Cadu, la CFR Cluj  Portughezul recunoaște negocierile și explică   ce post ar urma să ocupe:   „Voi vorbi cu domnul Mureșan”
Ricardo Cadu/ Foto: sportpictures.eu

Cadu, la CFR Cluj Portughezul recunoaște negocierile și explică ce post ar urma să ocupe: „Voi vorbi cu domnul Mureșan”

  • Ricardo Cadu (44 de ani) ar urma să revină la CFR Cluj, după o pauză de 12 ani.
  • Fostul căpitan al formației din Gruia este așteptat să ocupe postul de director sportiv, rămas vacant după plecarea lui Marius Bilașco (44 de ani) la Rapid.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Joi, Ioan Varga, patronul celor de la CFR Cluj, a anunțat încetarea colaborării cu managerul sportiv al echipei, Mikael Silvestre (48 de ani), care s-a ocupat de transferuri în acest an.

La începutul acestei luni, gruparea din Gruia l-a pierdut și pe Marius Bilașco, cel care ocupa funcția de director sportiv.

În prezent, fostul atacant ocupă funcția de director sportiv adjunct la Rapid, dar din sezonul viitor, el îl va înlocui pe Mauro Pederzoli (64 de ani), al cărui contract cu formația giuleșteană expiră la finalul actualei stagiuni.

Fază analizată 6 minute la VAR!     FOTO:  Penalty controversat în    Oțelul - UTA.  Mihalcea, criză de nervi pe margine » Două eliminări pentru arădeni
Citește și
Fază analizată 6 minute la VAR! FOTO: Penalty controversat în Oțelul - UTA. Mihalcea, criză de nervi pe margine » Două eliminări pentru arădeni
Citește mai mult
Fază analizată 6 minute la VAR!  FOTO: Penalty controversat în  Oțelul - UTA. Mihalcea, criză de nervi pe margine » Două eliminări pentru arădeni

Ricardo Cadu, așteptat ca director sportiv la CFR Cluj: „Voi vorbi cu domnul Mureșan”

Pentru a ocupa postul lăsat vacant de Bilașco, CFR Cluj l-a contactat pe Ricardo Cadu, legendarul căpitan al echipei în perioada 2006 - 2014.

Portughezul a confirmat discuțiile și a dezvăluit că va avea o întâlnire săptămâna viitoare cu președintele echipei, Iuliu Mureșan (72 de ani).

„O să mă întorc joi și voi vorbi cu domnul Mureșan și vedem. M-a sunat și mi-a spus că vrea să mă ia director sportiv. Vin în Cluj pentru a vorbi mai multe.

Asta am vrut tot timpul. Să mă întorc la CFR să fac performanță și ca director sportiv.

Am fost și director sportiv la Pacos Ferreira. Nu este nimic nou pentru mine. Antrenor am fost doar secund și nu mai vreau să fiu niciodată (n.r. râde).

Este foarte greu. Este presiune mare și jucătorii toți se gândesc la ei. Ca antrenor trebuie să faci un grup bun și să-i faci pe toți jucătorii să înțeleagă ce îți dorești.

Dar acum jucătorii sunt altfel. Sunt 26-27 de jucători cu mentalități diferite”, a declarat Cadu, citat de prosport.ro.

3
titluri de campion a câștigat Cadu ca jucător cu CFR Cluj (2008, 2010, 2012)

Ricardo Cadu: „Aș vrea să aduc jucători din Portugalia”

Dacă negocierile vor merge conform planului, Cadu ar urma să fie cel care se va ocupa de transferuri în sezonul următor la CFR Cluj.

Întrebat dacă și-a pregătit o listă de jucători pe care i-ar dori la echipă, portughezul a replicat:

„Este o meserie care tot timpul mi-a plăcut și normal că am idei de jucători.

Am vorbit cu mulți jucători, pentru că am avut o perioadă de 6-7 luni și am avut timp să fac o listă de jucători. Eu, sincer, aș vrea să merg și să fac performanță. Nu doar pe plan intern, dar și în Europa.

E mult mai greu acum (n.r. ca CFR Cluj să devină colonie de jucători portughezi).

Dar găsim jucători buni. Nu doar din Portugalia și din străinătate. Aș vrea să aduc jucători din Portugalia, normal, dar să vedem ce buget este și care sunt planurile.

Trebuie alt tip de jucător. Pentru că pot juca în Portugalia bine, dar să nu reușească în România, pentru că este altceva. Mie mi-ar fi ușor să îmi dau seama, pentru că știu ce se întâmplă în România, cunosc campionatul”, a adăugat Cadu.

Ricardo Cadu: „CFR Cluj mi-a oferit totul”

Întrebat ce înseamnă CFR Cluj pentru el, fostul fundaș a afirmat:

„CFR m-a ajutat foarte mult. Ce am eu astăzi îi datorez lui CFR. Normal că și eu am făcut, dar CFR înseamnă mult pentru mine.

Iubesc CFR și nu spun asta pentru că vreau să lucrez acolo. Le datorez foarte mult lui Arpi (n.r. Paszkany) și Mureșan. Două persoane care m-au ajutat foarte mult. Și eu am ajutat clubul, dar ei mi-au dat încredere”, a concluzionat Cadu.

Ricardo Cadu a îmbrăcat tricoul celor de la CFR Cluj în 250 de meciuri/ Foto: sportpictures.eu Ricardo Cadu a îmbrăcat tricoul celor de la CFR Cluj în 250 de meciuri/ Foto: sportpictures.eu
Ricardo Cadu a îmbrăcat tricoul celor de la CFR Cluj în 250 de meciuri/ Foto: sportpictures.eu

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

ANALIZĂ. Doar Rogobete. De când s-a întors în Guvern, pe pagina de Facebook a ministerului Sănătății au apărut zeci de postări doar cu ministrul. Recordul a fost stabilit într-o zi de marți

Știri ultima oră
06:00
Sfârșitul unei ambiții de 5 miliarde Arabia Saudită a vrut să cumpere supremația. Acum, proiectul este în colaps
Sfârșitul unei ambiții de 5 miliarde Arabia Saudită a vrut să cumpere supremația. Acum, proiectul este în colaps
00:15
Pleacă de la Dinamo? Karamoko, declarație surprinzătoare după eșecul cu FC Argeș: „Voi explica tot”
Pleacă de la Dinamo? Karamoko, declarație surprinzătoare după eșecul cu FC Argeș: „Voi explica tot”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Top stiri
Procesul Săpunaru - FRF   Detalii secrete  din dosarul de două milioane de euro
Diverse
06.11
Procesul Săpunaru - FRF Detalii secrete din dosarul de două milioane de euro
Citește mai mult
Procesul Săpunaru - FRF Detalii secrete din dosarul de două milioane de euro
Au demolat vechiul Pro Rapid   FOTO+VIDEO.  Ce s-a ales de baza legendară a giuleștenilor: clădirea a dispărut!  Ce se plănuiește 
Special

Flamaropol, la 10 ani de la demolare   VIDEO+FOTO.   Mai multe camere de supraveghere decât muncitori  pe șantierul care ar trebui finalizat în 6 luni!

Ciprian Ciucu a ajuns la episodul 2 din Trilogia Șantierelor la Șinele de Tramvai. Acum ne explică de ce nu vedem muncitori și de ce, pe anumite tronsoane, lucrările stagnează
B365
05.11