Publicat:
08.04.2026, ora 20:11
Actualizat: 08.04.2026, ora 20:21
- Răzvan Lucescu, descriind nu doar antrenorul, ci tatăl Mircea Lucescu, într-un interviu pentru GOLAZO.ro. Cum a crescut alături de Il Luce.
- Mircea Lucescu s-a stins ieri din viață, la spitalul Universitar. Avea 80 de ani.
Răzvan Lucescu, 57 de ani, a fost mereu atașat de tatăl său, care s-a stins marți, 7 aprilie, la 80 de ani.
Recent, antrenorul lui PAOK l-a descris pe Mircea Lucescu într-un interviu pentru GOLAZO.ro.
Ce însemna fotbalul pentru el, dar și cum a fost ca părinte, ce a învățat Răzvan de la Il Luce în copilărie și adolescență, ce lecții a primit când era mic.
Răzvan, despre Mircea Lucescu și fotbalul: „O pasiune imensă”
Întrebat cât de mult iubea fotbalul tatăl, fiul a răspuns:
„Nu se poate măsura. O pasiune imensă. A trăit din copilărie cu fotbal, prin fotbal și a ajuns la 80 de ani să trăiască la fel, cu și prin fotbal”.
O viață întreagă care l-a făcut în final să fie un învingător. Un om fericit Răzvan Lucescu
E convins că „dincolo de toate situațiile neplăcute, de toate frustrările care apar în viața unui jucător, în viața unui antrenor, a existat sentimentul acela, a atins acel sentiment”.
Sentimentul de fericire profundă, în interiorul omului, acolo, în suflet. De satisfacție pentru ce ai reușit în viață. De unde ai plecat, condițiile total complicate, dificile, și ai ajuns să obții ce ai obținut Răzvan Lucescu
„Mi-a transmis pasiunea pentru fotbal. Mi-a educat această pasiune”
Ce a învățat de la Mircea Lucescu? „În primul rând, mai mult decât faptul că am învățat ceva de la el e că mi-a transmis pasiunea aceasta pentru fotbal.
Da, trebuie să existe ceva și în interiorul fiecăruia, o pornire către ceva. Dar e clar că mi-a educat această pasiune, luându-mă cu el la antrenamente, jucându-se cu mine acasă”.
Încet-încet crescând, am fost în preajma lui, am văzut cum se motiva, cum își pregătea meciurile, antrenamentele, seriozitatea în muncă, în pregătirea situațiilor complexe, atenția la detalii. Iată ce am învățat de la el! Răzvan Lucescu
„În niciun caz dur, n-a fost dur, dar era un tată pe care-l respectam”
Cum îl vedeai când erai mic?
Îl vedeam ca pe tata. Cum îți vezi tatăl. Cel mai bun, cel mai frumos, omul lângă care mă simțeam protejat.
Era un tată permisiv? Era un tată dur? Te mai certa, te lăuda?
În niciun caz dur, n-a fost dur, dar era un tată pe care-l respectam. Acum, e adevărat, contează și personalitatea copilului, eu cred că am fost un copil destul de liniștit. Ca orice copil, cu năzbâtiile lui, însă, în general, liniștit și ascultător.
Nu era nevoie să fie dur. Când spunea o chestie, o respectam total. Îmi cerea să fiu la o oră acasă, eram la ora aia, atunci mă duceam, nu negociam. În perioada școlii, mama era cea care se ocupa tot timpul de mine, dar în anumite momente, foarte importante, cruciale, se implica tata Răzvan Lucescu
„Mi-a ținut un discurs de zece minute. M-a făcut să mă gândesc la ce vreau în viață”
Poți să dai un exemplu?
Treapta I. În clasa a 8-a, ne întorseserăm de la Hunedoara. În vara aceea, când am început clasa a 8-a, după cinci ani de Hunedoara, era anul de treaptă, an delicat pentru mine, n-au mers lucrurile prea bine în trimestrul I, nici nu învățam foarte atent, eram destul de superficial, la ore mai făceam prostii întorcându-mă după cinci ani în aceeași clasă în care începusem școala de mic, probabil căutând să ies în evidență… Am mai pus ceasul să sune-n oră, am mai vorbit, am mai completat niște oracole, era moda oracolelor, am cam fost prins sau m-am lăsat prins, tot în ideea asta. De acolo, consecințe, note, chemată mama la școală…
Ce a urmat?
La un moment dat, tata s-a întors după un meci, cred că era după meciul cu Italia, și am avut o discuție. A intrat în cameră la mine, s-a plimbat prin fața biroului, eu eram la birou. N-a fost nervos, n-a țipat, nu m-a amenințat, dar mi-a ținut un discurs de zece minute care m-a impresionat.
M-a făcut să mă gândesc foarte bine la ce am eu de făcut în viață, la seriozitatea cu care trebuie să privesc lucrurile și la faptul că am o responsabilitate, pentru că îl reprezint și pe el. Atât Răzvan Lucescu
Cum i-ai răspuns la școală?
De atunci și până la finalul anului, totul a mers perfect, am și intrat la liceu, la Gheorghe Lazăr, la matematică-fizică.
„Mama și bunica erau afară, disperate, băteau în ușă, le era teamă”
Îți mai amintești vreo poveste?
Eram mic, mai mic, aveam vreo șase ani, de-abia ne mutaserăm în Știrbei Vodă. Jucându-mă cu niște copii, nu mai știu dacă fusese ziua mea, am făcut găuri în perete chiar după ce s-a zugrăvit. Maică-mea și bunică-mea au văzut, au încercat să mă protejeze, el a înțeles, m-a prins, m-a luat, am intrat cu el în cameră la mine, a închis ușa, nu le-a lăsat pe mama și bunica să intre.
Te-a certat?
Mi-a ținut un discurs, deși aveam șase ani, mi-a explicat cât de greu i-a fost lui și din ce sărăcie a plecat în viață, cât de greu a fost să muncească, să ajungă să câștige niște bani, să avem posibilitatea să locuim acolo, efortul pe care l-a făcut pentru a avea condiții bune. Și că nu-mi pot bate joc de muncă, de bani, că trebuie să am grijă.
Mama și bunica erau afară, disperate, băteau în ușă, le era teamă ca nu cumva cine știe ce să-mi facă, dar nici poveste de ceva agresiv sau țipete. De un calm desăvârșit, foarte la obiect Răzvan Lucescu
Citește și
VIDEO: cele mai noi imagini din sport
