Duelul kilometrilor  Care dintre semifinaliste este   cea mai dezavantajată  la Mondial
Kane, Messi, Yamal și Mbappe au jucat în cel mai solicitant Campionat Mondial din istorie. Foto: IMAGO. Colaj: GOLAZO.ro

Duelul kilometrilor Care dintre semifinaliste este cea mai dezavantajată la Mondial

  • Oboseala va fi unul dintre factorii determinanți în aceste ultime două partide pe care Anglia, Argentina, Spania și Franța le vor disputa pe tărâm american.
  • Franța și Spania se întâlnesc în această seară, de la ora 22.00, în prima semifinală a Campionatului Mondial 2026.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Unul dintre factorii determinanți ai acestor două semifinale, dincolo de talent, tactică, inspirație, noroc, va fi și oboseala acumulată în cel mai lung turneu final al unui Campionat Mondial.

Desfășurată în Mexic, Canada și SUA, competiția, pe lângă partida în plus datorată creșterii numărului de participante, de la 32 la 48, a propus distanțe considerabil mai mari pentru echipele calificate.

Cum arată un clasament neoficial al celor patru semifinaliste, Franța, Spania, Anglia și Argentina, aflați mai jos.

Spania, trei fusuri orare schimbate

Să începem cu echipele care se vor înfrunta în această seară.

Spania a avut baza în Chattanooga, Tennessee, de unde a zburat către Georgia, Guadalajara (Mexic), California, Texas, din nou California, iar în seara aceasta va fi prezentă în Texas, la Arlington, pentru meciul cu Franța.

La aceste călătorii se adaugă, desigur, și kilometri parcurși pentru ca ibericii să se întoarcă la baza de antrenament, în Tennessee, precum și orele petrecute înainte de îmbarcări, pentru minuțioasele percheziții ale agenților vamali.

Olise vs. Rodri!    ANALIZĂ.  Partida dintre Franța și Spania pune față în față   „dirijorii” Mondialului
Citește și
Olise vs. Rodri! ANALIZĂ. Partida dintre Franța și Spania pune față în față „dirijorii” Mondialului
Citește mai mult
Olise vs. Rodri! ANALIZĂ. Partida dintre Franța și Spania pune față în față „dirijorii” Mondialului

În total, trupa antrenată de Luis de la Fuente a străbătut 19.300 de kilometri, fiind cea de două echipă, dintre semifinaliste, în această ierarhie neoficială. Pe teren, „La Roja” a stat 540 de minute în cele 6 partide disputate până acum, neavând nevoie de prelungiri în niciunul dintre meciurile eliminatorii. Și trupa lui Deschamps și-a câștigat toate partidele în cele 90 de minute, așa că a petrecut pe gazon un minim de 540 de minute.

Un alt factor foarte important în călătoriile Spaniei e și faptul că ibericii au trebuit să traverseze trei fusuri orare, atât la dus, cât și la întors, iar asta perturbă semnificativ ritmurile circadiene și tiparele de somn.

Franța, răsfățată de soartă

„Cocoșul galic” și-a stabilit cartierul general la Waltham, în Massachusetts. De aici, ei au zburat către New Jersey, Pennsylvania, Massachusetts, din nou New Jersey, Pennsylvania și Massachusetts, iar astăzi sunt în Arlington, Texas, pentru semifinală.

Doar 5.980 de kilometri au parcurs francezii pentru a ajunge la meciurile pe care le-au avut de disputat. Aproape doar o treime din distanța străbătută de adversarii lor din această seară, Spania.

Mai mult, Franța, pe de altă parte, a rămas în întregime în fusul orar estic până la deplasarea la Dallas Stadium (Arlington, Texas) pentru meciul de diseară. În plus, „Les Bleus” intră cu 24 de ore de odihnă în plus în partida din această seară, pentru că au jucat pe 9 iulie meciul cu Maroc, în timp ce Spania a câștigat în fața Belgiei pe 10 iulie.

Spania, prima finalistă CM 2026  Mbappe și Dembele,   fără răspuns în fața lui Yamal!
Citește și
Spania, prima finalistă CM 2026 Mbappe și Dembele, fără răspuns în fața lui Yamal!
Citește mai mult
Spania, prima finalistă CM 2026 Mbappe și Dembele, fără răspuns în fața lui Yamal!

Anglia, sufocată în Mexic

Cu baza în Kansas City, SUA, insularii au trebuit să ajungă în Texas, Massachusetts, New Jersey, Georgia, Mexico City, Florida și, mâine, din nou Georgia pentru partida cu Argentina. Asta reprezintă, cumulat, nu mai puțin decât 22.500 kilometri, cei mai mulți parcurși de o semifinalistă la acest Mondial.

Și, să nu uităm că englezii au avut nevoie de 120 de minute pentru a trece de Norvegia, ceea ce a lăsat rezervorul și mai gol pentru partida de mâine, cu Argentina. În plus, Anglia a jucat partida din „16-zecimi”, cu Mexic, la o altitudine de peste 2.200 de metri peste nivelul mării, ceea ce a făcut ca efortul să fie considerabil.

Poate în mod ciudat, Anglia nu a disputat niciun meci în Kansas City pe durata turneului. Echipa lui Thomas Tuchel a trebuit să traverseze granițe internaționale și mai multe fusuri orare pentru a juca la acest Mondial, selecționerul insularilor plângându-se de acest aspect în conferințele de presă.

Messi e peste tot!  Nu face doar parte din atacul argentinian,   el este atacul argentinian
Citește și
Messi e peste tot! Nu face doar parte din atacul argentinian, el este atacul argentinian
Citește mai mult
Messi e peste tot! Nu face doar parte din atacul argentinian, el este atacul argentinian

Argentina, cea mai în vârstă

Trupa lui Scaloni e singura echipă din careul de ași care a avut două baze de antrenament; în Kansas City și Miami. De aici, Messi și compania au ajuns la Missouri, Texas, Florida, Georgia, din nou Missouri și mâine, pentru meciul cu Anglia, din nou în Georgia.

„Pumele” stau mai bine decât Anglia și Spania la număr de kilometri parcurși, cu 12.900. Numai că, spre deosebire de toate celelalte semifinaliste, sud-americanii au stat cel mai mare număr de minute pe teren. Cu două partide din fazele eliminatorii terminate în prelungiri, (cele cu Egipt și Elveția), argentinienii au 600 de minute de joc.

Iar Argentina are cea mai înaintată medie de vârstă dintre semifinaliste, cifre calculate pe baza unui „unsprezece” tipic, cu 29,8 ani. Urmează Franța, 28,3 ani, Anglia, 27 ani și Spania, cu 26,8.

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

Mișcare neașteptată din partea lui Putin, anunțată de emisarul lui Trump în negocierile de pace. „Moment pe care îl considerăm foarte important”

Știri ultima oră
23:38
Hagi, mărul discordiei Insistența lui Ilie Dumitrescu pentru titularizarea lui Ianis, contrată în studio: „De ce ne străduim să-i facem loc în națională?”
Hagi, mărul discordiei Insistența lui Ilie Dumitrescu pentru titularizarea lui Ianis, contrată în studio: „De ce ne străduim să-i facem loc în națională?”
23:07
Pedeapsa maximă pentru Owono Sancțiunea primită de portar, după moartea lui Jesus de Miguel
Pedeapsa maximă pentru Owono Sancțiunea primită de portar, după moartea lui Jesus de Miguel
22:40
Portret-robot al înlocuitorului Mihai Stoica, despre cel care îi va prelua funcția la FCSB: „Nu vii, stai 3 ore și pleci acasă sau la mall”
Portret-robot al înlocuitorului  Mihai Stoica, despre cel care îi va prelua funcția la FCSB: „Nu vii, stai 3 ore și pleci acasă sau la mall”
22:25
„Ce s-ar fi întâmplat?” Întrebarea redactorului-șef al GOLAZO.ro, Cătălin Țepelin, a iscat o dezbatere aprinsă în studio pe „subiectul Drăguș”
„Ce s-ar fi întâmplat?” Întrebarea redactorului-șef al GOLAZO.ro, Cătălin Țepelin, a iscat o dezbatere aprinsă în studio pe „subiectul Drăguș”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”
Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali
Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Top stiri
De ce a plecat MM de la FCSB  Mihai Stoica explică ruptura și se bate cu pumnul în piept:  „Sunt cel mai bun”.  Ce a discutat cu Becali
Superliga
14:26

Hagi, mesaj tăios  Ce spune despre  absenții importanți din lotul naționalei:  „Știți ce motto are Real Madrid?”
Nationala
14:03

„Cu mine nu merge așa!”   VIDEO.  Colegul lui Ionuț Radu, pus la punct de selecționer:  „Egoul tău este prea mare”
Campionate
12:10

Ciprian Ciucu, mâhnit că n-avem în oraș clădiri moderne și spectaculoase “ca peste tot în lume”, fericit că l-a întâlnit la București pe celebrul arhitect Patrik Schumacher
B365
12.11