- Etapa-record care a uimit lumea ciclismului vine într-un moment în care jumătate dintre echipe caută cu disperare sponsori.
- Spectacolul este mai mare ca niciodată, însă în culise modelul economic al sportului începe să cam scârțâie. De ce se întâmplă asta? Care sunt soluțiile?
Etapa a 11-a din Turul Franței 2026 a intrat direct în cărțile de istorie. Câștigată la sprint de norvegianul Soren Waerenskjold, etapa s-a desfășurat cu o medie de peste 50 km/h, devenind cea mai rapidă înregistrată vreodată într-o etapă în linie din istoria Turului Franței.
Imaginați-vă o armată de oameni pe biciclete care rulează câteva ore bune cu viteza unor mașini printr-un oraș liber, la final de săptămână!
Vântul favorabil, tehnologia bicicletelor, pregătirea fizică dusă la extrem și strategiile tot mai sofisticate ale echipelor au produs un ritm amețitor. Turul pare mai spectaculos decât oricând, iar recordurile cad aproape în fiecare sezon, chiar dacă și bănuielile despre dopaj plutesc non-stop.
La suprafață, ciclismul pare să traverseze o epocă de aur. Realitatea din spatele plutonului spune însă o poveste ușor diferită.
Investigația care ridică semne de întrebare
O amplă analiză publicată de Cyclingnews dezvăluie că aproximativ jumătate dintre echipele prezente în Turul Franței sunt în căutarea unui sponsor principal, unele pentru sezonul viitor, altele chiar pentru a-și asigura supraviețuirea!
Problema nu este nici pe departe lipsa popularității. Turul Franței atrage anual sute de milioane de telespectatori și milioane de spectatori pe marginea șoselelor. Expunerea media este uriașă. Problema pare a fi modelul economic.
Salariile cresc, veniturile nu țin pasul
În ultimii ani, salariile marilor vedete au explodat. Contractele lui Tadej Pogacar, Jonas Vingegaard sau Remco Evenepoel au ridicat nivelul întregii piețe.
Iar echipele sunt obligate să investească tot mai mult nu doar în rutieri, ci și în personal tehnic, specialiști în nutriție, laboratoare de performanță, logistică și tehnologie de ultimă generație.
Cheltuielile cresc într-un ritm pe care multe formații nu îl mai pot susține. Aici apare cea mai mare vulnerabilitate.
Spre deosebire de fotbal, echipele nu încasează bani din drepturile TV
De ce se întâmplă asta?
În fotbal, cluburile sunt alimentate de drepturile TV, bilete și transferuri.
În ciclism, echipele depind aproape exclusiv de sponsori. Organizatorii Turului Franței generează venituri consistente din televiziune și publicitate, însă formațiile participante primesc doar o mică parte din acest flux financiar.
Iar dacă sponsorul pleacă, întreaga construcție se poate prăbuși.
În timp ce fotbalul s-a transformat într-o industrie globală de divertisment, ciclismul a rămas captiv într-un model învechit, în care viața unei echipe depinde de capriciile unui singur patron sau de generozitatea bugetului de marketing al unei singure companii.
Turul Franței produce imagini spectaculoase, audiențe excelente și performanțe incredibile. În același timp, paradoxal, multe echipe trăiesc de la un contract de sponsorizare la altul, fără garanția că vor exista și peste doi-trei ani!
A venit momentul pentru un nou model financiar?
Competiția care oferă cel mai impresionant spectacol ciclist din istorie funcționează pe un model financiar pe care tot mai mulți manageri îl consideră nesustenabil.
Tot mai multe voci din ciclism cer reformarea sistemului și o distribuire mai echitabilă a veniturilor generate de cea mai importantă cursă din lume.
ASO (Amaury Sport Organisation), compania care organizează Turul Franței, printre altele, argumentează că ei susțin întregul ecosistem - inclusiv cursele mici - și că dacă ar da mai mulți bani echipelor, ar trebui să micșoreze premiile sau să renunțe la anumite curse secundare.
Până se va găsi un nou model financiar, Turul Franței continuă să stabilească record după record pe șosea, în timp ce, în birourile managerilor, cursa cea mai importantă rămâne aceea pentru găsirea următorului sponsor.