la câte o lucrare. Am fost și țepuit. Vreo două săptămâni am fost la vopsit de geamuri și lemn. Îmi spuneau ăia că-mi dau banii și n-am mai primit nimic. Era și vecinul meu. Era mai mare și mă bătea dacă ziceam ceva, și nici banii nu-i vedeam. Experiențe …
La un moment dat ai fost refuzat de Steaua. In 2007, când era Hagi antrenor.
Da! Nu regret nimic. Eu mă bucur. Dacă mă duceam atunci la Steaua, nu-mi mai întâlneam soția și nu mai aveam doi copii senzaționali și extrem de frumoși. Cum a fost atunci, ajungeam împrumutat pe la Buzău sau ca Bicfalvi. Până la urmă așa a fost să fie. M-am întâlnit cu Gică Hagi și i-am mulțumit. I-am spus să nu se gândească vreodată că am ceva cu dumnealui. I-am mulțumit pentru experiența senzațională de atunci pentru că m-a făcut să trag mai mult, să muncesc mai mult. Nu eram de nivelul acelor jucători pentru că am văzut ce se lucrează la Steaua. M-am bucurat doar de cele două săptămâni de cantonament din Kaprun.
Fiul tău face deja fotbal. Îi povestești prin ce greutăți ai trecut tu?
Da! Chiar dacă e mult mai talentat decât mine și are mult mai multă informație. Îi spun să muncească. Sunt momente când mai vin la meciurile lui și ridică mâna. Apoi îi spun că nu accept asta și că nu-mi place. Un fotbalist se respectă când aleargă, când face o alunecare, când faci ceva. În momentul când pleci de la teren să o faci mulțumit că ai lăsat totul acolo. Când dai sută la sută nimeni n-are ce să-ți reproșeze. Când te duci să iei la mișto și să nu faci, nu mai dai bine. La el o să fie și povară că e băiatul lui Pintilii și o să-i zică lumea că de asta joacă. I-am spus că niciodată să nu creadă asta pentru că n-o să intervin niciodată. Eu am fost trădat pe chestia asta și am fost păcălit că o să merg în cantonament și n-am mers pentru că au venit alții cu părinții și cu intervenții. Îl susțin, dar n-o să fac intervenții. N-am să spun niciodată că e băiatul meu ca să-l ia antrenorul.
Am tras mult peste tot ce putea corpul meu. Am tras ca un haiduc! Simțeam la antrenamente că nu pot. Trebuie să ai o bază pe care ți-o iei de la juniorat, când pleci de jos. Nu să te trezești la 28 de ani cu Europa League, Champios League, campionate, Campionatul European cu Pintilii de la țară, care a fost batjocorit și huiduit! Mihai Pintilii
Ai arătat pe teren și în afară multe momente de tărie. Dar e ceva care te face vulnerabil?
Am momente când plâng. Sunt om și nu mă feresc. Probabil n-am apucat să-mi cer iertare de la mama și ăsta e un regret mare pentru mine. Îmi pare rău că n-am avut o relație mult mai bună cu tata, de susținere. Să simt că vrea să ajung fotbalist. De când sunt cu soția e mult mai bine, dar aduni în spate și în magazie îți rămân multe și câteodată le mai dai afară, refulezi. Fără să-ți dai seama, îți aduci aminte. E bine să te eliberezi câteodată.
Pentru ce ar fi trebuit să-ți ceri iertare de la mama ta?
Am avut momente când mă certa și nu voiam să mă cert cu mama. Mama e mamă! Nu mi-a plăcut să mă cert cu surorile, cu frații și cu părinții. Simțeam că trebuie să-mi cer iertare. N-am apucat. Cred că e sus acolo și mi-am cerut scuze de multe ori. E ceva în mine care spune că trebuia să fiu acolo și să-i cer iertare.
Te-ai temut vreodată de ce urmează după fotbal?
Da! Acum câțiva ani, pentru că nu știam ce-o să fac. De asta îi mulțumesc lui MM, care mi-a zis să rămân aici și să am continuitate. Îi mulțumesc pentru că a făcut ceva care mă ajută în continuare. Nu știam ce o să fac dacă mă lăsam atunci. Probabil jucam încă 2-3 ani pe la niște echipe aleatorii Voluntari, Iași, am dat niște nume. Astea sunt doar niște exemple și nu vreau să se creadă altceva. După aia? La Steaua nu mai puteam să vin. Nu știu dacă o luam pe calea antrenoratului. Așa, fiind aici, stai cu antrenorii, vezi ce face bine unul și ce face rău. Înveți de la fiecare câte ceva. Apoi spui că parcă nu e greu să fii antrenor. Când ai continuitate e mai ușor.
Cât a contat echilibrul pe care l-ai avut în familie?
E vorba aia că o femeie puternică te face și pe tine mai puternic. Asta contează cel mai mult. Sunt ”n” exemple de jucători care n-au fost opriți de la unele chestii. Când ajungi fotbalist, te ia flama și spui că ești șmecher și mergi prin cluburi. Dacă faci și un meci bun, ești zeu! Toate gagicile îți scriu pe Instagram și pe Facebook și te crezi zeu. Te ia capul! Când ai soție, îți spune să treci la loc. Contează foarte mult o soție bună și care să tragă cu tine și cu casa. Să știe ce vrea. E greu să mai găsești o femeie de asta în ziua de azi.
Mihai Pintilii: „Eșecul e ceva care te îmbătrânește ani de zile. Te scurge!”
Ce te-au învățat succesul și eșecul?
Succesul e ceva la care ajungi greu, îl atingi foarte greu. Dau ca exemplu bucuria după campionat (n.r. titlul luat cu FCSB în 2024), ziceai că nu m-am mai bucurat de zeci de ani. Deși aveam campionate în spate, aveam un Euro. Un succes venit la un anumit timp e ca un vulcan și te face să erupi. Mi se pare că e maximum ce se poate întâmpla pentru un fotbalist și un antrenor. Câteodată e imposibil. Am avut 7-8 ani la care eram doar atât de aproape, doar locul 2. Eșecul e ceva care te îmbătrânește ani de zile. Te scurge!
E mai ușor în ziua de azi să ajungi fotbalist?
Da! Au condiții, vitaminizare, terenuri, ghete. Aici au mental coach, psiholog. E mai ușor să găsești oamenii ăștia. Sunt părinții care te susțin. Depinde doar de tine. Sunt reguli care-i ajută. Mă refer la U21 unde trebuie să joci și-n liga I, liga a II-a, liga a III-a. E mult mai simplu. Totul e doar să vrei. De asta mulți fac nazuri acum, că știu că sunt buni și e nevoie de ei. “Eu nu mă duc acolo să joc că nu-mi dau 3.000 de euro”. Mai bine să se ducă să joace fotbal, că apoi banii vin. Decât să stea undeva doar pentru că au niște condiții bune și iau bani, mai degrabă să plece și să joace fotbal. O să treacă timpul și apoi le pare rău. În ziua de azi e ușor. Dacă vrei, e aproape imposibil să nu reușești. Totul ține de ei.
Îți ușurează fotbalul traiectoria în viață?
Da! Te responsabilizează, te disciplinează, te face să fii drept, te face om. Fotbalul e un sport foarte iubit. Când ești în centrul atenției te face să te simți mai valoros, mai iubit și mai apreciat.
Merită orice sacrificiu?
Absolut! E păcat dacă ai calitățile astea să nu ajungi fotbalist. Indiferent că joci liga a II-a, a III-a sau a IV-a, nu renunța! Oricând se poate ivi o ocazie. Dacă nu păcălești fotbalul, el îți va da! Nu merge să te duci o săptămâna și alta nu. Trebuie să fii perseverent.
