- În cadrul emisiunii „România în Direct” de la Europa FM, Cătălin Striblea a abordat tema violenței din sport, în urma articolelor publicate de GOLAZO.ro despre abuzurile din gimnastică.
Formatul emisiunii este unul interactiv: Striblea propune un subiect, iar ascultătorii sună și își spun punctul de vedere, pe rând.
După ce gimnasta Denisa Golgotă a mărturisit că i s-a transmis că o colegă a spus că „i-ar da pumni până o desfigurează”, GOLAZO.ro a dezvăluit că sportiva în cauză este Sabrina Voinea, fiica antrenoarei Camelia Voinea.
GOLAZO.ro a urmat firul abuzurilor din gimnastică și a publicat noi mărturii dramatice:
- O fostă sportivă a povestit despre violențe fizice și psihice la antrenamente: „biciul de cauciuc, bătăi cu pumnii, frică de te scapai pe tine, suicid”.
- O altă gimnastă a relatat episoade similare: „bătăi cu genunchii în nas, colege care făceau pe ele din cauza fricii, smocuri de păr smulse din cap și casete TV cu mărturii care nu s-au difuzat niciodată”.
- Numele Cameliei Voinea este central în ambele relatări.
Cătălin Striblea: „Mă gândesc că astea nu sunt cazuri singulare”
Pentru a introduce tema abuzurilor din sportul românesc, jurnalistul a amintit două situații recente: într-una dintre ele, părinții s-au luat la bătaie în tribune după ce copiii lor se bătuseră pe teren, iar în cealaltă, tatăl unui jucător de la Craiova U17 a fost bătut de un grup de părinți ai echipei Rapid U17.
„Săptămâna aceasta, la meciurile de juniori din țara asta, două bătăi. La unul dintre meciuri s-au bătut întâi copiii pe teren, deci așa a început. Doi jucători s-au bătut pe teren, după care părinții lor s-au bătut în tribune.
Asta a fost reacția, adică ce să faci? Ce să-i înveți pe ăia mici? Dacă tot s-au bătut pe teren, s-au bătut și în tribune. După care avem și situația de la juniorii Craiovei cu Rapid, acolo unde s-a bătut toată lumea cu toată lumea în tribune. Adică s-au bătut părinți în tribune, pentru că era ceva de demonstrat în zona respectivă
Ei bine, pare că nu ar fi cazuri izolate. O să mă uit și mai mult în timp, să văd lucruri care se întâmplă și despre a căror existență bănuiești”, a spus Striblea.
Federația Română de Fotbal are o întreagă campanie care se numește „Bravo” și în care a creat un ghid de bune practici pentru copii, părinți și antrenori: ce să facă la un meci de fotbal, cum să discute. Iar scopul declarat al campaniei este tocmai să împiedice copiii să mai renunțe la fotbal ca urmare a abuzurilor pe care le întâmpină în diverse situații. Ei bine, mă gândesc că astea nu sunt cazuri singulare Cătălin Striblea
Apoi, i-a invitat pe ascultătorii emisiunii la dialog.
„Profesorii înjură copiii și îi fac în toate felurile. Părinții nu spun nimic. Sunt, parcă, hipnotizați. Îmi pare rău că am vrut ca fiul meu să facă sport”
Primul interlocutor a fost tatăl unui copil care s-a confruntat cu abuzuri în trei sporturi diferite.
„Mă numesc Voinea Marian. Când am fost copil, am făcut și eu handbal de performanță. Am ajuns până în Naționala României de handbal ca portar.
Într-adevăr, am făcut șase ani la Dinamo. Am plecat de la Dinamo pentru că profesorul de atunci ne bătea cu prosopul ud peste picioare, peste față, pe unde apuca.
Anii au trecut, am și eu un băiat, l-am dat la o școală cu profil sportiv de înot. A făcut acolo cinci ani de înot.
Într-adevăr, îi înjura profesorul de mamă și de tată de față cu mine. Adică nu avea nicio problemă. Eu îi spuneam: «Domn’ profesor, nu e normal să faceți așa», dar cumva mă gândeam la bătăile pe care le-am luat eu și băiatul meu, fiind mai rebel, am zis: «Bă, poate îl disciplinează».
El nu dădea în el (n.r. - în copil), în schimb îi punea pe alți băieți mai mari de la înot să dea în el. Erau mai multe generații de copii care făceau înot acolo și le spunea: «Du-te, mă, la Voinea și chelfănește-l un pic»”, a povestit ascultătorul despre experiența copilului său la înot.
Drept pentru care l-am dat la polo, la Clubul Triumf, acolo am scăpat de dracu’ și am dat de ta-su. Îmi cer scuze, profesorul ăla a fost așa. L-a înjurat de față cu noi. L-am filmat, am făcut reclamații la Ministerul Învățământului, mi s-a spus: „Domnule, e singurul antrenor de polo.” Vorbesc cu colegi, cu prieteni de-ai mei care au copii acolo și spun: „Da, măi, lasă-l în pace. Asta e. Ce să facă acum, să nu mai lași copiii la sport?” Marian Voinea
Tatăl copilului a povestit că, după experiențele din sporturile de apă, a decis să îl îndrume către fotbal, însă situația nu s-a schimbat, iar rezultatul a fost același.
„A fost și la fotbal, tot așa la fotbal. Erau părinți cu copii în grupa copilului meu la fotbal și îl înjurau de mă-sa pe fiu-miu. Și îi zic: «Bă, frate, te rog, vorbește și frumos, că sunt taică-su». «Ce, bă, că eu sunt a lu’ sabie-târâș, că fac, că dreg» Nu, nu s-a schimbat nimic.
În ziua de azi este aceeași situație la orice disciplină, cu mici excepții: profesorii înjură copiii, îi fac în toate felurile.
Vă dau cuvântul meu de onoare: eu am rămas consternat în tribunele unde se juca fotbal. Părinții nu spun «pâs». Antrenorul îi înjură de mamă și de tată, nu are nicio treabă. Iar părinții sunt, nu știu, parcă hipnotizați”, a mai spus Voinea.
Întrebat dacă copilul lui mai face sport, bărbatul a răspuns:
Din păcate, nu mai face, din cauza acestui profesor de la Clubul Triumf, de la polo. I-a făcut rapoarte la liceu și l-am scos de la liceul ăla, iar acum este la alt liceu. Eu voiam să continue la liceul la care a fost, cu profil sportiv polo și înot. Nu mai face, pentru că domnul profesor i-a făcut rapoarte, directoarea l-a ascultat și a trebuit să-l mut. Din clasa 0 până în clasa a 8-a a fost la liceul sportiv. Acum s-a dus la alt liceu care nu este sportiv. Marian Voinea
Apoi, tatăl copilului și-a exprimat regretul și a spus că nu vede cum situația s-ar putea îmbunătăți.
„Sunt foarte dezamăgit, dar, din păcate, nu se va schimba nimic, domnule Striblea, pentru că toți directorii, toți profesorii sunt puși politic acolo.
Eu am dus imagini, am dus înregistrări când am depus acea cerere pentru domnul profesor. Am arătat pe telefon cum îl înjură de față cu noi. Și a zis: «Da, o să luăm măsuri». Măsura care s-a luat e că a trebuit să mut copilul din acel liceu sportiv.
Și nu sunt cazuri singulare. Am încercat să-l dau la mai multe sporturi. La fiecare sport, la fiecare disciplină la care l-am dat, așa se întâmplă”.
Eu vă spun că îmi pare foarte rău că am vrut, ca copilul meu să facă sport. Nu i-am cumpărat PlayStation, nu i-am cumpărat calculator, tocmai ca să nu-l țintuiesc în casă. Toți colegii lui la înot erau „pufuleți”, domnule Striblea. Și când spun „pufuleți”, spun foarte grași. Iar părinții i-au dat la sport ca să mai slăbească. Copilul meu era singurul care era slab. Marian Voinea, ascultător „România în direct”
Cătălin Striblea. „Sportul e la nivelul profesionalismului societății românești”
Un alt părinte a precizat că nu a întâmpinat experiențe similare cu cele prin care a trecut ascultătorul precedent, deși și copilul său a practicat aceleași sporturi.
„L-am ascultat și pe interlocutorul meu de dinainte și chiar îmi pare rău să aud, pentru că eu sunt un caz fericit.
Am băiatul care practică două sporturi, jiu-jitsu și fotbal.
A făcut și înot, dar am ajuns să practicăm aceste două sporturi și nu ne-am lovit de astfel de situații, deși văd și aud aceste lucruri regretabile, modul de comportament al antrenorilor față de copii, ținând cont că sportul românesc, în general, este într-o cădere liberă”, a declarat părintele.
Jurnalistul Cătălin Striblea a intervenit și a spus că nu consideră că este vorba despre o cădere, ci că acesta este de fapt nivelul real.
E la nivelul profesionalismului societății românești. Eu nu cred că o țară de mărimea României, cu puterea economică și capacitățile sale profesionale și morale, poate să aibă sport de nivelul Statelor Unite. Cătălin Striblea
„Nu făceam față terorii, se scotea o șipcă și eram bătute până eram învinețite. Prima care cădea, mânca cea mai mare bătaie”
Claudia, fostă gimnastă la Dinamo, a povestit cum și-a început drumul în gimnastică încă de la o vârstă foarte fragedă.
„Eu am făcut gimnastică de performanță la Dinamo din ’87 până prin ’92. Și a trebuit să mă opresc din performanță pentru că nu mai făceam față terorii.
Mâncam bătaie absolut zilnic, eram jignite absolut zilnic, de mai multe ori pe zi, și cele care erau cele mai performante mâncau și mai multă bătaie, pentru că «performanța se face doar cu bătaie», ca să-i citez pe cei de atunci.
Deci pot să confirm cumva că în trecut așa se practica. Nu știu cum mai este în ziua de astăzi”, a declarat Claudia.
Apoi, întrebată ce însemna că mâncau bătaie, fosta sportivă a răspuns:
Bătaie înseamnă: dacă făceai o greșeală, eram întinse pe jos, pe parchet, se scotea o șipcă din parchetul de lemn și eram bătute cu bestialitate la fund până eram învinețite. Adică noi, în vestiare, ne analizam să vedem care e mai vânătă pe picioare, pe fund. Ascundeam lucrul ăsta acasă, pentru că în mintea noastră era credința că noi am greșit cu ceva și că de asta ni se întâmplă ce ni se întâmplă. Cumva, meritam bătaia și tortura Claudia, fostă gimnastă la Dinamo
Întrebată la ce se referă prin „tortură”, Claudia a răspuns:
„Spre exemplu, uneori eram atârnate de barele paralele și ni se spunea că nu avem voie să ne dăm jos de pe ele. Nu aveam voie să ne dăm drumul la mâini. Și antrenorii se duceau în birourile lor, își făceau o cafea, își vedeau de treaba lor.
Nu știu, nu pot să-mi dau seama cât am stat cel mai mult, pentru că la un moment dat, cred că exista cumva o fugă de prezent și stăteam atârnate acolo, nu știu, jumătate de oră, o oră”.
Apoi, a spus că vârsta la care era supusă la o astfel de pedeapsă era de „șapte, opt, nouă ani”, iar apoi a dezvăluit și ce pățeau gimnastele care nu rezistau:
Prima care pică, ea mânca cea mai mare bătaie. Pe loc, cu picioare, cu palme, cu șipca din parchet. Bătăturile erau rupte și aveam carne vie și apoi ne puneau să întindem palmele și pur și simplu să primim nuiele peste carnea vie din palme. Nuiele sau, tot așa, cu șipca din parchet. Plus bătaie, plus alergat până la epuizare, până vomam Claudia, fostă gimnastă la Dinamo
„O colegă a fost lovită până când a spus că nu se mai poate ridica. Au chemat Salvarea și a murit după 3 zile”
Fosta gimnastă de la Dinamo a povestit și un episod din cadrul antrenamentelor, care a marcat-o.
„Una dintre colegele mele a fost tot așa adusă până la epuizare pentru că ne pregăteam de un concurs național.
S-a oprit, avea exercițiul la sol pe care îl repetase deja de vreo șapte ori, trebuia să-l facă de zece ori consecutiv. Și, după ce s-a oprit, a fost luată la bătaie și aruncată pe sol și lovită în continuu până când a spus că nu se mai poate ridica de jos.
Întâmplător a venit tatăl ei atunci la sală, au chemat Salvarea pentru că nu s-a mai putut, a fost dusă la Spitalul Floreasca și a murit după trei zile pentru că i-au rupt coloana. A fost chiar destul de mediatizat atunci. A apărut în ziar, în ’91-’92, cam așa.
Povesteam acasă, dar auzeam și acasă aceleași lucruri: că performanța nu se face fără bătaie, că e nevoie de foarte multă muncă, că ăsta este sportul de performanță. Doar că eu, la un moment dat, am cedat. Chiar într-o zi am vrut să plec din sală și le-am zis că pot să mă bată, pot să-mi facă orice vor ei, dar eu nu mai stau pentru că nu mai pot. Și cu toate astea nu am spus acasă că vreau să mă las de sport, pentru că mi-era teamă, dar m-au convins să rămân. Claudia, fostă gimnastă la Dinamo
Fosta gimnastă a mai povestit că o accidentare a fost cea care a oprit perioada în care s-a simțit terorizată, pentru că după aceea nu a mai putut ține pasul cu restul echipei.
„Pe mine ce m-a salvat a fost faptul că am avut o operație la aproape 10 ani și apoi mi-am revenit destul de greu din operație, n-am mai putut să mai țin pasul cu nivelul fetelor din echipă. Și după evenimentul acela în care a murit colega noastră, echipa s-a cam destrămat.
Mai aveam și o antrenoare și ea proceda la fel, și mai aveam încă o antrenoare cu care făceam ore specifice de balet pentru mobilitate, care venea de la Triumf, și ea ne bătea. Adică toată lumea lovea, toată lumea înjura, era ceva natural.
Noi am intrat la vârsta de cinci ani în lumea asta. Noi nu știam că există altceva, nu știam că nu e bine, în primul rând. Adică am deschis ochii în asta”.