Lacrimi pentru Lucescu   Cum a fost   comemorat  Il Luce la meciul lui Șahtior + Ahmetov, prezent pe stadion după 12 ani! +11 foto
Mircea Lucescu, Rinat Akhmetov FOTO: IMAGO

Lacrimi pentru Lucescu Cum a fost comemorat Il Luce la meciul lui Șahtior + Ahmetov, prezent pe stadion după 12 ani!

• Rinat Ahmetov (59 de ani), patronul lui Șahtior, este prezent la Cracovia, în Polonia, pentru meciul dintre echipa sa și AZ Alkmaar, la doar câteva ore de la momentul în care a fost pe Arena Națională, la priveghiul lui Mircea Lucescu.
• Cum l-a comemorat Șahtior pe antrenorul care a scris istorie la gruparea din Donețk, în rândurile de mai jos.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Mircea Lucescu a murit marți, la 80 de ani, la Spitalul Universitar de Urgență București, unde fusese internat și la începutul anului, dar și după meciul naționalei cu Turcia de la Istanbul.

Marele antrenor va fi înmormântat, vineri, cu onoruri militare la Cimitirul Bellu.

Barcelona vrea măsuri drastice anti-Kovacs!   Clubul catalan a depus   plângere la UEFA:  „Deciziile au prejudiciat grav echipa”
Citește și
Barcelona vrea măsuri drastice anti-Kovacs! Clubul catalan a depus plângere la UEFA: „Deciziile au prejudiciat grav echipa”
Citește mai mult
Barcelona vrea măsuri drastice anti-Kovacs!  Clubul catalan a depus plângere la UEFA: „Deciziile au prejudiciat grav echipa”

Cum a fost comemorat Lucescu la partida dintre Șahtior și AZ Alkmaar

După ce a fost prezent pe Arena Națională, pentru a-și lua rămas bun de la antrenorul alături de care echipa sa a câștigat Cupa UEFA (n.r. - actuala Europa League), Rinat Ahmetov s-a dus direct la Cracovia, acolo unde echipa sa joacă prima manșă din sferturile Conference League.

Unul dintre cei mai bogați, dar și controversați, oameni din lume, Ahmetov nu mai venise pe un stadion de 12 ani. Pe măsură ce conflictul din Ucraina s-a acutizat, până a devenit război, omul cu afaceri imense în estul Ucrainei, în Donețk, a fost tot mai discret, până la aproape dispariția sa dn sfera publică. Moartea lui MIrcea Lucescu, l-a făcut pe Ahmetov să revină în lumina reflectoarelor.

Ahmetov împreună cu Srna au asistat de pe stadion la momentul de reculegere în memoria legendarului tehnician român.

Rinat Akhmetov, prezent la Șahtior - AZ Alkmaar
Rinat Akhmetov, prezent la Șahtior - AZ Alkmaar
Rinat Akhmetov, prezent la Șahtior - AZ Alkmaar

Finanțatorul lui Șahtior nu mai fusese prezent la un meci pe stadion de 12 ani, atunci când Lucescu încă antrena gruparea ucraineană.

Jucătorii ambelor echipe au intrat pe teren cu banderole negre pe braț, iar la minutul de reculegere, căpitanul echipei, Mykola Matvienko, unicul jucător rămas de pe vremea lui Lucescu, a avut lacrimi în ochi.

Cariera lui Matvienko a fost profund influențată de Mircea Lucescu. Il Luce este antrenorul sub comanda căruia a debutat la prima echipă a lui Șahtior într-un meci de cupă cu Arsenal Kiev, câștigat de gruparea din Donețk cu 3-0, pe 22 august 2015.

Fanii ucraineni au afișat un banner pe care scria „Odihnește-te în pace, Mircea”:

Shakhtar - AZ Alkmaar Capturi Digi Sport
Shakhtar - AZ Alkmaar Capturi Digi Sport

Galerie foto (11 imagini)

Shakhtar - AZ Alkmaar Capturi X Shakhtar - AZ Alkmaar Capturi X Shakhtar - AZ Alkmaar Capturi X Shakhtar - AZ Alkmaar Capturi X Shakhtar - AZ Alkmaar FOTO FC Shakhtar - X
+11 Foto
labels.photo-gallery

Ulterior, pe 3 octombrie 2015, Lucescu îi oferea debutul și în campionat, în victoria cu Chernomorets Odessa, scor 2-0.

266 de meciuri
a jucat Mykola Matvienko în tricoul lui Șahtior. A marcat 16 goluri și a oferit 15 pase decisive.

Alături de Șahtior, Matvienko a câștigat 12 trofee: 5 campionate, 6 cupe și o supercupă.

Ce a spus Rinat Akhmetov despre Mircea Lucescu

Prezent la priveghiul fostului său colaborator, Rinat Akhmetov a declarat:

„Sunt astăzi aici pentru a-mi lua rămas bun de la prietenul meu. S-a întâmplat pe neașteptate, este o mare tragedie pentru suporterii lui Șahtior, dar și pentru fanii fotbalului din România, Ucraina și din toată lumea.

Mircea Lucescu a fost prietenul meu. Am colaborat 12 ani, am lucrat împreună și am cucerit 22 de trofee: 8 titluri, 6 cupe, 7 supercupe și în final și Cupa UEFA (n.r. - actuala Europa League).

Îmi amintesc că după ce am câștigat Cupa UEFA, Mircea era foarte fericit. Vă amintiți că s-a pozat și a fluturat drapelul României. De asta cred că trebuie să fiți mândri că e român și că a reprezentat fotbalul din țara sa peste hotare, în alte campionate. Fiți mândri că l-ați avut.

Noi am lucrat împreună și am împărțit atât bucurie, cât și durere, iar asta ne-a făcut să devenim prieteni. Consider că este un om foarte important în viața mea.

Cred că Mircea a avut o viață fericită, el nu putea trăi fără muncă și, în principiu, el a plecat de lângă noi, din păcate, tot de pe terenul de fotbal”, a declarat Rinat Ahmetov.

Citește și

Răsturnare de situație și un mare semn de întrebare în Israel. Ce urmează după alegerile dramatice de ieri

Știri ultima oră
00:35
„Asta voi face mereu, cu orice risc!” Șumudică cere măsuri reale contra rasismului de pe stadioane: „M-au felicitat jucătorii africani de la U Cluj”
„Asta voi face mereu, cu orice risc!” Șumudică cere măsuri reale contra rasismului de pe stadioane:  „M-au felicitat jucătorii africani de la U Cluj”
23:50
U Cluj, încă un episod de rasism Șumudică a vrut să scoată CFR-ul de pe teren. Ce s-a auzit din tribune
U Cluj, încă un episod de rasism Șumudică a vrut să scoată CFR-ul de pe teren. Ce s-a auzit din tribune
23:25
„Sunt în stare de șoc” Soția campionului mondial s-a aflat într-un tren din spatele uneia dintre garniturile feroviare implicate în tragedia din Spania
„Sunt în stare de șoc” Soția campionului mondial s-a aflat într-un tren din spatele uneia dintre garniturile feroviare implicate în  tragedia din Spania
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Top stiri
Scandal la anti-doping  Suspiciuni și acuzații după ce noul contract prin care sunt testați sportivii români a fost  atribuit unei firme înființate luna trecută
Investigatii
28.10

Săpunaru, amenințări în direct   Radu Naum  a intervenit după atacul vulgar: „Poftim? Ai tu grijă cum vorbești!”
Superliga

„O fi rasism?”   FOTO.  Imaginea postată de MM Stoica după  scandalul iscat la FCSB - Rapid:  „Se autosesizează cineva?”

ALERTĂ | Incendiu puternic în București, într-un bloc din Băneasa, de pe strada Gârlei Arde la mansardă, pompieri și salvatori la înălțime la fața locului | VIDEO
B365